Marți, 30 septembrie 2025. Catedrala Patriarhală a fost din nou vestitoarea luminii și recunoștinței. Preafericitul Părinte Daniel a aniversat 18 ani de la Întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ore bune, inimile celor adunați în sânul edificiului s-au ridicat în rugăciune, aducând mulțumire pentru slujirea sa plină de dăruire și pentru binecuvântările revărsate asupra poporului român.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 774, ediția print

Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală din București, un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod s-a reunit în rugăciune alături de Preafericirea Sa, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii, poporului român și a Părintelui Patriarh. Rânduiala liturgică a fost urmată de o slujbă de Te-Deum, un moment de recunoștință și meditație asupra celor 18 ani de păstorire rodnică. De la întronizarea din data de 30 septembrie 2007, Preafericitul Părinte Daniel s-a dedicat atât consolidării Bisericii în plan spiritual, cât și dezvoltării ei instituționale și culturale. Unul dintre primele acte de mare importanță a fost punerea pietrei de temelie a Catedralei Naționale, edificiu ce, 18 ani mai târziu, este sfințit și funcțional. Reamintim că lăcașul de cult va fi sfințit duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dar activitatea Preafericirii Sale nu se limitează la zidirea și sfințirea bisericilor. Ea se reflectă și în consolidarea instituțională a Bisericii, înființarea de instituții academice și medico-sociale, reorganizarea diasporei ortodoxe, instituirea de ani tematici omagial-comemorativi, canonizarea a 65 de sfinți români și aducerea altor sfinți în calendarul bisericesc. Totodată, Preafericirea Sa a semnat protocoale de colaborare cu numeroase instituții ale statului, în beneficiul credincioșilor și al întregii societăți.

Un păstor cu suflet bun…

În cuvântarea sa, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a și amintit că misiunea arhipăstrorului presupune dedicare totală. ”Păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora”, a spus Preafericirea Sa. De asemenea, Părintele Patriarh a explicat că dragostea față de Ortodoxie trebuie să se manifeste prin fapte concrete, pastorale și misionare, inspirate de Sfinții Apostoli. De altfel, Patriarhul României își exprimă constant recunoștința față de preoți, profesori de religie, luminători ai copiilor și tinerilor, precum și față de cei milostivi cu semenii nevoiași, punând accent pe faptul că slujirea Bisericii implică întreaga comunitate, nu numai propria persoană.

… sub călăuzirea lui Dumnezeu

Recunoscut pentru activitatea sa academică, Părintele Patriarh Daniel este membru de onoare al Academiei Române. De-a lungul timpului a primit numeroase premii și distincții, însă rămâne în esență fiul duhovnicesc al Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria. Prin intermediul predicilor, Preafericirea Sa ne învață să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să cultivăm smerenia, conștientizând că marile realizări sunt posibile numai sub călăuzirea Lui.

Mesaje de felicitare și recunoștință

La aniversarea celor 18 ani de patriarhat, a primit mesaje de la înalte oficialități și comunități ortodoxe, în semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate. Credincioși, preoți, ierarhi și oaspeți de seamă au venit la Catedrala Patriarhală încărcați de flori și daruri alese, printre care se numără o raclă cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur și icoane, oferite de Sfântul Sinod și Permanențele Consiliului Național Bisericesc precum și Consiliului Eparhial. Un mesaj deosebit a fost transmis de președintele României, Nicușor Dan, prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal. Președintele a apreciat faptul că, sub conducerea Preafericirii Sale, Biserica Ortodoxă Română a oferit exemple de solidaritate în momentele grele din ultimii ani. ”În ultimii ani, marcați de pandemie, de război și de crize umanitare, Biserica a dat un exemplu de solidaritate, oferind ajutor concret semenilor defavorizați, marginalizați, victimelor violenței și exilului. Preafericirea Voastră ați fost constant aproape de oameni, împărtășindu-le suferințele și speranțele, întărindu-le credința prin permanenta invitație la dialog”, a menționat președintele României, în mesajul său. Înaltul demnitar a evidențiat, de asemenea, sprijinul pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îl oferă tinerilor și educației, precum și importanța Catedralei Naționale. ”Această catedrală, închinată memoriei eroilor și simbolizând credința și unitatea poporului român, va deveni un centru spiritual de referință și un simbol al continuității și speranței pentru generațiile viitoare”, a mai precizat șeful statului.

O viață dedicată binelui

În cei 18 ani de păstorire, Preafericitul Părinte Daniel a rămas un slujitor dăruit Bisericii și poporului, prin rugăciune, fapte de caritate și educație spirituală. Activitatea sa socială și culturală a influențat foarte mult viața credincioșilor, devenind un model de slujire, dăruire și responsabilitate. Preafericirea Sa a fost mereu aproape de oameni, în momente de bucurie sau suferință, arătând compasiune față de cei săraci, bolnavi sau marginalizați și susținând inițiativele care promovează educația, cultura și valorile creștine. Prin crearea de instituții academice, centre medico-sociale și mijloace media ale Bisericii, Patriarhul Daniel a contribuit la consolidarea unei societăți în care credința și solidaritatea se împletesc armonios cu progresul și educația. În același timp, viața sa este un exemplu de echilibru între spiritualitate și implicare socială, demonstrând că iubirea față de Dumnezeu se reflectă în slujirea aproapelui, iar faptele bune ale unui păstor devin semințe de lumină pentru întreaga lume. Astfel, anii de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel au fost un rod binecuvântat al credinței, generozității și grijii părintești pentru Biserică și oameni.

Întru mulți și luminoși ani, Preafericite Părinte Patriarh!

Cu acest prilej aniversar, îi urăm și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, Preafericitului Părinte Daniel sănătate, bucurie și ajutor divin în toate lucrările sale. Prin slujirea sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este pururi o pildă de credință, milostenie și dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni, într-o lumină și dăruire deplină.

Biografia Preafericitului Părinte Daniel

  • Nume la naștere: Dan Ilie Ciobotea
  • Data și locul nașterii: 22 iulie 1951, satul Dobrești, județul Timiș
  • Studii: Institutul Teologic din Sibiu (1970–1974); doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (1979)
  • Carieră academică: lector la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveția), între 1980 și 1988; director adjunct al instituției între 1986 și 1988
  • Viață monahală: intrat în monahism la 6 august 1987, la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Daniel
  • Ierarhie: hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei (1990), apoi Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990–2007)
  • Patriarh al României: ales la 12 septembrie 2007, după trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist (30 iulie 2007).