În comuna Dobroești, într-o atmosferă plină de generozitate și multă emoție, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești a organizat a II-a ediție a evenimentului caritabil ”Inimi pentru inimi”.

Spectacolul a fost organizat în parteneriat cu Primăria comunei Dobroești, biserica din localitate – Fundenii Doamnei și Școala de arte ”ExtraPerform”, iar echipa coordonatoare a fost formată din: Claudia Stupineanu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Fundeni-Dobroești, Pîclișan Teodora, director adjunct, Ioan Liliana, Voicu Gina, Pop Luminița, Preda Nicușor.
Au deschis spectacolul elevii clasei a III-a B ai Ș coli Gimnaziale Nr. 2 Fundeni-Dobroești, cu un numărul intitulat ”Caruselul inimilor”, pregătit sub coordonarea în­vățătoarei Ana-Miriam Cîrțu, apoi au încântat cu glasuri melodioase membrii grupului ”Cantanti”, coordonat de prof. Preda Nicușor, iar Anais Stroe a cântat ”Inima mamei”, îndrumată fiind de învățătoarea Luminița Constantin. Grupul de dansatori ”Bucurie și armonie’’, coordonat de profesoara de muzică Gina Voicu și format din elevii claselor a II-a B, a IV-a B, a V-a B, a V-a C și a VI-a A și B, a prezentat două dansuri populare – ”Cădâneasca” și ”Ofițe­reasca”, după care a urmat grupul ”Flori de dor”, al elevilor claselor a II-a B, a II-a C și a III-a B, coordonat, de asemenea, de prof. Gina Voicu. Flori Tănase, elevă în clasa a V-a C, a interpretat două melodii ”Hai cu mine la party” și ”Mama”, iar elevii clasei a II-a C au adus în fața publicului un dans popular pregătit cu sprijinul prof. Roxana Silvia Marinescu. ”Dalbe flori”, ansamblu coordonat de prof. Luminița Pop, a încântat cu Ciuleandra.
O comunitate generoasă
În paralel cu spectacolul artistic, în sala de sport a fost organizat un târg, cu ocazia săr­bătorilor pascale. Școlarii și preșcolarii au pregătit, alături de părinți și de cadrele didactice, diferite obiecte handmade pe care le-au oferit în schimbul unor donații. Astfel, participanții au avut oportunitatea de a se implica și de a contribui cu donații generoase, locuitorii din Dobroești demonstrând că sunt solidari și implicați, căutând soluții problemelor sociale din comunitate. ”Din inimi, pentru inimi” este un eveniment care are o importantă componentă caritabilă, fiind dedicat susținerii unor cauze variate, inclusiv sprijinirea familiilor defavorizate din cadrul șco­lii și a elevilor cu probleme medicale. Fondurile strânse sunt direcționate, în această perioadă, către grupurile vulnerabile care se confruntă cu dificultăți materiale și au nevoie de sprijin.
”Școala din Fundeni-Dobroești a reușit să aducă împreună comunitatea, într-un gest de generozitate și empatie, subliniind importanța educației în formarea unei societăți mai unite pentru scopuri nobile. Evenimentul caritabil a fost nu doar o ocazie de strângere de fonduri, ci și un moment de solidaritate și înțelegere reciprocă. Apreciem aceas­tă a II-a ediție drept un succes, evidențiind angajamentul și compasiunea comunității în sprijinul celor aflați în nevoie. Prin astfel de inițiative, educația devine un instrument puternic pentru trans­formarea socială și pentru promovarea valorilor umane fundamentale”, ne-a declarat prof. Claudia Stupineanu, directorul unității de învă­țământ.