⬤ La Gruiu, cele mai importante bogății ale neamului, credința și tradițiile, încă se păstrează cu sfințenie și dau autenticitatea și unicitatea locului
⬤ Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, ocrotitorul Mănăstirii Căldărușani a fost cel mai de seamă Întâistătător al scaunului Mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea
Mănăstirea Căldărușani, o bijuterie a arhitecturii muntenești, joi, pe 22 iunie. Într-o zi splendidă de vară, în care soarele parcă îți lumina viața, iar adierea vântului îți trezea sentimente de bucurie, curtea bisericii monument istoric din inima comunei Gruiu s-a umplut de candoarea și dragostea pentru Dumnezeu a sute de credincioși, veniți să-i aducă o cinstire deosebită sfântului ocrotitor, Grigorie Dascălul, mare ierarh al Bisericii noastre Ortodoxe și mare dascăl al învățământului românesc.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 658, ediția print
Pentru toți cei ce caută liniștea interioară în sânul lăcașului sfânt de pe malul Lacului Căldărușani, din frumoasa cunună de sărbători a anului se distinge praznicul închinat Sfântului Grigorie Dascălul, săvârșit întotdeauna în ziua de 22 iunie. Hramul străvechii vetre monahale, ctitoria Domnului Țării Românești, Matei Basarab care a fost atestată documentar încă din anii 1637-1638, este sărbătorit în chip deosebit anual, în prezența a numeroși pelerini.
Respectând tradiția creștină, hramul bisericii a fost prilej de mare bucurie duhovnicească, și anul acesta. Preoți, diaconi, monahi și monahii cărora li s-au alăturat credincioși de toate vârstele, cu inimile pline de recunoștință și mulțumire, i-au adus Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, cel mai de seamă Mitropolit al Țării Românești din secolul al XIX-lea, un pios omagiu. Cinstirea solemnă a avut loc într-o atmosferă de rugăciune și încredere absolută în puterea Divină. Prin frumusețea și importanța pe care au acordat-o clericii marelui praznic, comemorarea liturgică și spirituală a adus sărbătoarea și într-o altă dimensiune, cea care le-a oferit credincioșilor posibilitatea de a-L îmbrățișa pe Dumnezeu, prin rugăciune. Un semn că iată, într-o lume care se află parcă tot mai departe de Dumnezeu și de credință, cufundată din ce în ce mai mult în neantul indiferenței și sufocată în chingile ”civilizației moderne”, în comuna Gruiu, din județul Ilfov, cele mai importante bogății ale neamului, credința și tradițiile, încă se mai păstrează cu sfințenie și dau autenticitatea și unicitatea locului.
Toate darurile primite ca răsplată pentru smerenia sa le-a împărtășit clericilor și credincioșilor
În alintul florilor de tei care te inundau cu mireasma lor îmbietoare, rugătorii s-au lăsat duși de valul fermecător al naturii și de povețele mântuitoare ale clericilor reuniți într-un sobor impresionant, la hramul istoric al Mănăstirii Căldărușani. Binecredinciosul dascăl, ocrotitor al așezării sacre de la Gruiu, a avut parte de o cinstire măiestuoasă în ziua hramului. Pentru viața sa duhovnicească și culturală, și pentru tot ajutorul acordat de-a lungul timpului slujitorilor mănăstirii și credincioșilor la vreme de necaz și întristare, un sobor de preoți condus de părintele arhimandrit Lavrenție Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani, l-au prăznuit pe sfântul mare făcător de minuni, Grigorie Dascălul, printr-o slujbă deosebit de frumoasă. Până spre miezul zilei, credincioșii și-au deschis sufletele către Dumnezeu și către protectorul Mănăstirii Căldărușani, cel ce și-a iubit semenii atât de mult încât toate darurile primite de-a lungul vieții, ca răsplată pentru smerenia sa, le-a împărtășit Bisericii și tuturor celor care sunt astăzi însetați de dragostea și frumusețea Divină.
Slujba, cuvântul de învățătură al părintelui stareț și sfaturile preoților slujitori i-au ajutat pe cei ce s-au rugat și au luat parte la rânduielile bisericești de aici, să creadă fără rezerve, cu toată convingerea, că Dumnezeu este totul, este existența supremă și infintă, este viața adevărată, suprema fericire, începutul și sfârșitul. ”Sfinția sa, Ierarhul Grigorie Dascălul s-a arătat foarte cuvios, luminând neamul cu multe cărți bisericești. A fost neiubitor de bani și smerit. (…) Îngropat inițial în Catedrala Mitropolitană, la șapte ani de la moarte, i s-au dezgropat oasele și i-au fost aduse aici, la Mănăstirea Căldărușani. În anul 2005, ca expresie a dragostei și respectului manifestate de credincioși față de Mitropolitul Grigorie Dascălul, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe marele ierarh în rândul sfinților, ziua sa de prăznuire fiind astăzi, 22 iunie. Sfintele sale moaște se găsesc într-o frumoasă raclă, așezate la loc de cinste pentru a fi venerate în pronaosul bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în mănăstirea noastră din Căldărușani. Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te la Dumnezeu pentru noi păcătoșii! Amin! Mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea de a prăznui astăzi hramul Mănăstirii Căldărușani! Vă mulțumim dumneavoastră, iubiți credincioși, pentru prezența cu mare evlavie și cinste la hramul Sfântului Grigorie Dascălul! Mulțumim părinților care ni s-au alăturat pentru a săvârși împreună Sfânta Liturghie în cinstea marelui ierarh Grigorie Dascălul. Dumnezeu să ne ajute și să primim binecuvântarea Sfântului Grigorie”, a spus părintele arhimandrit Lavrenție Gâță, starețul Mănăstirii Căldărușani. De altfel, părintele stareț a îndemnat credincioșii să apere și să mențină în mod continuu valorile religioase și morale ale creștinismului, să-și reînnoiască mereu credința, nădejdea și iubirea față de Dumnezeu, asemeni Sfântului Grigorie Dascălul care, datorită vieții sale duhovnicești a fost înzestrat cu daruri deosebite și nu contenește a-i cuprinde cu belșugul harurilor sale, pe cei ce-l cheamă în rugăciune.
Mănăstirea Călărușani, un excepțional centru de cultură, istorie și spiritualitate
Mănăstirea Căldărușani este un vestit monument istoric ridicat de domnul Țării Românești, Matei Basarab, în 1637-1638, în comuna Gruiu. Ea face parte din salba celor mai importante centre de cultură și duhovnicie ale României. Numeroase icoane, argintărie, broderii din aur și argint, lucrări de o mare finețe, realizate cu un deosebit simț artistic, vase sfinte și veșminte arhierești sunt doar o mică parte dintre valorile impresionante găzduite aici. În muzeul așezământului pot fi admirate și unele dintre cele mai valoroase opere de artă din istoria lumii, cum ar fi tablouri lucrate de Nicolae Grigorescu, Sava Henția, Evghenie Lazăr și Gheorghe Tătărescu. Cu un trecut și un prezent istoric glorios, Mănăstirea Căldărușani atrage, anual, o mulțime de credincioși din țară și din străinătate. Mii de manuscrise și cărți bisericești scrise în limbile latină, greacă, italiană, franceză și română, care datează din secolul al XVII-lea, se regăsesc frumos așezate pe rafturile bibliotecii și dau mănăstirii o valoare istorică și spirituală inestimabilă. Printre altele, lăcașul de cult găzduiește și moaștele Sfântului Grigorie Dascălul, fost Mitropolit al Țării Românești între anii 1823-1834. Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a rămas în istoria Bisericii și a poporului român drept cel mai de seamă Întâistătător al scaunului Mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea.