Edilul general al Capitalei, Gabriela Firea, a trimis o scrisoare Guvernului în care solicită transferarea șoselei de centură în administrarea Primăriei Municipiului București (PMB), astfel încât să modernizeze această arteră, potrivit unui comunicat al Municipalităţii.
„Fluidizarea traficului rutier în Capitală necesită măsuri clare administrative și investiţionale! Modernizăm transportul public în comun, derulăm proiecte de infrastructură rutieră importante, însă implicarea autorităţilor centrale este esenţială! În acest sens am trimis o scrisoare Guvernului României în care solicităm transferarea șoselei de centură în administrarea Primăriei Capitalei, astfel încât să modernizăm această arteră care are un impact negativ în prezent asupra traficului rutier!”, a spus Firea, citată în comunicat.
Șoseaua de centură agravează traficul rutier din Capitală
Ea a declarat că toate măsurile luate de Primăria Capitalei pentru fluidizarea traficului nu rezolvă complet această problemă, mai ales dacă șoseaua de centură nu este modernizată, considerând că, în prezent, aceasta reprezintă „un factor agravant al congestiei traficului rutier din București”, afectând mobilitatea a peste trei milioane de cetăţeni ce locuiesc și tranzitează regiunea București-Ilfov.
„În prezent, varianta de deplasare radială de tranzit este preferată din cauza lipsei unei alternative ocolitoare, Bucureștiul fiind unul dintre puţinele orașe care nu are o șosea de centură la parametri de cel puţin drum expres”, a mai spus Firea.
Potrivit acesteia, consecinţa a fost un trafic de coșmar, timp îndelungat pentru tranzitare, poluare masivă pentru bucureșteni, precum și aglomerarea Bucureștiului, uneori fiind mai avantajos pentru cei aflaţi în tranzit să treacă prin oraș decât să aștepte la cozi interminabile pe centură.
PMB derulează proiecte de fluidizare a traficului
În ceea ce privește măsurile de fluidizare a traficului din Capitală, PMB reamintește că are în derulare o serie de proiecte importante, menite să contribuie la fluidizarea traficului în București.
„Primăria Capitalei a finalizat numeroase proiecte foarte importante, care stagnau de ani de zile și care sunt menite să fluidizeze traficul. Dintre acestea amintesc Pasajul rutier de la Piaţa Sudului – proiect pe care l-am găsit complet blocat, reabilitarea sistemului rutier și linie tramvai – bd. Liviu Rebreanu sau reabilitarea sistemului rutier și linie tramvai – șos. Iancului și șos. Pantelimon. De asemenea, avem în derulare alte proiecte esenţiale pentru îmbunătăţirea circulaţiei în Capitală, cum ar fi culoare dedicate liniilor de tramvai, modernizarea Pieţei Eroii Revoluţiei și Pasaj Pietonal, străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu și, nu în ultimul rând, Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – proiect care a intrat, după mulţi ani, în linie dreaptă”, a adăugat Firea.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.420