Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au reluat activitățile menite să crească conștientizarea în rândul elevilor asupra a ceea ce înseamnă și care sunt efectele fenomenului de bullying (și nu numai), în școlile din județ, campania ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluție” fiind prima aflată în derulare în debutul noului an școlar 2024-2025.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 722, ediția print

La nivel național, pe durata acestui an școlar, se implementează campania “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, o inițiativă a Poliției Române, prin Direcția Siguranța Școlară, cu sprijinul Institutului de Cercetare și prevenire a Criminalității și Centrului de Informare și Relații Publice, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor și Agenția de publicitate Mercury 360.

Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.

Un aspect important oferit odată cu lansarea recentă a acestei campanii este suportul informațional pus la dispoziție elevilor, părinților, cadrelor didactice și comunității de către Poliția Română, prin Direcția Siguranță Școlară, pe platforma https://sigurantascolara.ro, în care se prezintă informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim, modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranță școlară, campanii/programe/proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ având ca scop creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, activitățile derulate în acest sens, lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ, precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu.

Vedete care au avut parte de bullying, în mijlocul elevilor

În contextul descris anterior, așa cum precizam la începutul articolului, polițiștii ilfoveni de la Biroul Siguranță Școlară au organizat săptămâna trecută, la Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni Dobroești din Dobroești (trei clase a VI-a) și la Școala Gimnazială ”Anton Pann” din Voluntari (circa 100 de copii de la trei clase a VII-a), două activități în care temele abordate au fost legate de bullying, violență, ”hate” în mediul online etc.

”Pentru a face și mai interesante discuțiile și pentru a capta și mai bine atenția elevilor, am invitat la cele două întâlniri două vedete îndrăgite de copii – actrița și omul de televiziune Majda Aboulumosha, care a venit la Dobroești și Cătălin Măruță, care s-a aflat în mijlocul elevilor din Voluntari”, ne-a dezvăluit comisar șef de poliție Ionuț Harbuz, Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Ilfov.

O astfel de abordare nu reprezintă deloc o premieră la nivelul Biroului Siguranță Școlară din IPJ Ilfov, de-a lungul timpului, mai multe vedete din România fiind invitate și participând cu responsabilitate și la alte campanii similare, organizate în școlile din județ.

Majda le-a vorbit elevilor din Dobroești despre momentele în care ea însăși s-a confruntat cu bullying-ul, motivul principal fiind culoarea pielii sale, iar în continuare, acest fenomen este prezent și în viața fiicei sale, elevă în ciclul gimnazial, însă a punctat și cât de important este să știi cum să reacționezi în fața răutăților. ”Am fost să le vorbesc din perspectiva copilului care a simțit asta. Nu am fost omul de la Tv, ci mai degrabă am fost copilul care a fost rănit. Elevii m-au ascultat cu atenție, le-am vorbit cu emoții, pentru că și eu am o fetiță de vârsta lor. La final, mi-au sărit în brațe, cu ochii în lacrimi și m-au îmbrățișat. Le-am spus că e mai frumos să fii propriul tău erou, decât să fii agresor sau victimă. Iar acest mesaj este valabil nu doar pentru copii, ci pentru toți oamenii. Că și noi, adulții, facem greșeli”, a povestit Majda, la finalul întâlnirii.

Poartă-te frumos!

La Voluntari, în debutul apariției în sala de festivități a lui Cătălin Măruță, elevii au aflat de la polițiști și de la reprezentanți ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Ilfov, informații importante despre ce înseamnă de fapt categoria ”comportamentelor indezirabile”, aici intrând violența, ­cyberbullying-ul sau consumul de substan­țe, au aflat că brutalitatea ia naștere din frică, au căutat și au găsit sinonime ale cuvântului ”violență”, identificând agresivitatea, brutalitatea, răutatea, forța sau impulsivitatea – și s-au bucurat la aflarea opusului acestuia, respectiv ”nonviolența”.

Au aflat că violența poate să fie fizică, verbală, emoțională și că, indiferent de forma în care se produce, ea afectează climatul clasei, școlii și perturbă procesul de învățământ. ”O persoană agresată se va simți mereu amenințată, izolată, neputincioasă, înfricoșată, vinovată de ceea ce i se întâmplă”, le-au transmis specialiștii. Însă, pornirile agresive pot fi stăpânite, iar în acest sens, elevilor li s-a recomandat să gândească pozitiv, să comunice cu cei din jurul lor, să evite jignirile, să-și facă prieteni, să se ferească de conflicte, să facă sport, să se relaxeze. ”Misiunea ta este foarte simplă: poartă-te frumos cu colegii şi invită-i pe toţi cei din jurul tău să-ţi urmeze exemplul! Vei avea numai de câştigat!”, au concluzionat vorbitorii.

Tehnologia te poate ajuta să te descurci, dar te poate ”ajuta” și să faci rău

Și Cătălin Măruță s-a confruntat în copilăriei cu bullying-ul, dar și acum, la vârsta maturității, are parte de mesaje răutăcioase. De aceea, discursul său s-a concentrat în jurul … telefonului – care nu lipsește din ghiozdanul majorității elevilor. Acest instrument poate fi asociat cu un cuțit, în opinia vedetei Tv, care te poate ajuta să-ți pregătești mâncarea, să-ți tai pâinea pe care o poți obține muncind, după ce ai învățat, după ce ai acumulat cunoștințe, informații, ajutându-te de tehnologie. Sau poate să fie un cuțit care taie, rănește, atunci când este folosit pentru a face rău. Pentru a comenta răutăcios, jignitor, de cele mai multe ori din spatele unei identități false, în necunoștință, despre o persoană.

”Știți ce este hate-ul? Știți cât de mult deranjează? Ați lăsat vreodată comentarii urâte cuiva? Cum v-ați simțit? Ați primit vreodată comentarii urâte? Cum v-ați simțit? Ei bine, trebuie să știți că aceste comentarii agresive, urâte – sunt doar dovezi ale frustărilor celui care le face”, le-a spus Măruță elevilor care au interacționat foarte bine cu invitatul și i-au adresat o mulțime de întrebări.