@ Sfântul Maslu de la biserica din cartierul Studio, o slujbă înălțătoare, în care durerile au fost îmbrățișate de iubirea lui Dumnezeu
Joi, 15 mai 2025, ora 18:00. În biserica din cartierul Studio al orașului Buftea, lăcaș de cult închinat ”Sfântului Proroc Daniel” și ”Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla”, Cerul parcă s-a coborât mai aproape de oameni. Lumina blândă a candelelor, rugăciunea rostită cu glas cald și inimile unite într-o singură nădejde au conturat tabloul unei seri deosebite, în care iubirea, vindecarea și alinarea s-au împletit armonios și au îmbrățișat sufletele celor prezenți într-o frumoasă lucrare divină. Primarul Gheorghe Pistol a fost prezent la toată rânduiala bisericească.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 754, ediția print

Taina Sfântului Maslu, săvârșită cu evlavie de un sobor de peste zece preoți a fost prilej de mângâiere adâncă, de întărire în credință și de renaștere sufletească. Sub binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și prin purtarea de grijă a Preacucernicului Părinte Cristian Burcea, Protopopul Ilfovului de Nord, această întâlnire duhovnicească a adus în mijlocul credincioșilor din Buftea o mulțime de daruri nevăzute, dar puternic resimțite.
O slujbă impresionantă i-a înveșmântat cu pace, binecuvântare și tăcere adâncă pe toți cei care au venit cu sufletul apăsat, făcându-i să plece acasă mai ușori, încredințați că Dumnezeu lucrează tainic în inima fiecăruia. ”Vindecarea trupească nu este niciodată mai importantă decât cea sufletească”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei, în cuvântul său de învățătură, amintindu-ne că acolo unde oamenii se întâlnesc în credință, Hristos pătrunde cu putere în casele și în durerile lor, așa cum a intrat și în casa lui Zaheu, cel care L-a coborât în inima lui cu o bucurie nemărginită. ”Biserica nu judecă și nu acuză. Biserica iartă și vindecă. Iertarea este darul lui Dumnezeu, primit prin rugăciune și prin slujirea celor care vorbesc în numele Lui. Atunci când ne rugăm împreună, cu inima curată, Dumnezeu trimite daruri. Nu întotdeauna așa cum le așteptăm, dar întotdeauna așa cum avem nevoie”, a mai spus Preasfinția Sa.
”Dumnezeu să trimită peste toți darurile Sale cele bogate și mângâietoare”
Cuvintele pline de dragoste ale Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul au adus mângâiere tuturor celor prezenți. Gândul său de recunoștință s-a îndreptat și către primarul orașului Buftea care oferă în mod constant sprijin și răspunde la nevoile preoților și ale celor ce-i calcă pragul. ”Ne rugăm, iubiți credincioși, ca Dumnezeu să primească această smerită rugăciune a noastră și să reverse asupra fiecăruia vindecare sufletească și trupească. Ne rugăm, de asemenea, ca Domnul să răsplătească tuturor celor ce ostenesc cu dragoste și jertfelnicie în această biserică. Îi mulțumim și domnului primar Gheorghe Pistol, care i-a poftit pe părinții slujitori și care, cu inima deschisă, privește adesea cu grijă și prețuire spre acest sfânt lăcaș. Și nu în ultimul rând, ne rugăm pentru dumneavoastră toți cei prezenți la această taină dumnezeiască și pentru cei pe care i-am pomenit cu credință în rugăciune. De altfel, un preot, dacă este singur, nu poate pomeni sute de nume din parohia sa, dar este de ajuns să folosească acele rugăciuni cuprinzătoare, care îmbrățișează întreaga comunitate creștină. Suntem datori, la începutul fiecărei Proscomidii, după ce i-am pomenit pe cei drepți, să cerem milostivirea lui Dumnezeu pentru toți credincioșii parohiei, ai eparhiei și chiar pentru toți frații noștri binecredincioși de pretutindeni. Acest lucru îl săvârșim și noi, cu evlavie, rugându-L pe Dumnezeu să trimită peste toți cei prezenți și peste cei care sunt în comuniune cu noi prin rugăciune, fie că i-am pomenit pe nume, fie că nu am reușit din pricina mulțimii, darurile Sale cele bogate și mângâietoare”, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Cercul Pastoral, izvor de lumină peste sufletul orașului
La finalul slujbei, cu vocea caldă și privirea plină de emoții de bucurie, părintele paroh le-a mulțumit tuturor celor care au fost parte din această bucurie duhovnicească. ”Vreau să-i mulțumesc din suflet Preasfințitului Părinte Timotei pentru prezența sa luminătoare și pentru cuvintele ziditoare de suflete, Părintelui Protoiereu Cristian Burcea care, cu dragostea și înțelepciunea sa duhovnicească, ne-a fost alături, preoților Cercului Pastoral care au slujit alături de noi atât de frumos, domnului primar care este mereu alături de noi și dumneavoastră, iubiți credincioși. Fie ca Dumnezeu să vă asculte rugăciunile și să vă răsplătească dăruindu-vă pace, sănătate și bucurie”, a spus părintele Daniel Marcu, parohul bisericii parohiei din cartierul Studio, al orașului Buftea. Credincioșii, de toate vârstele, au trăit slujba cu lacrimi în ochi și liniște în suflet. Seara de joi, 15 mai, a fost o seară binecuvântată, în care suferința s-a întâlnit cu nădejdea, iar durerile au fost îmbrățișate de iubirea lui Dumnezeu. Astfel de seri, prilejuite de organizarea Cercului Pastoral al clericilor din Buftea, sunt izvoare de lumină pentru sufletul orașului. Ele ne reamintesc că, dincolo de zbuciumul cotidian, există locuri unde Cerul se deschide și Dumnezeu coboară în mijlocul oamenilor.





























