După ce pe 27 și 28 februarie, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni, din comuna Dobroești, a organizat Târgul de mărțișoare, expunând spre vânzare creații unicat ale elevilor școlii (iar banii strânși au fost alocați unor demersuri caritabile), pentru ziua de 8 Martie, copiii s-au pregătit de spectacol.

În Sala de festivități a Școlii Gimnaziale Nr. 2 Fundeni au fost invitate bunicuțele din localitate, pentru a-și admira nepoții emoționați. Activitatea a devenit una cu tradiție în cadrul școlii, nefiind pentru prima dată când bunicile primesc recunoștința nepoților, în acest mod artistic, de Ziua Internațională a Femeii.
Elevii de la învăță­mântul primar și gimnazial au încântat invitații cu momente artistice speciale. Alături de cele 45 de bunicuțe au participat la eveniment inspector școlar Roxana Ga­vri­lă, de la Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, dar și viceprimarul comunei Dobroești, Valentin Enculescu.