Spectacolul „Șeful”, montat de Teatrul Avangardia și jucat sâmbătă, 21 martie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu”, din Otopeni, a adus în fața publicului o comedie de situație construită pe umor, ritm și o temă cât se poate de actuală: ce se întâmplă atunci când goana după succes ajunge să înghită viața personală. Distribuția i-a reunit pe Șerban Pavlu și Cristi Iacob, cu apariție video Anca Sigartău, în regia lui Ricard Reguant.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 797, ediția print

Scrisă de dramaturgul spaniol Eduardo Aldán, piesa spune povestea directorului uneia dintre cele mai mari companii de ciocolată, interpretat de Șerban Pavlu, un om dependent de muncă și prins într-un stil de viață stresant, care ajunge, printr-o succesiune de coincidențe nefericite, să petreacă noaptea de Anul Nou în propriul birou, alături de un angajat pe care tocmai l-a concediat, rol jucat de Cristi Iacob. Din această premisă se dezvoltă o serie de situații comice, dar și un fir de reflecție despre familie, prietenie, timp și adevăratele priorități ale vieții. „Șeful” este „o comedie despre ce contează cu adevărat”, iar povestea este o pledoarie pentru o viață mai caldă, mai umană și mai atentă la relațiile dintre oameni. Echipa artistică a fost completată de decorul realizat de Bogdan Amarfi, costumele create de Adina Buzatu, light design-ul lui Dan Bujor și sound design-ul semnat de Andrei Tomescu, traducerea fiind semnată de Mihaela Stanca.
O comedie despre putere și oameni
„Șeful” nu rămâne doar în registrul gagului sau al comediei pure. Dincolo de umorul de situație, spectacolul propune și momente de introspecție, pornind de la contrastul dintre cele două personaje, aflate aparent în lumi complet diferite, dar obligate să împartă același spațiu și, în cele din urmă, aceeași confruntare cu propriile limite. După o noapte, totul se schimbă definitiv, iar sala descoperă… „un mare secret”. Succesul spectacolului vine și din forța distribuției. Pe pagina oficială, Șerban Pavlu descrie „Șeful” ca pe un spectacol care vorbește, pe un ton amuzant, despre probleme serioase ale omului contemporan, prins în iluzia succesului și tot mai departe de lucrurile importante. La rândul său, Cristi Iacob spune că publicul va găsi în piesă motive de râs, dar și semnale de alarmă și emoție autentică. Regizorul Ricard Reguant definește montarea drept o comedie despre relațiile interumane, bucuria de a trăi și valoarea prieteniei.



































