@ Competiție cu peste 600 de participanți
Casa de Cultură din Clinceni a găzduit, duminică, una dintre cele mai vibrante și complexe ediții ale Concursului Regional de Dans „Zâmbete în pași de dans”, aflat anul acesta la cea de-a XV-a ediție. Peste 600 de copii și adolescenți din mai multe județe ale țării au urcat pe scenă într-un maraton artistic ce a transformat într-un univers viu de mișcare, culoare și expresie.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 753, ediția print
Organizat de Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, cu sprijinul Primăriei Clinceni, al Casei de Cultură Clinceni și al Consiliului Local, concursul s-a desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale, fiind inclus oficial în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene.Evenimentul a adus împreună copii și profesori nu doar din județul Ilfov sau București, ci și din multe alte localități ale țării. Pe lângă bucuria revederii, ediția din 2025 a stat sub semnul solidarității artistice, al muncii în echipă și al pasiunii reale pentru dans. Sala de spectacol a devenit un loc al prieteniei și aplauzelor sincere, iar organizatorii au reușit să creeze o atmosferă în care fiecare copil s-a simțit valorizat, indiferent de premiul obținut.
Peste 50 de formații au concurat cu pasiune și au fost răsplătite cu aplauze și trofee
Structura competiției la care au participat 54 de formații din țară a fost una riguroasă și diversificată. Dansurile au fost împărțite în categorii de vârstă (6–10 ani, 11–14 ani, 15–18 ani) și în funcție de tipul de formație – grupuri (3–7 membri), formații (8–17 membri) și ansambluri (peste 18 membri). Repertoriul a cuprins dans modern, popular, de caracter, clasic, contemporan, majorete, fantezie coregrafică, show-dans și secțiunea Open. Paleta coregrafică a inclus stiluri dintre cele mai diverse, reinterpretate cu sensibilitate și rigoare tehnică. Costumele au fost spectaculoase, atmosfera de concurs fiind completată de implicarea reală a părinților, profesorilor și voluntarilor. Juriul ediției a fost format din prof. dans Casiana Paruba, inspector artistic, prof. înv. primar coregraf Adriana Tascov și prof. coregraf Marinela Onică, iar coordonatorul proiectului a fost prof. Livia Oprea de la Palatul Copiilor și elevilor Ilfov. Juriul a evaluat prestațiile pe baza unor criterii clare: tehnică, execuție, expresivitate, originalitate și coeziune de grup, fiecare prestație fiind notată cu un punctaj maxim de 50. În urma jurizării, formațiile clasate pe locul I au primit cupe și diplome.
Copiii au transformat Clinceni într-un spectacol viu de dans și culoare
Dintre câștigătorii locului I s-au remarcat: „Fantastic Girls” de la Școala Gimnazială Nr. 2 Buftea (dans modern), „Steluțele argintii” de la Școala Gimnazială Nr. 1 Ciorogîrla (dans modern), TNT de la Școala Gimnazială Lăpușata (dans de caracter), Rainbowdance de la Clubul Elevilor Sportivi Adjud (dans de caracter), Bambi de la Școala Gimnazială Homocea (etnostilizat), Magic Dance de la Școala Gimnazială Rușănești (dans de caracter), Bucurelul de la Școala Gimnazială Nr. 1 ”Sfinții voievozi” București (dans popular), Lucky Girls de la Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov (dans contemporan), Căluții din Periș de la Liceul Teoretic Nr. 1 Periș – Școala Gimnazială Nr.1 Periș (dans popular), Trandafirii Gura Șuții de la Școala Gimnazială Gura Șuții (dans popular) sau „The Dolls” de la Palatul Copiilor Pitești (dans clasic). Copiii acestor formații au dansat impecabil și au demonstrat că pasiunea, susținută de muncă și încredere, poate atinge performanța. Organizarea a fost coordonată cu dedicare de prof. Diana Dicianu, directorul Palatului Copiilor Ilfov, prezentă neîntrerupt în toate momentele-cheie ale evenimentului. Sprijinul inspectorului școlar general Adriana Stoica, al inspectorului educativ Oana Galbenu, al primarului comunei Clinceni Adrian Budeanu și al directorului Casei de Cultură, Iulian Nicolae, a fost esențial pentru desfășurarea în condiții optime a concursului. Profesorii implicați au fost la rândul lor artizanii unui eveniment în care fiecare copil a dansat pentru a spune o poveste.
Aprecierea eforturilor depuse
Un gest de apreciere profundă a fost transmis profesorilor din țară care au parcurs sute de kilometri pentru ca formațiile lor să evolueze pe scenă timp de doar câteva minute. Munca lor este una invizibilă în culise, dar vizibilă în fiecare pas învățat cu răbdare și în fiecare copil care dansează cu inima deschisă. „Zâmbete în pași de dans” a însemnat, dincolo de trofee, o sărbătoare a copilăriei și a pasiunii artistice. A fost o zi în care Clinceniul a respirat dans și în care sute de zâmbete au umplut scena și sala. Competiția a demonstrat încă o dată că dansul este nu doar mișcare, ci educație, cultură, prietenie și o formă profundă de exprimare personală și colectivă.
Ediția a XV-a a fost, în mod cert, un reper pentru generațiile viitoare, o lecție de armonie între efortul artistic și susținerea comunitară. În Clinceni într-o zi de mai, dansul a unit școlile din România, iar fiecare copil a plecat cu ceva mai mult decât o diplomă: a plecat cu amintirea unui moment în care a fost aplaudat pentru cine este. An de an, concursul organizat de Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov – ”Zâmbete în pași de dans”, devenit unul extrem de important la nivel regional, se adresează elevilor și profesorilor din palatele copiilor, şcoli și licee de stat, nefiind permisă participarea grupurilor/formațiilor/ansamblurilor din cadrul entităților particulare, licee vocaționale, cluburi sportive școlare, elevii legitimați la cluburile afiliate la Federația Română de Dans Sportiv. Participanții – fete și băieți – au între 6-18 ani, sunt pasionați de dans, iar competiția se desfășoară pe categorii de vârste și secțiuni – dans modern, dans de caracter, majorete, dans clasic, show rewue, contemporan, dans popular, etno stilizat și fantezie coregrafică. Juriul punctează originalitatea dansului, gradul de dificultate tehnică, compoziţia coregrafică, costumele, iar la final, anunță câștigătorii.
