Ca în fiecare an, la Gruiu, Cerurile s-au deschis pe 8 noiembrie, lăsând loc cetelor îngerești să umple sufletele credincioșilor, cu bucurie divină. Și să reverse peste localnicii care i-au cinstit și i-au slăvit pe Sfinții Mihail și Gavriil flacăra de har duhovnicesc.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 428, ediția print
Joi, 8 noiembrie. În glasul clopotelor, săteni cu iubire creștină s-au adunat, dis-de-dimineață, la biserica din sat, să se reculeagă și să o sărbătorească în cel mai minunat mod. Mulți credincioși au asistat la slujba praznicului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, de la Gruiu. Tineri, copii, bătrâni, oameni de toate vârstele au ținut neapărat să-și cinstească ocrotitorii și să le mulțumească pentru dragostea divină de care se bucură neîncetat și pentru toate darurile primite în timpul anului de la îngerii lor păzitori. Printre cei ce s-au împărtășit cu bucuria marelui praznic s-au aflat și primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, și viceprimarul George Ghiulea, oameni care-și iubesc locurile natale, istoria și credința și care păstrează obiceiurile și tradițiile neștirbite.
Preoții au cântat ca îngerii Cerurilor
Părintele Mircea Ioniță, care este și părintele spiritual al sătenilor, și-a întâmpinat rugătorii cu o slujbă îngerească, săvârșită împreună cu mai mulți preoți din localitate și, nu în ultimul rând, cu povețe și surprize duhovnicești. Ca într-o poveste minunată, s-a simțit în aer bucuria, lumina și căldura pe care preoții slujitori le-au sădit în sufletele localnicilor care au asistat la Sfânta Liturghie și la toate rânduielile specifice hramului. Vocile impecabile, calde și mângâietoare ale membrilor grupului Operei Naționale, care au dat răspunsurile la strană, au adăugat și mai multă sensibilitate și emoție sărbătorii comunității creștine din Gruiu. Aici, preoții și cântăreții bisericești chiar au cântat ca niște îngeri ai Cerurilor.
“Iubiți credincioși, ca în fiecare an, ziua de 8 noiembrie este una de mare bucurie pentru parohia noastră, pentru că îi prăznuim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care sunt ocrotitorii Bisericii parohiale și a întregii comunități a satului Gruiu. Și, odată cu aceștia, prăznuim toate puterile Cerești. Pentru noi este o binecuvântare să avem acest hram. Îngerii ne aduc o mare bogăție și împlinire sufletească, oferindu-ne o mulțime de daruri spirituale. Am avut bucuria de a-l avea, din nou, în mijlocul nostru pe domnul primar, care este alături de noi la toate evenimentele importante și se îngrijește de buna desfășurare a lor, pe domnul viceprimar, membri ai Consiliului Local și, nu în ultimul rând, numeroși credincioși, atât din sat cât și din vecinătate. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate! Le mulțumim celor care ne sprijină în toate momentele importante pentru biserica noastră! Le mulțumim și credincioșilor care ni s-au alăturat astăzi, în rugăciune! Tuturor, le dorim ca Dumnezeu să le dăruiască ani îndelungați. Să ne învrednicească Domnul să mai petrecem împreună și alte hramuri minunate aici, în biserica noastră”, a spus părintele Mircea Ioniță. De altfel, pentru ca bucuria praznicului să fie resimțită pe deplin de toți credincioșii, părintele, ajutat de edilul localității, le-a împărtășit localnicilor o masă a iubirii, masa frățească.
“Biserica aceasta este locul de rugăciune și reculegere preferat de foarte mulți localnici din Gruiu. Preoții care slujesc aici sunt iubiți de o mare parte a comunei noastre. Spre bucuria mea, părintele Mircea Ioniță, în special, a unit foarte mult această comunitate, lucru care mă onorează și mă determină să fiu alături de dânsul și de biserică, în general, ori de câte ori este nevoie. Parcă sătenii noștri au devenit mai buni, mai iertători și mai milostivi”, ne-a spus Ion Samoilă, primarul comunei Gruiu.
Din toată inima, la mulți ani!
Și pentru că odată cu ziua tuturor îngerilor buni a fost sărbătorit și părintele paroh, Mircea Ioniță, care poartă nume de înger, ne alăturăm și noi, echipa Jurnalul de Ilfov, celor care îl felicită și-i adresează alese urări de sănătate, bucurie și ajutor în toate de la Bunul Dumnezeu! Din toată inima, la mulți și binecuvântați ani, părinte Mircea! Este cunoscut faptul că, de-a lungul timpului, foarte mulți localnici care au trecut prin grele încercări și-au găsit liniștea și drumul în viață, după ce i-au cerut ajutorul părintelui Mircea Ioniță.
Noua primărie a primit binecuvântarea Divină
Momentele de sărbătoare și bucurie de la Gruiu au continuat și după rânduielile bisericești dedicate marelui praznic. Slujba de hram a parohiei închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil a fost urmată de sfințirea noului sediu al Primăriei Gruiu. Un sobor ales de preoți, coordonat de părintele Mircea Ioniță, a rostit rugăciuni speciale și a dat binecuvântarea clădirii care găzduiește acum administrația publică locală. “Prăznuirea hramului bisericii noastre, aduce cu sine anul acesta încă un eveniment important pentru noi: binecuvântarea noului sediu al Primăriei comunei Gruiu. Ne bucurăm în chip deosebit că au participat șapte slujitori ai Sfintelor Altare la sfeștania care s-a făcut după terminarea Sfintei Liturghii. Rugăm pe Domnul să ocrotească pe mai marii satului nostru să îi înțelepțească să le lumineze mințile și sufletele spre o lucrare cât mai rodnică, mai demnă și plină de mari realizări pentru întreaga comunitate din care facem parte”, ne-a mai spus părintele Mircea. Ceremonia religioasă a avut loc în prezența primarului Ion Samoilă și a viceprimarului George Ghiulea. “Pentru că tot ce este bun izvorăște din puterea Divină, ne-am dorit să intrăm în noul sediu așa cum se cuvine, numai după o slujbă de binecuvântare săvârșită de preoți. Credem că acest lucru ne va ajuta mult în munca noastră de zi cu zi. Este cea mai mare mulțumire a mea, astăzi, în zi de mare sărbătoare creștină. Să dea Dumnezeu să o stăpânim cât mai mult, și noi și urmașii noștri și să o ducem cu demnitate peste generații”, ne-a mai spus edilul.