@ ”Din Pantelimon, pentru Pantelimon!”, o deviză care unește locuitorii unui oraș, într-un demers comun de bunăstare, progres, relaxare, socializare, educare

Nu mai este niciun secret faptul că în orașul Pantelimon, administrația locală este procupată constant, pe lângă investițiile majore în proiecte edilitare sau de infrastructură de orice fel, și de zona de socializare a celor din comunitate. Așa că, are grijă că ofere, cu atenție, selectiv, evenimente care aduc la un loc cetățenii, care binedispun, educă, promovează valori culturale și nu numai. Pantelimonenii beneficiază de evenimente diverse, de anvergură, organizate în parteneriat cu diferite organizații sau instituții din afara localității, iar o altă parte a evenimentelor, organizate de Primăria orașului, au devenit deja consacrate și sunt așteptate cu nerăbdare, de la an la an. O mențiune importantă este aceea că locuitorii au accesul gratuit la toate aceste activități.

În această perioadă, de exemplu, au loc înscrierile pentru participarea la RunOn, competiție organizată de Direcția pentru Sport a Municipiului București, Primăria orașului Pantelimon și Asociația sportivă Top Athletics, ediția a II-a, dedicată pasionaților de alergări sau ciclism, care va avea loc în Pădurea Pustnicu/Pantelimon, pe 18 mai! Așa cum s-au obișnuit deja, locuitorii orașului pot participa gratuit la cursele – de alergare pentru copii (1 km), alergare pe distanțele de 5 km și 10 km și ciclism MTB 20 km și MTB copii – 10 km.
Sau, un alt parteneriat sportiv – încheiat de administrația locală cu Riders Club – tocmai s-a derulat la mijlocul lunii aprilie, și l-a reprezentat ­concursul Ziua B, care se organizează de ani buni în Pantelimon, o escapadă în natură la care i-au parte, în medie, circa 1.500 de cicliști, dintre care aproximativ 100 de cetățeni din Pantelimon. ”În orașul nostru avem singurele trasee din Ilfov de ciclism amenajate în pădure, Ruta 10, Ruta 20, Ruta 30, Ruta 40, trasee marcate, curățate, care pot fi folosite de familii cu copii de toate vârstele, fiind sigure și perfecte pentru plimbări în aer curat, în mijlocul pădurii”, afirma cu mândrie primarul Marian Ivan, susținător declarat al oricărui sport, al mișcării în aer liber, de orice fel. Și, nu în ultimul rând, putem aminti, tot vorbind de parteneriate, de colaborarea cu Federația Română de Canotaj, Agenția Națională pentru Sport și Balkan Rowing Association în vederea organizării Balcaniadei de Canotaj, eveniment pentru care, anul trecut, de exemplu, Primăria Pantelimon a dus la bun sfârșit ambițiosul proiect de construire a primei piste olimpice de canotaj din România, pe lacul Pantelimon.
Spiritul civic al unei comunități educate
Pantelimon răspunde mereu cu drag invitației de a planta ”Rădăcini pentru aer”, sute de voluntarii participând constant la acest demers deosebit, acela de a sădi mlădițele pădurii care ia naștere și se dezvoltă mai puternică, an de an, în zona Cernica/Pantelimon. Cu fiecare ediție, zeci de mii de noi puieți sunt plantați grație acestei inițiative, oferind în viitor un aer mai curat de care vom beneficia cu toții. Și, tot despre spiritul civic al acestei comunități este vorba și atunci când pantelimonenii nu se dau deloc de-o parte în campaniile de ecologizare. ”Împreună pentru un Ilfov curat și sănătos” reușește să mobilizeze exemplar comunitatea locală, se strâng tone de deșeuri și, din nou, se face un pas important care, chiar dacă poate părea mic acum, pe viitor va face diferența!
Ziua de 1 Iunie este, evident, un alt prilej de distracție în mijlocul comunității, copiii fiind sărbătoriți cum se cuvine, an de an, în așa fel încât această zi a lor să fie una importantă, de care să-și amintească cu drag peste ani. Copiii din Pantelimon au parte de muzică, joacă, sport, întreceri, primesc cadouri, ajută alți copii mai puțin norocoși. Anul acesta, în orașul Pantelimon, la inițiativa primarului ­Marian Ivan, se organizează ­Unstoppable Triatlon – Cupa României la ­Triatlon, alergare pe distanță ­scurtă – supersprint individual, supersprint ștafetă sau trikids, pentru cei mai mici locuitori ai orașului și, din nou, tot pe lacul Pantelimon, sporturi nautice atât de îndrăgite și deja familiare celor din oraș.
Muzică, cinema, sport – un oraș modern
Alte evenimente care adună comunitatea nu sunt neapărat dedicate sportului. În câteva zile, pe 11 mai, tot într-o ediție a II-a, cetățenii din Pantelimon se vor lăsa cuceriți de recitalurile corurilor Asociației Omis, al Școlii Gimnaziale Nr. 1 din localitate, Tronos Junior sau corul lui Ștefan Oșteni, dar și de concertul extraordinar oferit de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale – în cadrul Festivalului Tradiții și Credință. Primăria orașului, Consiliul Județean Ilfov – prin Direcția Județeană de Promovare și Convervare a Culturii Tradiționale Ilfov, Parohiile Sf. Nicolae, Sfinții Trei Ierarhi, II și III Pantelimon și Centrul Cultural-Misionar Familia organizează acest eveniment dedicat Sărbătorilor Pascale, festival care va cuprinde și o expoziție de icoane și produse tradiționale cu tematica Sfintelor Sărbători de Paști, dar și ateliere pentru copii și spectacolul de teatru ”Ciofu – o pasăre marghioală”.
Un alt eveniment al verii – dedicat de această dată iubitorilor de competiții ecvestre – este Trofeul Romsilva Cavalliada, cu spectacole impresionante, anduranță evcestră, demonstrații cu cai, sărituri, concursuri de atelaje și chiar tir cu arcul călare – în Pădurea Cernica. Și aici, așa cum menționam încă de la începutul articolului, accesul este gratuit. Vara continuă cu Cinema în aer în liber – în curtea fostului Complex Lebăda, acum Centrul Cultural-Misionar Familia, eveniment care adună comunitatea la o seară relaxantă, de bun gust, într-o organizare impecabilă. Anul trecut, proiecția comediei ”Tatăl Miresei”, în cadrul programului Cinema în aer liber, a făcut parte dintre evenimentele organizate cu ocazia sărbătoririi Sf. Pantelimon, prilej de bucurie pentru întreaga comunitate și prilej de a aniversa Zilele orașului. Partea spirituală a sărbătorii nu este deloc neglijată, iar credincioșii au parte și de o procesiune religioasă, cu acest prilej, dar și în cazul altor momente importante marcate de Biserica Ortodoxă Română.
Târgurile caritabile, în sprijinul celor mai puțini norocoși din comunitate
Așadar, pantelimonenii nu se pot plânge în niciun caz de plictiseală. Administrația locală reușește să păstreze constanța în organizarea de evenimente, reușește să diversifice tematica și să atragă întreaga comunitate să participe. Toamna, copiii din oraș sunt implicați, alături de adulții din familiile lor, de cadrele didactice – în pregătirea târgurilor specifice anotimpului, evenimente la care este invitată întreaga comunitate, după care, în preajma Nașterii Domnului organizează vestitul deja Târg de Crăciun, unde au parte de spectacol, dans, muzică, daruri și de, evident, un Moș încărcat cu surprize plăcute! În așteptarea primăverii, aceeași copii talentați ai orașului Pantelimon pregătesc pentru doamne creații deosebite pe care le expun pentru vânzare la tradiționalul Târg de Mărțișor, iar administrația locală pregătește și ea flori și mici atenții pentru 1 Martie și 8 Martie, zile în care bărbații își arată recunoștința pentru mame, fiice, bunici, surori sau prietene.