P
“Vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem tot ca proștii”, așa scria pe o pancartă din Piața Universității. Ca și un alt dicton al Pieții, care acuza clasa politică actuală că fură prin rotație. Nimic mai adevărat. Uitați-vă la așa-zisul Guvern Ponta. O amestecătură de foști și actuali, fără nici un viitor. Bunicuța Mariana Câmpeanu, renumită, și la propriu și la figurat, în funcția de ministru al Muncii. Numai ce ne împuia capul până de curând pe toate posturile de televiziune cu ce ar trebui făcut. Ea le știe pe toate. A mai fost în această funcție și nu s-a văzut nimic în urma ei. Acum crede cineva că va schimba ceva? Dan Nica, ciorditorul-șef de la Comunicații, repus în funcție… Ioan Rus la interne… Actorul-politician, sau invers, căci nici nu mai poți ști ce este mai întâi Mircea Diaconu, ministru al Culturii.
Și lista poate continua cu o grămadă de nume deja celebre și întipărite în memoria colectivă a celor care trăiesc de azi pe mâine, plătind nota de plată a incapacității unei clase politice impotente și neinteresată decât de propria bunăstare. Culmea, de cine s-au luat ziariștii? De un fost coleg de breaslă, numit fără portofoliu, Victor Alistar, păcălit de Ponta să accepte un post la mișto ca să aibă cine să-și ia șuturile în fund de la populație. Isărescu și-a tras și el partea leului, la finanțe fiind propus Florin Georgescu, iar la justiție Titus Corlățean, băiatul de mingi al micului Titulescu. La ministerul Turismului și Cașcavalului European și-a băgat omul Crin Antonescu, care speră, probabil, astfel, să mai prindă ceva vlagă în conturi până la alegerile din noiembrie. Și ca într-o poezie de Bacovia, ministru al mediului a fost propusă Rovana Plumb. Ce va face PDL? A scos porumbelul chiar secretarul general al partidului, Ioan Oltean: va vota fără rezerve oamenii propuși de Ponta și Crin. Declarația a fost repede combătută de ideologii din PDL, care vor să facă acum pe victimele din Opoziție. Să-i vedem acum pe Ponta și Crin pe unde scot cămașa, căci au promis marea cu sarea dacă ajung ei la guvernare. Să-i vedem mărind pensiile și salariile, reînființând spitalele, scăzând din taxe și impozite, etc. Bineînțeles că nu se va întâm-pla nimic și se va căuta o scuză gen greaua moștenire, nu avem voie în perioada alegerilor, datorii la FMI, etc, iar oamenii de rând vor rămâne cu aceeași teamă a zilei de mâine, a unui trai la limita decenței și cu speranțele că undeva există totuși o luminiță la capăt de tunel.