Ampera îi aşteaptă pe cei interesaţi la DiBas, partenerul Opel punând la dispoziţia clienţilor săi atât un model de showroom, cât şi o maşină de drive test.
Ampera poate fi comandat în România, iar dealerul Opel DiBas asigură şi operaţiunile service de specialitate pentru modelul electric.
“Facem parte din reţeaua exclusivistă a dealerilor europeni dedicaţi Ampera. Ne-am dorit să fim parte a acestui proiect pentru că acest model face disponibilă as-tăzi o tehnologie pe care ne-o închipuiam ca aparţinând viitorului”, spune Tiberiu Bardan, Director General DiBas. “Calităţile tehnice ale acestui model şi faptul că nu necesită infrastructură fac să fie o soluţie viabilă pentru condusul în oraş, dar un numai: Ampera se încarcă de la orice priză casnică şi oferă inclusiv soluţia tehnică pen-tru drumuri prelungite”, explică Bardan.
La showroom-ul DiBas, Ampera este expus alături de cele mai reprezentative modele ale gamei actuale Opel.
De la începutul activităţii sale, DiBas a comercializat peste 10.000 de automobile. Dealerul Opel are o îndelungată tradiţie în reprezentarea mărcii germane, parte-neriatul debutând în februarie 1998.
Sediul din Bucureşti, aflat pe Şoseaua Fundeni, şi-a început activitatea cu operaţiuni de service, spaţiul fiind modernizat şi extins în anul 2000, iar showroom-ul a fost inaugurat doi ani mai târziu. În 2007, DiBas deschide încă un sediu, în Ploieşti, amplasat pe Centura de Est.