Foști și actuali profesori și elevi au sărbătorit vineri, 26 octombrie, cu multe emoții, bucurie, dar și nostalgie, împlinirea a 50 de ani de la înființarea Liceului ”Dumitru Dumitrescu”, din Buftea.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 426, ediția print
Și Jurnalul de Ilfov a avut onoarea să fie invitat la împlinirea a 50 de ani de la înființarea instituției de învățământ ce poartă numele întemeietorului școlii românești moderne de hidraulică, eveniment cinstit nu doar prin participanții săi de seamă, ci și prin diferite momente artistice susținute de elevi talentați ai instituției de învățământ, care au cântat, au dansat, au recitat și au interpretat diferite scene de teatru. Nu în ultimul rând, de la acest eveniment remarcabil, nu putea lipsi talentatul Ansamblu ”Doina Ilfovului”, al Centrului Cultural Buftea. Un moment la fel de emoționant a fost acela al acordării, de către prof. ing. Eliza Constantin, directorul Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu”, a unor ”Diplome pentru rezultate excepționale obținute în instituția noastră de învățământ, înființată în anul 1968”, împreună cu ”Istoria lui Ștefan cel Mare”, de Nicolae Iorga. Diplomele au fost acordate de prof. Eliza Constantin, în numele instituției pe care o conduce și o reprezintă, în semn de apreciere și mulțumire pentru activitatea depusă, atât profesorilor care au predat în decursul anilor, cât mai multor reprezentanți ai unor instituții cu care liceul a colaborat în timp sau datorită cărora instituția s-a putut dezvolta și moderniza corespunzător, precum Primăria orașului Buftea, Consiliul local, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Centrul Cultural Buftea. Am avut șansa de a participa la un eveniment omagial adus unor oameni care, în ani, au contribuit, fiecare cu câte puțin, la crearea unei instituții de învățământ moderne, cu condiții excelente lucru pentru elevi, care pot beneficia astfel de ore interactive, cu aparatură de ultimă oră, atât pe specializarea uman-real, cât și în domeniul tehnologic.
O istorie bogată
Momentul solemn creat de această sărbătoare a fost accentuat prin prezentarea istoricului atât de bogat al instituției de învățământ, care a fost construită în perioada 1966-1968, fiind cunoscută și sub denumirea de Grupul Școlar Energetic Buftea, ce și-a deschis porțile pentru primii săi elevi pe 15 septembrie 1968. Până în 1990, elevii au participat la activitățile de autogospodărire. În cămin exista elev de serviciu pe fiecare palier, elevii asigurau curățenia, iar la cantină participau la pregătirea și strângerea mesei.
Pentru a li se micșora costurile de cazare și masă, elevii erau nevoiți să cultive legume în serele școlii. Din resturile alimentare de la cantină, cât și din porumbul obținut în schimbul muncilor agricole, erau hrăniți porcii din gospodăria anexă a școlii. Aceștia asigurau necesarul de carne pentru cantină. Cu timpul, s-au construit căminul de fete și căminul de băieți, cu camere de 4 – 20 de locuri, sala și terenurile de sport. În anul 1974, se transformă în Liceul de Electrotehnică Buftea. În 1978, lucrările de construcție au fost finalizate, astfel încât procesul instructiv educativ s-a putut desfășura la capacitate maximă. Din anul 1993 se revine la numele inițial, ca, mai apoi, în anul 2000, să i se acorde denumirea de Grup Școlar ”Dumitru Dumitrescu”, după numele academicianului Dumitru Dumitrescu, născut în acest oraș. Din acest moment, cursurile s-au desfășurat în cabinete și laboratoare de specialitate.
Centru de excelență
În ultimii ani, școala a beneficiat de un proiect de reabilitare și dotare prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Fiecare cabinet și laborator din corpul reabilitat este dotat cu material didactic specific, PC, imprimantă, videoproiector, precum și cu mobilier nou. Sălile și terenurile pentru educație fizică sunt dotate cu materiale didactice moderne, iar cabinetele, laboratoarele şi atelierele destinate disciplinelor tehnice sunt dotate cu material didactic prin proiect PHARE TVET. Așadar, toate orele de curs se desfășoară în cabinete specializate, elevii având acces permanent la materialul didactic existent. De curând, Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” a fost desemnat Centru de Excelență în Tehnologia Informației și Comunicării, unic în Ilfov. În fiecare an există numeroși elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor și concursurilor profesionale, elevi care participă la diferite competiții sportive (dublu campion național la dans sportiv, campion național la arte marțiale, campioni naționali la rugby etc.), concursuri extrașcolare și extracurriculare (Art – Buftea, Floare albastră). De-a lungul existenței sale, prin liceu au trecut tineri care au devenit personalități remarcabile: actualul primar al orașului Buftea, Gheorghe Pistol, directorul adjunct prof. Larisa Corcodel, profesorul de religie, preot Florin Badea, sau fostul director, prof. Tănase Stanciu. Și lista oamenilor importanți poate continua. Personalul didactic este calificat în proporție de 99,99% și cu experiență la catedră, contribuind la asigurarea unui învățământ de calitate. Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea, care are și calitatea de profesor al liceului a menționat: ”Munca pe care o face un dascăl este o muncă neprețuită și care nu se poate cuantifica în bani. Munca noastră se desfășoară asupra a ceva imaterial care se numește suflet. Iar aceste suflete trebuie crescute în spiritul adevărului și al dreptății. Atâta timp cât vom respecta adevărul, vom progresa. Cred că atunci când vom crește generații puternice, România va fi puternică prin oamenii ei. La mulți ani Liceului Dumitru Dumitrescu!”