Aeroclubul Clinceni este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Transportului şi are menirea de a susţine şi califica personal navigant, mai precis piloţi . Este cea mai veche şcoală din România şi din Europa. După cum spune comandantul aeroclubului, pilot-instructorul Ion Alexandru, „practic, aici, asta facem, aviaţie, susţinem şi dezvoltăm această ramură.”

Aeroclubul Clinceni este una dintre cele 16 locuri din ţară în care se pregătesc şi se desăvârşesc piloţi. Aerocluburi mai sunt şi la Piteşti, Ploieşti, Baia Mare, Tecuci etc, dar acesta este cel mai cu tradiţie. Mai plastic, planeta în jurul căreia orbitează sateliţii. În urmă cu 20-30 de ani erau mult mai multe aerocluburi, organizate pe terenurile aviaţiei utilitare. Aviaţia utilitară era atunci bine dezvoltată pentru că mergea agricultura. Lucrurile s au schimbat după intrarea în capitalismul „made in Româ-nia”, iar acum totul s-a redus. Unele aerocluburi au fost luate în locaţie de gestiune, altele au dispărut, iar acestea ultimele, cum e şi cel de la Clinceni, sunt subven-ţio­nate, parţial, de Ministerul Transporturilor. Așa cum ne-a declarat Ion Alexandru, comandantul aeroclubului, în fiecare an, după ce se face bugetul, se scot la concurs locuri gratuite pentru cei care vor să înveţe să piloteze. Numărul locurilor se face în funcţie de disciplină, adică aviaţie, planorism, paraşutism şi chiar zbor cu balonul. Cei care beneficiază de acestea nu pot avea mai mult de 22 de ani şi dau examen la 9 materii legate de zbor. La fiecare dintre acestea nota minimă este de 7,5, altfel nu sunt admişi, adică degeaba iei 10 la o materie şi iei 5 la, de exemplu, aerodinamică. În acel moment eşti respins. „Asta este pentru locurile gratuite, dar, orice persoană care vrea să obţină licenţa şi brevetul de pilot poate să facă acest lucru contra-cost. S-a dezvoltat în ultimii ani această ramură numită avioane ultra-uşoare, o ramură care a apărut undeva în America în jurul anului 1990 şi unde omul de rând avea posibilitatea să îşi facă singur avionul prin cumpărarea pieselor. La noi în ţară, legislaţia este foarte, foarte solidă, în sensul că licenţa, care este recunoscută la nivel naţio­nal, este recunoscută şi de toate statele membre U.E. Nevoia de mişcare a omului şi timpul scurt îi determină pe mulţi să aleagă să zboare, mai ales că nu sunt costuri aşa mari cum s ar crede, adică un avion mic poate costa între câteva zeci de mii de euro şi ajunge pe la o sută de mii, dar la acestea mai scumpe vorbim de calitatea materialelor compozite, carbon, kevlar, care fac să crească gabaritul avionului şi să scadă greutatea. Cu astfel de aparate s-a ajuns la viteze şi de 400 de kilometri pe oră. Aşadar, omul vine, încearcă un zbor de prezentare cu noi şi, dacă îi place, poate face şcoala în regim privat. Eu, personal, am avut norocul să întâlnesc un instructor căruia îi datorez întreaga carieră şi căruia ţin să îi mulţumesc cu fiecare ocazie. Este vorba de domnul Gheorghe Ruse, cel care mi-a pus manşa în mână, om care şi acum, la 69 de ani, zboară cu un mare talent. De altfel, în acest moment, este la Craiova să ne aducă un avion care a fost la reparat. Omul acesta a fost făcut pentru zbor. Dacă nu zboară, la fel ca mulţi dintre noi, nu simte că trăieşte. La el cred că sentimen-tul este însă mult mai profund”.

Nu toţi ne-am născut cu zborul în sânge, dar unii îl au

Revenind la cursurile contra-cost, trebuie spus că programul de lucru cu cei care vor să devină piloţi este foarte maleabil, asta pentru că se ia în calcul faptul că ma-joritatea celor care vor licenţa de pilot sunt ocupaţi cu diverse activităţi şi afaceri. „Nu suntem însă maleabili de loc la teo­rie. La teorie se face totul strict, ca şi la avia-ţie, asta pentru că aici o singură greşeală te poate costa viaţa. Fiecare instructor are obligaţia să îi anunţe pe cei care nu au calităţi de pilot că nu au aptitudinile necesa-re, fiindcă sunt destui de mulţi oameni care chiar nu au abilităţile necesare. Revenind la domnul Gheorghe Ruse, printre vorbele pe care mi le a imprimat în memorie, este şi acea că „omul nu a fost făcut să zboare, ci să stea cu picioarele pe pământ, de aia, acolo, în aer, trebuie să fiţi concentraţi la maxim şi să nu faceţi greşeli”. Vreau să vă spun că, an de an, intră pe porţile acestei şcoli, sute de copii. Eu le zic copii celor cu vârs­ta de 16 ani. Vin copii din toate clasele socia­le dar eu, personal, am un mare respect pentru copiii veniţi din provincie, Au un ceva al lor, o mai mare seriozitate şi dorinţă de a învăţa, rigurozitate şi seriozitate, voinţă, iar asta s-a văzut în ultimii ani fiindcă majoritatea au reuşit iar pe mulţi dintre ei i-am angajat. Avem de la Clinceni şi un campion mondial la paraşutism, Alexandru Nicolau, iar în clipa aceasta o parte din Lotul Naţional de Acrobaţie se află în Ungaria la Campionatul Mondial de Acrobaţie. În urmă cu o lună, tot în Ungaria, am participat la o etapă pre-mergătoare, mai precis Campionatul Naţional, unde echipa noastră a câştigat locul I. Şi echipa de planorism se află la un Campionat Mondial, în Slovacia. Oricum, în ultimii ani se vede că ţara noastră are mari talente în această ramură”, conchide Ion Alexandru, comandantul aeroclubului Clinceni, cel căruia prietenii i-au pus numele de cod ”Alex”.