Prefectul Speranța Cliseru: “Urgentați raportările!”
Reprezentanții autorităților locale ilfovene, Prefecturii Ilfov, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov (OCPI Ilfov), Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) s-au reîntâlnit, zilele trecute, pentru a analiza stadiul aplicării Legii 165 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură, sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege care a intrat în vigoare în luna mai 2013.
Ca aspecte importante ale perioadei scurse de la întâlnirea precedentă (care a avut loc pe 6 septembrie a.c.) s-au remarcat – constituirea, prin Ordinul directorului general al ANCPI, la nivelul Agenţiei, a colectivului de coordonare şi monitorizare a activităţilor desfăşurate de oficiile de cadastru în conformitate cu prevederile Legii 165/2013. Președintele acestui colectiv este Ileana Spiroiu, în calitate de director al Centrului Naţional de Cartografie. Acest Centru va pune la dispoziţia Oficiului, şi implicit a specialiştilor, un ghid pentru completarea anexelor la Normele de aplicare a Legii restituirilor, cum a mai fost denumită Legea 165/2013.
Comisiile de inventariere lucrează la „foc continuu”
La nivelul județului Ilfov, în perioada 6 septembrie – 14 octombrie 2013, comisiile locale de inventariere şi-au continuat activităţile specifice, astfel: reprezentanţii OCPI Ilfov – membri în comisiile de inventariere au continuat întâlnirile cu specialiştii în măsurători topografice, asigurând suportul tehnic. Au fost puse la dispoziţia specialiştilor informaţiile necesare întocmirii inventarierii pentru fiecare etapă planificată, au preluat sectoarele inventariate în vederea verificării cu evidenţele tehnice, au fost întocmite fişe de lucru pentru fiecare întâlnire, au fost planificate etapele ce urmează şi stabilite termene și s-a urmărit identificarea problemelor ce apar şi a soluţiilor pentru rezolvarea acestora. Reprezentanţii Prefecturii Ilfov, în calitate de preşedinţi ai comisiilor de inventariere, au iniţiat convocări ale comisiilor, atât la sediul primăriilor, cât şi la sediul Prefecturii. Au fost transmise convocări scrise, iar așa cum s-a stabilit la întâlnirea precedentă, comisiile locale de inventariere au solicitat prin adrese scrise instituţiilor aflate pe raza localităţilor comunicarea datelor necesare completării anexelor privind situaţia terenurilor deţinute în administrare.
Întârzieri în activitatea de inventariere
Legat de aceasta, în continuare, au fost identificate probleme în sensul că: nu toate comisiile au primit răspunsurile solicitate sau au venit răspunsuri care nu au cuprins datele solicitate. “Neprimirea acestor informaţii generează întârzieri în activitatea de inventariere. Specialistul în măsurători nu poate completa anexele, nu poate închide sectoarele cadastrale în unele cazuri, iar OCPI nu poate transmite complet raportul lunar, raport a cărui machetă conţine câmpuri ale căror informaţii solicitate se referă la aceste date”, a explicat Ruxandra Ghiba, director OCPI Ilfov. Totuși, a fost subliniată, în acest context, buna colaborare a Oficiului – cu Romsilva, Apele Române și Agenția Domeniilor Statului – care, au pus la dispoziţia Oficiului, în diferite formate (text, dxf, analogic), inventarul terenurilor deţinute pe raza judeţului.
Fruntași vs codași
Centralizatorul ce cuprinde activitatea desfăşurată de specialişti şi datele grafice adunate de OCPI Ilfov indică existența unor comisii care au inventariat aproape 50% din suprafaţa unității administrativ teritoriale (UAT). Sunt însă și comisii fruntașe, spre exemplu Bragadiru, cu 86% din suprafață inventariată, sau Brănești, cu 69%, Afumați – 62%, Ciorogârla 57%, Tunari – 53%, Buftea – 52%, Găneasa 50% sau Vidra – 47%. Evident, există locuri codașe, remarcându-se aici, conform centralizatorului – Otopeni, Popești-Leordeni, Voluntari, Chitila, Măgurele, Berceni, Chiajna, Ciolpani, Clinceni, Copăceni, Corbeanca, Cornetu, Dascalu, Dobroiești, Grădiștea, Nuci, Periș sau Snagov. Apostrofați de către prefectul județului, Speranța Cliseru, și somați să facă inventarierea mai repede, în caz contrar urmând a se aplica amenzi, reprezentanții localităților au afirmat, mare parte dintre ei, că, de fapt, inventarierea a fost făcută în procent mare, însă datele nu au fost raportate către Oficiu. În aceste condiții, prefectul a făcut apel la urgentarea raportărilor!
Modificări ale legii
Alexandru Nicolae, vicepreședinte ANRP a vorbit despre propunerile de modificare a Legii 165/2013, în sensul reglementării unor aspecte neclare astfel încât să se poată asigura celeritatea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate. Prevederile propuse stabilesc, printre altele, ca la conducerea comisiei locale pentru inventarierea terenurilor să fie numit primarul comunei/orașului/municipiului, în condiții similare comisiei locale de fond funciar. În situația în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile județene de fond funciar, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine:
a. pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar;
b. pe terenurile proprietate publică, trecute în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unității administrativ-teritoriale de institute, de stațiuni de cercetare ori de alte instituții publice;
c. pe terenurile ocupate de islazuri;
d. pe terenurile proprietate publică, trecute în condițiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de stațiuni de cercetare ori de instituții publice pe raza localităților învecinate, aflate în același județ.