Guvernul României a publicat, pe 4 iulie, în Monitorul Oficial nr. 516, Hotărârea de Guvern nr. 443 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2017 – 2019, a normelor de aplicare, precum și a valorii sprijinului financiar.
În aceste condiții, apicultorii pot depune, până la data de 15 august 2017, la Centrele judeţene şi la Centrul Municipiului Bucureşti ale/al APIA Cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) în anul 2017.
Potrivit Hotărârii de Guvern, de Programul Național Apicol pot beneficia următoarele categorii:
■ apicultorii (persoane fizice, persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale) pentru acţiunile:
● combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei;
● raţionalizarea transhumanţei;
● măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol.
■ cooperativele agricole recunoscute conform legislaţiei în vigoare, numai pentru acţiunea de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori.
Obiectivul programului
Programul Național Apicol are drept obiectiv principal acordarea de sprijin financiar pentru îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin:
● acordarea de sprijin financiar apicultorilor pentru achiziţionarea de: medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci, şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral;
● acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.
Peste 32 de milioane de lei, pentru 2017
Valoarea sprijinului financiar alocat Programului Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, este de 97.626 mii lei, din care suma de 48.813 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 1102 din 5 iulie 2016 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole, distribuită astfel:
● pentru anul 2017: 32.542 mii lei;
● pentru anul 2018: 32.542 mii lei;
● pentru anul 2019: 32.542 mii lei.
Informațiile necesare accesării PNA 2017 sunt disponibile pe site-ul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la adresa: www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/programul-national-apicol.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.359