Moș Crăciun a venit cu daruri prețioase la Domnești
@ Pentru 12 copii instituționalizați, semnificația cuvintelor ”acasă” și ”familie” prinde contur
La Domnești, a avut loc pe 20 decembrie, ceremonia de inaugurare a primei case familiale construite în județul Ilfov de Fundația Hope and Homes for Children, în beneficiul copiilor instituționalizați, aceasta fiind cea de-a 122-a casă realizată în cadrul proiectului desfășurat de organizație la nivel național.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 631, ediția print
Prin acest proiect a fost creat un mediu cât mai apropiat de cel familial, iar autoritățile s-au mobilizat alături de Fundația Hope and Homes for Children și de toți susținătorii financiari ai proiectului pornind de la principiu că și acești copii merită să cunoască și să simtă cuvintele ”acasă” și ”familie”. Pentru că, aici, ei vor fi implicați în activități casnice uzuale, care îi vor ajuta să-și formeze diferite deprinderi de viață.
Casa a fost construită cu sprijinul Asociației Investitorilor de Real Estate din România (AREI) și în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și Primăria Domnești, care a pus la dispoziție terenul necesar.
Prin finalizarea acestei case, Hope and Homes for Children închide, astfel, Centrul de Plasament Periș. Copiii de acolo se vor muta acum ”Acasă”, unde vor avea acces la normalitate, într-un spațiu în care viața decurge așa cum este firesc într-o familie.
Un loc mai prietenos pentru copiii instituționalizați
Noua casă construită în comuna Domnești va găzdui, așadar, 12 copii, care ar urma să se multe din primăvara anului viitor, după ce vor fi finalizate toate aspectele administrative de funcționare. Pentru acești copii, după cum menționează reprezentanții Hope and Homes for Children, ”Acasă” va însemna un cămin călduros cu un living foarte spațios, bucătărie, 4 dormitoare, spălătorie, 2 băi și 2 grupuri sanitare. Casa a fost construită, așa cum precizam anterior, pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Ilfov și Primăria Domnești.
Înaugurarea a avut loc în prezența președintelui CJI, Hubert Thuma, a vicepreședintelui CJI, Ștefan Rădulescu, a Mihaelei Toader, administrator public al județului Ilfov, reprezentanților și membrilor Asociației Investitorilor de Real Estate din Romania (AREI), a lui Ștefan Dărăbuș, director național Hope and Homes for Children România, precum și Excelenței Sale, ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache, care de 15 ani sprijină fundația în proiectele desfășurate.
Moș Crăciun a trecut și prin Domnești
De asemenea, evenimentul prilejuit de inaugurarea casei de tip familial din Domnești a fost și o bună ocazie pentru a împodobi un brad pentru copii și a le oferi cadouri din partea lui Moș Crăciun, într-un cadru plăcut de poveste, cu dulciuri de sărbătoare pregătite special de Chef Samuel Torriellec.
”Suntem bucuroși să deschidem astăzi ușa primei case familiale construite în județul Ilfov. Alți 12 copii vor simți ce înseamnă siguranța și căldura unui <<Acasă>>. Împreună cu AREI și în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov și DGASPC Ilfov, închidem Centrul de Plasament Periș, cel de-al 66-lea orfelinat închis de Hope and Homes for Children, la nivel național. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost și ne sunt alături și care fac posibilă normalitatea în viața unor copii atât de greu încercați”, a declarat Ștefan Dărăbuș, director național Hope and Homes for Children România, punctând că misiunea organizației este aceea de a se asigura că acei copii, care mai sunt la ora actuală în centre de plasament de tip vechi, ajung într-o soluție și într-un plasament cât mai aproape de cel familial, fie în familiile lor, fie în asistență maternală, fie în case familiale ca cea inaugurată marți, 20 decembrie 2022, la Domnești, într-o comunitate obișnuită, unde să poată să aibă o atmosferă cât mai aproape de cea pe care o are orice copil care trăiește într-un mediu normal alături de părinți.
”Este o mare onoare pentru asociația noastră să putem susține acest proiect atât de important, alături de Fundația Hope and Homes for Children și partenerii de la Consiliul Județean și DGASPC Ilfov. Am ales să sprijinim acest demers pentru că un element important al misiunii AREI este de a contribui printr-un impact pozitiv în comunitate, cu atât mai mult atunci când putem pune umărul să oferim copiilor instituționalizați un loc care pentru ei să însemne cu adevărat acasă”, a afirmat, la rândul său, Dennis Selinas, președintele AREI și CEO Globalworth.
Un efort deosebit pentru ”Acasă”, ”un vis împlinit!”
”Împreună am transformat o casă în ACASĂ. Aici se vor muta 12 copii, o parte dintre ei provenind din centrul de plasament de la Periș, pe care, cu această ocazie, îl vom închide. Aceasta este și strategia la nivel național: desființarea orfelinatelor și mutarea copiilor în case de tip familial, în spații mai confortabile, în care să beneficieze de mai multă atenție. Vă felicit pentru efortul depus și pentru misiunea pe care v-ați asumat-o. Sunteți parte a schimbării pe care ne-o dorim cu toții pentru țara noastră! Sincer, îmi depășește așteptările pe care le-am avut, nu pentru că nu aș fi crezut că o să iasă un proiect frumos, eram convins că așa va fi, ci pentru viteza cu care v-ați mișcat”, a declarat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, care le-a urat copiilor prezenți la inaugurare, ca peste mulți ani să facă același lucru pentru copiii care vor avea nevoie de sprijin.
”Finalizarea casei de la Domnești este un vis împlinit, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei! Momentul de azi se datorează în egală măsură Hope and Homes for Children, colegilor mei din cadrul DGASPC Ilfov, domnului primar al comunei Domnești, Adrian Ghiță și echipei CJ Ilfov. Este un prim proiect finalizat și îmi doresc să nu ne oprim aici”, a completat și Mihaela Toader, administratorul public al județului Ilfov, exprimându-și speranța ca această casă să le placă copiilor și asigurându-i că toate insituțiile implicate și CJ Ilfov le vor rămâne alături și vor veghea să le fie bine.
”Este o schimbare radicală pentru copiii instituționalizați din Ilfov. Mutarea în casa de tip familial înseamnă o viață nouă, care îi va pregăti cât mai bine pentru responsabilitățile pe care le vor avea când devin adulți. Ei își vor putea integra, în sistemul de valori, sensul cuvintelor ”acasă” și ”familie”, și vor experimenta activitățile zilnice din interiorul unui cămin. Mă bucur că le putem oferi această șansă, prin eforturile depuse de Fundația Hope and Homes for Children, Consiliul Județean Ilfov, DGASPC Ilfov, Primăria Domnești și de către partenerii de la The Association of Real Investors in Romania!”, a declarat Ștefan Rădulescu.
Peste 7.000 de copii scoși din orfelinate
Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 66 de centre de plasament. Prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 122 de case familiale, cu peste 7.000 de copii scoși din orfelinate și 1.850 reintegrați în familia naturală sau extinsă.