Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a făcut precizări cu privire la rezultatele anchetelor efectuate de pro-curorii DNA referitor la fraudele înregistrate în procesul de votare cu ocazia referendumului din 29 iulie.
“S-a constatat că există persoane fantome, persoane care nu există. Seria şi numărul de buletin şi cod numeric personal nu au fost identificate în baza de date. Există persoane care nu au votat, ele erau plecate la muncă în străinătate, dar apar că ar fi votat şi în mod corespunzător buletinele au fost introduse în urnă. Există persoane din teatrele de operaţiuni, militari care se află la Kandahar sau unde se află, care au votat acolo, dar cu siguranţă au votat și în localităţile lor natale în condiţiile în care ei erau în Afganistan. Există persoane decedate care figurează că au votat. Există persoane care se aflau în penitenciar în acea zi, în executarea unor pedepse, şi care au votat ia-răşi în localităţile natale”, a afirmat Daniel Morar. El a subliniat că toate acestea sugerau existența unor fraude, motiv pentru care a fost începută urmărirea penală. Ridicarea listelor de alegători au fost făcute ca urmare a unor plângeri depuse de unele ONG-uri, persoane fizice și partide politice. În urma acestor plângeri penale înaintate Parchetu-lui ÎCCJ și DNA au fost constituite dosare. “Nu îndemnarea populaţiei să meargă la vot este cercetată, ci modalitatea în care s-a votat”, a precizat Morar. “Din simpla lectură listelor electorale s-au constatat aspecte care constituiau indicii de comitere a unor fapte penale, prin ele însele. Pe liste, în dreptul a zeci de persoane apărea aceeaşi sem-nătură – indiciu clar că semnăturile erau falsificate. Din compararea listelor electorale s-a putut vedea că s-a votat multiplu – se găseau (aceleaşi semnături-nr.) şi pe listele electorale permanente, şi pe listele suplimentare, uneori din aceeaşi localitate”, a susţinut şeful DNA. Procurorul şef a adăugat că există reguli stricte în ce priveşte urna mo-bilă, cererea urnelor trebuind să se facă până în momentul începerii votării și deși astfel de solicitări nu au existat, a existat aceeaşi semnătură pentru acceptarea deplasării lor.