Ediția cu numărul 10 a Zilei comunei Clinceni a avut parte de toate ingredientele necesare unei ediții aniversare: artiști renumiți, muzică populară și ușoară pentru toate gusturile, tort, foc de artificii, glume și multă voie bună.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 403
Primăria comunei Clinceni și Consiliul local Clinceni au organizat duminică, 20 mai, la inițiativa primarului Adrian Budeanu, o frumoasă sărbătoare dedicată întregii comunități, dar și musafirilor veniți și din comunele învecinate.
Principalii sărbătoriți ai zilei, cetățenii comunei Clinceni, au fost așteptați, cu mic, cu mare, în fața Casei de Cultură Clinceni, începând cu orele 15. Toți cei prezenți s-au putut bucura de o petrecere de zile mari, loc de joacă pentru copii, comercianți cu dulciuri și jucării. Pentru buna desfășurare a evenimentului au fost alături echipa de Jandarmi și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Foarte mulți artiști au venit pentru a oferi bucurie cetățenilor comunei, urându-le din tot sufletul ”La mulți ani!” și felicitându-l pe primarul Adrian Budeanu pentru modul în care își administrează comuna și îndemnându-i pe cetățeni să îi fie alături.
Cadouri și flori pentru artiști
Prezență foarte discretă în timpul petrecerii, primarul și-a făcut însă apariția în momentele cheie pentru a oferi câte un buchet de flori doamnelor care au urcat pe scenă.
La rândul său, prezentatoarea Angela Chelaru, venită tocmai de la Alba Iulia, a făcut cadouri simbolice. Ea i-a explicat, de exemplu, Marioarei Man Gheorghe că a adus țuică din Ardeal, pusă într-o sticlă legată cu sfoară, ca să amintească de nojițele de la opinci, din capitala Reîntregirii. ”Prin acest mic cadou vă aducem marea dragoste pe care v-o purtăm”, a spus Angela Chelaru. Primarului Adrian Budeanu i-a precizat că i-a adus și un medalion, simbol al centenarului de la Alba Iulia, pe care i l-a și pus în piept.
Hore și sârbe, fără încetare
Prima parte a zilei comunei Clinceni a aparținut cântecului și jocului românesc. Au oferit un spectacol folcloric de excepție artiști îndrăgiți precum Eugenia Moise Niculae, venită cu micuții talentați de la Zestrea Ilfoveană, Marioara Man Gheorghe, Taraful din Clinceni, Tony Lupu și Mihaela Petrache, Valentin Sanfira, Claudia Ghițulescu, Constantin Măgureanu și Mariana Ionescu Capitănescu.
Marioara Man Gheorghe, care a venit împreună cu grupul de copii Mlădițe Ilfovene, a spus, ca de fiecare dată, că se mândrește cu Clinceniul pe care îl laudă fără încetare peste tot unde se duce.
S-au dansat hore și sârbe, toată lumea fiind mobilizată la joc de artiști care au coborât în mijlocul petrecăreților, până la lăsarea serii, când registrul muzical a fost schimbat în zona dance.
Cântec și, din nou, dans, dans, dans…
Odată cu lăsarea serii, a venit rândul muzicii ușoare să își intre în drepturi, iar tinerii au dansat, au cântat și au aplaudat minute în șir, în ritmurile antrenante ale interpreților preferați.
Sărbătoarea de la Clinceni a continuat cu Tony Lupu și Mihaela Petrache, cu reprezentații ale trupei Pasitos, a urmat Cristina Budeanu și Vega Band, iar finalul le-a aparținut îndrăgiților Pepe și Andreea Bălan, cu trupa sa sexy, cântăreața spunând cu nostalgie că a fost alături de comuna Clinceni încă de la prima ediție a acestei sărbători. ”Dacă la prima ediție, eram deja căsătorită, acum am și doi copii”, a mărturisit aceasta. La rândul său, Pepe, care și el a mai fost invitat și în alți ani la Clinceni, ne-a spus că oamenii sunt plini de dragoste de căldură. ”Au cântat cu mine de la început, până la final. Le doresc să își trăiască viața din plin, să se bucure de ea!”, a spus artistul care avut ceva „de muncă” după ce a coborât de pe scenă, datorită fanelor care au venit să facă poze și să îi ceară autografe. Pepe s-a dovedit a fi însă foarte răbădător și a interacțonat cu foarte multă prietenie și bunăvoință cu toți cei care au stat la coadă ca să se întâlnească cu el în culise.
Finalul i-a aparținut, cum era de așteptat, primarului comunei Clinceni, Adrian Budeanu. Domnia sa le-a mulțumit tuturor artiștilor și invitaților prezenți pentru seara minunată, urându-le ”La mulți ani!”. A dat apoi startul focului de artificiii și s-a trecut la tăierea mult așteptatului și deliciosului tort, așteptat cu nerăbdare mai ales de cei mici.