Școala Gimnazială ”Prof. Ion Vișoiu” Chitila a organizat în sistem on-line, vineri, 22 ianuarie, un eveniment deosebit, și anume un Consiliu profesoral festiv, dedicat Zilelor Școlii, aniversate de 20 de ani în perioada 22-23 ianuarie. Documentele din arhiva școlii, preluate în Monografia scrisă de profesorul Ion Vișoiu, atestă organizarea primului Consiliu profesoral pe 22 ianuarie 1962, iar ziua următoare a fost prima în care pe holurile acestei școli au pășit elevii din Chitila.
Tema acestui an a fost adaptată contextului actual: ”schimbarea și reziliența”, iar invitați să-și spună gândurile au fost profesorii școlii, copiii, reprezentanți ai părinților sau ai autorității publice locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, colaboratorii instituției.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 533
Directorul Școlii ”Prof. Ion Vișoiu”, Chitila, Ștefania Duminică, i-a invitat, în debutul festivităților, pe copiii din Grupul instrumental ”Dorulețul”, din Chitila, să ofere participanților darul muzical pregătit de ei, iar elevii-artiști s-au reunit pe holurile ”școlii prieteniei” și nu au uitat să interpreteze și un minunat imn al unității de învățământ.
Felicitări pentru valorosul corp profesoral de la ”Ion Vișoiu”
”Elevii chitileni sunt extraordinari, dar și profesorii lor, care au întreținut o atmosferă culturală deosebită în Școala ”Ion Vișoiu”, atmosferă care s-a remarcat la toate concursurile la care copiii au participat și au obținut premii. Vă felicit și vă urez mult succes în continuare, recunoașterea valorii și îmi doresc să ne revedem curând față în față”. Acestea au fost gândurile transmise de Alexandrina Niță, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov.
În continuare, Ștefania Duminică a dat citire mesajului primarului orașului Chitila, Emilian Oprea, care a vorbit despre Școala ”Ion Vișoiu” al cărei elev a fost, ca despre ”o instituție care și-a demonstrat prestigiul prin promovarea constantă a valorilor esențiale, precum integritatea, dedicarea, profesionalismul, respectul și performanța”. ”În lumina solidarității, prețuirii și bucuriei acestui eveniment, urez nu doar clasicul La Mulți Ani! școlii noastre, ci transmit pe această cale mulțumiri și recunoștință cadrelor didactice, adevărate simboluri ale devotamentului, perseverenței și impecabilului exercițiu educațional, cât și elevilor, luminos viitor al tuturor așteptărilor noastre. Sunt convins că, în ciuda tumultului social pe care cu toții îl experimentăm în contextul evenimentelor derulate în ultimul an, vom reuși împreună, cu implicarea, seriozitatea și sprijinul potrivit, nu doar să mergem înainte, ci să o facem în propria semnătură a excelenței, ca până acum. Deși devenite o raritate, în perspectiva goanei după actualitate, sunt mândru că valorile pe care întotdeauna le-am promovat, anume pasiunea, sensul unității, succesul, dedicarea, integritatea și profesionalismul, sunt susținute și de către voi. Cinste vouă, dragi profesori! Succes vouă, dragi elevi! La mulți ani, «Ion Vișoiu»!”, a transmis edilul. Iar același punct de vedere a fost împărtășit și de viceprimarul localității, Costel Andrei, acesta mulțumind prin intermediul soției, Ana Maria Andrei, președinte al Consiliului Consultativ al Părinților, cadrelor didactice din Școala ”Ion Vișoiu”, ”care au educat generație după generație”.
”Să vă dea Dumnezeu putere și sănătate să puteți educa toți copiii orașului nostru!”, a fost mesajul comun al familiei Andrei, pentru ”marea familie Școala Gimnazială «Ion Vișoiu»”.
”Amprente frumos de adânci”
Nicoleta Stănică, de asemenea fostă elevă a Școlii ”Ion Vișoiu, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, a subliniat că ”sărbătorind școala, sărbătorim pe fiecare dintre noi! Lăsăm amprente asupra fiecărui elev pe care l-am avut, vrem – nu vrem, însă important este ca acestea să fie frumos de adânci. Sunt emoționată și vă spun că viața profesorilor ajunge să se suprapună cu viața profesională. Atât de mult timp și energie dedicăm activității pe care o desfășurăm încât, cumva, parcă nu mai știm, dincolo de profesie, ce am mai putea face sau nu mai știm să facem altceva. Așa că, este un moment deosebit, în care personal îmi aduc aminte de oameni. Iubesc această profesie și vă felicit pe cei tineri că ați ales-o și reușiți să continuați ceea ce alții înaintea voastră au început. Și poate o să o faceți chiar mai bine decât cei dinainte, astfel încât această școală să-și păstreze renumele și imaginea frumoasă, precum și respectul pe care îl are în comunitate”, a spus Nicoleta Stănică.
O cultură organizațională sub spectrul relațiilor frumoase dintre oameni
Tot din partea IȘJ Ilfov, Daniela Barbu, inspector școlar, a remarcat numărul mare al participanților la eveniment (aproape 100 de persoane) ”ceea ce vorbește de la sine despre cultura organizației dumneavoastră și despre climatul și relațiile frumoase dintre oameni, care depășesc barierele, inclusiv acestea impuse de pandemie, și găsesc prilejuri să fie împreună”. Daniela Barbu i-a felicitat pe profesorii școlii pentru modul în care au înțeles și au reușit în aceste ultime luni dificile să fie aceiași profesori dedicați, chiar și din spatele unor ecrane, făcându-i pe copii să se simtă la fel de bine-veniți în on-line, precum în clasă. Daniela Barbu s-a referit și la proiectul Inschool, care se derulează în Școala ”Prof. Ion Vișoiu”, proiect prin intermediul căruia profesorii, părinții și copiii vor avea posibilitatea, în următoarele săptămâni, să se exprime cu privire la școala în care lucrează/învață, prin intermediul unor chestionare, asupra gradului de incluziune și climatul din școală. ”Răspunsurile vor crea apoi un tablou frumos și complet a ceea ce înseamnă Școala «Prof. Ion Vișoiu». Sper să obțineți un feedback pozitiv atât conducerea școlii din partea profesorilor, colegilor din partea altor colegi, din partea copiilor, părinților. Un feedback pe măsură despre percepția pe care comunitatea o are în ansamblu despre școala din Chitila”, a concluzionat Daniela Barbu.
Capacitate sporită de adaptare
Și pentru că a venit vorba de incluziune, colaborare, comunitate, valori promovate intens de Școala ”Prof. Ion Vișoiu”, Georgeta Nenciu, președintele Fundației ”Prețuiește Clipa”, cel mai serios și longeviv colaborator al școlii, a amintit că la baza deciziei de înființare a fundației a stat tocmai dorința de a aduce recunoștință școlii din Chitila.
”Mare parte a activităților fundației este realizată cu și pentru școlile noastre. Deja am o legătură specială cu fiecare dintre ele. Iar vorbind despre tema acestui eveniment – schimbare și reziliență, pot spune că toți profesorii școlii au dovedit că pot face schimbări impactante. Suntem aici, în Chitila, beneficiarii unei școli on-line de foarte bună calitate și spun asta asumat! Suntem fericiți că putem face programe, campanii de sprijin pentru elevii care nu au acces, nu au posibilitatea să participe on-line și mă bucur că fac parte din această comunitate. Sunt sigură că această capacitate a tuturor celor implicați de a se adapta la atât de mari provocări/schimbări va păstra școala din Chitila sus în topul școlilor”, a subliniat Georgeta Nenciu.
Vieți în slujba educației
În partea a doua a întâlnirii festive, poate cea mai emoționată, au fost sărbătoriți profesorii Georgeta Furtună, Rodica Radovcic și Gheorghe Dumitrescu, care s-au pensionat după data de 1 septembrie 2020. A fost un omagiu adus unor cariere longevive și de succes în domeniul educației, iar foștii colegi ai domniilor lor și foști elevi și-au exprimat onoarea și admirația față de aceștia. Au fost pregătite pentru fiecare dascăl în parte filmulețe cu mesaje scrise sau audio, cu fotografii din timpul diferitelor activități, au fost lacrimi de bucurie, scrisori de mulțumire, diplome și buchete deosebite de flori, iar fiecare dintre cei trei foști profesori, de acum pensionari, și-au exprimat, la rândul lor, mulțumirile față de colectivul din care au făcut parte.
De asemenea, au fost prezentați profesorii mai tineri, care au preluat ștafeta de la dascălii pensionați – Cristina Niță, la catedra de Educație Fizică, Anca Buzatu – Limba franceză și Victor Dumitru – Matematică.
Școală reper din toate punctele de vedere
Cristina Petre Ghiță, inspector general adjunct la IȘJ Ilfov, a dorit, de asemenea, să transmită felicitările sale profesorilor școlii ”Ion Vișoiu”. ”Este într-adevăr o provocare, reziliență, schimbare. Cu toate acestea, dumneavoastră ați reușit să dați dovadă de foarte mare implicare, de prietenie și colegialitate de înaltă ținută. Drept pentru care vă felicit! Este emoționant când nu poți să cuprinzi în câteva imagini, în câteva mesaje, toată gratitudinea, mulțumirea, pentru acești oameni, care și-au dedicat atâția ani pentru a face educație, pentru a face performanță, pentru a avea satisfacția generațiilor care demonstrează după absolvire lucruri frumoase. Avem aici absolvenți care acum sunt colegii dumneavoastră și fac parte din echipa școlii, iar toată această dedicare se vede foarte frumos în etosul școlii, o școală reper din toate punctele de vedere, dar mai ales din această atmosferă de echilibru, încărcată de emoție pe care o emană de fiecare dată, nu numai în zile de sărbătoare!”, a spus Cristina Petre Ghiță, adăugând urări de pensie frumoasă și fără griji pentru cei trei foști profesori ai școlii chitilene.
Iar Florin Petrescu, directorul Casei Corpului Didactic Ilfov a vorbit, de asemenea, despre calitatea deosebită a școlii din Chitila și a amintit doar câteva dintre proiectele derulate cu seriozitate și profesionalism de aceasta.
Pe scurt…despre reziliență!
Aproape de finalul întâlnirii, invitații dr. Irina Horga și dr. Ciprian Fartușnic, cercetători științifici I în cadrul Unității de Cercetare în Educație – Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au vorbit, de asemenea, despre reziliență, ”un concept care deși a ajuns oarecum la modă, și pe buzele tuturor, rămâne până la urmă un lucru foarte simplu”.
”Este vorba despre capacitatea unei organizații sau a unei persoane de a face față unor vicisitudini. Iar în domeniul educației, vicisitudini înseamnă lucruri care mă împiedică să am rezultate bune, să țin ritmul, să fiu peste media rezultatelor din clasa mea, din școala mea. Toți ne confruntăm cu astfel de situații. Avem o mulțime de provocări care ne scot din drumul nostru, care ne abat sau ne barează calea obișnuită într-o activitate. Mult timp s-a crezut că reziliența ține de fiecare individ în parte. De codul lui genetic, care poate să facă sau nu față unei provocări. De fapt, lucrurile sunt mai complexe și o să descoperiți că fiecare dintre profesorii dintr-o școală are un rol esențial în dezvoltarea rezilienței copiilor. Nu este un lucru care ține doar de copil, de persoana lui, ci este un lucru care ajunge să se întâmple prin sprijinul pe care-l primește de la toți cei care sunt în jurul lui într-un anumit parcurs școlar. (…)”, a explicat dr. Fartușnic.
În completare, dr. Irina Horga a afirmat că, ”în ultima vreme, mare parte a mesajelor transmise de decidenții care se ocupă de zona educației au vizat elevii. Însă este necesar un echilibru. Profesorul este un factor care trebuie să susțină și reziliența organizațională și propria reziliență și reziliența copiilor. Și atunci, și el trebuie să aibă acces la resurse și la sprijin pentru a putea duce la îndeplinire aceste trei roluri, care sunt complementare, dar diferite între ele. Este important să se investească efort, poate mai vizibil, și în zona aceasta, a construirii stării de bine a profesorului, în situația aceasta problematică a schimbărilor pe care le trăiesc.”
Testul final
Și, pentru că a fost vorba despre o activitate legată de școală/educație, la final, participanții au fost invitați la … test! Un test Kahoot, care a cuprins, evident, întrebări legate de școala chitileană.
Întreaga reuniune on-line s-a încheiat cu voie bună, în acordurile Ansamblului ”Dorulețul”.