Vestea a fost anunțată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin după întrevederea avută la Bruxelles cu Comisarul European pentru Afaceri Maritime și Pescuit, Maria Damanaki. Aceasta a apreciat progresele României în remedierea deficiențelor care au dus la întreruperea plăților pentru Programul Operațional de Pescuit (POP) în februarie 2012. Alocarea pentru POP de la bugetul UE pentru cadrul financiar 2007-2013 a fost de 230 de milioane de euro, iar până în momentul de faţă s-au făcut plăţi de la bugetul de stat în valoare de 58 de milioane de euro. Există perspective clare, a precizat Constantin, ca programul să fie reluat cel mai târziu în februarie. Totodată, întrevederea a prilejuit și abordarea aspectelor privind reforma politicii de pescuit și acvacultură pentru perioada 2014-2020. Ministrul a prezentat discuțiile pe această temă ca pe o reușită pentru că „ odată cu reforma politicii de acvacultură şi pescuit vor exista măsuri tehnice de pescuit în Marea Neagră. Lucrul acesta este foarte important, pentru că în trecut au existat anumite probleme între România şi Bulgaria cu privire la pescuitul în Marea Neagră, chiar în anul 2010 au fost situaţii destul de neplăcute. Odată cu introducerea într-un regulament major al Comisiei Europene (CE) a acestor măsuri tehnice cred că nu vor mai exista astfel de probleme pe viitor”, a declarat ministrul român al agriculturii.”