Scandalul fotbalistic al penultimei etape din returul Ligii I a avut loc la Voluntari, când, în minutul 85, arbitrul Marcel Bîrsan a acordat o lovitură de pedepsă după o intervenţie a portarului Miodrag Mitrovic la Daniel Benzar, ca apoi să se răzgândească, după ce asistentul Marica i-a spus centralului că nu a fost fault. Reluările TV nu au fost foarte concludente, din anumite unghiuri a părut fault, din altele nu.
Cert este că ilfovenii au pierdut toate cele trei puncte, spre disperarea lui Claudiu Niculescu.
În prima repriză, Craiova a fost mult peste FC Voluntari, care a cedat terenul și mai mult s-a apărat. În prima jumătate de oră a primei reprize, elevii lui Mangia i-au înghesuit pe ilfoveni în fața propriului careu, au combinat la nesfârșit, încercând să intre cu mingea în poartă, dar au întâlnit o baricadă greu de străpuns. În minutul 33, însă, s-a produs ceea ce părea, până atunci, improbabil: craiovenii au reușit să deschidă scorul prin Bancu, care a profitat de șutul deviat al lui Băluță, cu un voleu din careul mic care l-a învins pe Petrariu.
Crăciunescu spune că n-a fost fault!
În repriza a doua, ilfovenii s-au mai dezmeticit și au fost mai incisivi. Ei au dat o replică mai consistentă, mai ales în fazele fixe, în care talia îi avantaja. După o oră de joc, Craiova a dat semne de oboseală și nu a mai forțat. Oltenii n-au dat lovitura decisivă, crezând că pot repeta rezultatul cu Sepsi, dar au trecut prin mari emoţii pe final. La un contraatac al gazdelor, Mitrovic a împins mingea din faţa lui Daniel Benzar, iar centralul Bârsan a dictat penalty, dar decizia i-a fost schimbată de asistentul Mihai Marica. Jucătorii olteni l-au înconjurat pe central și i-au spus că atacantul împrumutat de gazde de la FCSB nu a fost faultat. Centralul a mers la asistentul de pe partea respectivă. Mihai Marica i-a spus că nu a fost fault. „Împinge mingea cu piciorul. Eu asta am văzut. Sigur am văzut asta!”, se poate citi pe buzele asistentului. După ce i-a ascultat părerea, arbitrul de centru a anulat lovitura de la 11 metri. „Mitrovici a dat în minge”, a spus și comentatorul partidei.
Și Ion Crăciunescu a fost de părere că nu a fost fault. „E o situaţie în care doi jucători ajung în același timp și ating amândoi mingea. E ca la finish-ul la 100 de metri. Decizia corectă e să se lase meciul să continue, din punctul meu de vedere”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.390