Competiția de gimnastică acrobatică și gimnastică pentru toți, organizată sub egida Federației Române de Gimnastică, a reunit în sala Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” 13 cluburi din patru județe
Buftea a fost, pe 20 iunie, capitala gimnasticii românești pentru o zi. Sala de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” a găzduit cea de-a doua ediție a Cupei GYM Buftea, una dintre competițiile importante dedicate gimnasticii acrobatice și gimnasticii pentru toți din calendarul național. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Federației Române de Gimnastică, cu sprijinul Primăriei Buftea, iar intrarea a fost liberă, astfel încât publicul să poată urmări de aproape un adevărat spectacol sportiv.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 809, ediția print

Competiția a strâns aproximativ 250 de sportivi, alături de antrenori, arbitri și susținători veniți din mai multe județe ale țării, semn al interesului tot mai mare pentru aceste discipline care îmbină performanța fizică, eleganța artistică și spiritul de echipă. La start s-au aliniat 13 cluburi din București, Ilfov, Argeș și Dâmbovița, dintre care trei reprezentând orașul-gazdă, Buftea. Mulți dintre sportivi au concurat la ambele probe, atât la gimnastică pentru toți, cât și la gimnastică acrobatică.
În spatele organizării s-a aflat, din nou, Delia Maria Potra, de altfel inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, cea care a gândit această competiție încă de la prima ediție și care s-a implicat în fiecare etapă a pregătirii. De la conceperea programului competițional și colaborarea cu Federația Română de Gimnastică, autoritățile locale și cluburile participante, până la logistică, protocol și festivitățile de deschidere și premiere, Delia Maria Potra a urmărit fiecare detaliu. Datorită viziunii, profesionalismului și pasiunii sale pentru gimnastică, Cupa GYM Buftea a devenit, într-un timp scurt, un reper pentru acest sport, reunind la Buftea unele dintre cele mai valoroase cluburi din România. Organizatoarea a ținut să sublinieze că ediția din acest an a fost pregătită în doar trei săptămâni, din motive logistice, dar a beneficiat de o organizare mai bună și de mai mulți sponsori decât prima.
Trofeul Nadia și un mesaj transmis copiilor chiar de marea gimnastă
Ceremonia de deschidere a fost una aparte. Programul, condus de directorul Mihai Ion, care a păstrat și la această ediție rolul de prezentator, a debutat cu prezentarea oficială a Trofeului Nadia, creat special pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la momentul care a schimbat istoria gimnasticii mondiale. În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia Comăneci devenea prima gimnastă din lume recompensată cu nota perfectă 10, o performanță care avea să transforme România într-un reper al gimnasticii internaționale. Copiii prezenți în sală au urmărit și un scurt film în care Nadia Comăneci le-a vorbit chiar ea despre celebra notă de 10 și despre valorile sportului și ale gimnasticii, un moment care a dat o încărcătură emoțională deosebită întregii zile.
Din inițiativa Deliei Maria Potra, ediția a avut astfel o puternică componentă simbolică. Trofeul Nadia a fost acordat celui mai valoros sportiv al competiției, ca omagiu adus celei mai mari gimnaste din istoria României și ca mesaj pentru noua generație, încurajând excelența, disciplina și dorința de performanță. Pentru că punctajele au fost foarte mari, organizatorii au decis să acorde, de fapt, un mic trofeu și un mare trofeu.
Programul oficial a continuat cu prezentarea cluburilor participante, sportivii defilând pe covorul de concurs, într-o atmosferă festivă. Au urcat pe covor reprezentanți ai unor cluburi și instituții cu tradiție în gimnastică: ACS A. Gym Academy, Academia Marian Drăgulescu, ACS Domilin, ACS Phoenix Gymnastics Târgoviște, ACSS Voința Buftea, C.S. de Gimnastică „Nicoleta Andrei” – Olimpic Argeș Gym, Contour Vibe Studio, CS Glina, CSS 2 București, CSS Dinamo, CSS Ilfov, Millenium Art și Școala Gimnazială nr. 24 din București.
După defilarea participanților, întreaga sală a păstrat un moment de solemnitate în timpul intonării Imnului Național al României, interpretat de Robert Nagy. Apoi, conform tradiției marilor competiții, au fost rostite jurămintele oficiale: arbitrul Valentin Badea, antrenoarea Anca Gaju și sportiva Ana-Maria Mușca au reafirmat angajamentul pentru respectarea regulamentelor, fair-play și o întrecere corectă. Un moment apreciat de public a fost spectacolul oferit de Ansamblul „Doina Ilfovului”, care a adus în fața spectatorilor frumusețea folclorului românesc, completând atmosfera festivă. De altfel, membrii ansamblului au sprijinit ulterior și acordarea premiilor.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai administrației locale și ai Federației Române de Gimnastică. Din partea Primăriei Buftea a participat viceprimarul Alexandru Vaida, care a transmis un mesaj de susținere pentru sportivi, antrenori și organizatori, a felicitat participanții pentru nivelul ridicat al competiției și a înmânat premii câștigătorilor. Oficialii Federației Române de Gimnastică au evidențiat calitatea organizării.
Directorul Mihai Ion a insistat asupra importanței faptului că la Buftea se desfășoară o competiție națională, cu sportivi din București, Ilfov, Argeș și Dâmbovița. El a subliniat continuitatea proiectului și implicarea pentru sport, arătând că este important ca gimnastica să se practice la Buftea și că există un interes tot mai mare, cu tot mai mulți copii și cluburi atrase de această disciplină.
De la gimnastica pentru toți la acrobatică și o probă nouă, „blocuri”
Prima parte a zilei a fost rezervată concursului de Gimnastică pentru Toți (Gym for All), disciplină în care accentul cade pe creativitate, sincronizare, expresivitate și spirit de echipă. Exercițiile prezentate au impresionat prin originalitatea coregrafiilor, precizia execuțiilor și energia sportivilor, printre momentele urcate pe covor numărându-se și reprezentația „The Champions Girl” a clubului ACS A. Gym Academy. La această probă, jurizarea a fost asigurată de un complet de șase arbitri, are i-au recompensat pe sportivii cu cele mai bune rezultate.
După pauza dedicată încălzirii și acomodării pe covorul oficial, atenția s-a mutat asupra probelor de gimnastică acrobatică, una dintre cele mai spectaculoase discipline sportive, evaluată de un juriu format din trei arbitri. Publicul a urmărit cu admirație exerciții care au combinat forța, echilibrul, flexibilitatea și sincronizarea perfectă între parteneri. Piramidele umane, aruncările spectaculoase, elementele dinamice și aterizările executate cu precizie au demonstrat nivelul ridicat de pregătire al sportivilor și profesionalismul antrenorilor. Fiecare evoluție a fost notată după dificultatea exercițiilor, execuția tehnică, componenta artistică și sincronizare, conform regulamentului Federației Internaționale de Gimnastică.
Ediția din acest an a adus și o premieră pentru Buftea: proba de „blocuri”, o probă individuală introdusă în gimnastica acrobatică din ianuarie. Bazele acesteia au fost puse de Valentin Badea, Andreea Șelariu și Anne Duncan, trei nume cu rol important în această disciplină. La probă, sportivele execută individual elemente de forță, rezistență și echilibru, notate de la 1 la 10 atât la dificultate, cât și la execuție, cu podium de premiere. Conform codului de punctaj al Federației Române de Gimnastică, proba se numește oficial „blocuri”, după stativele folosite. Ea a mai fost prezentă anul acesta la Cupa Pitești și la naționalele de la Arad, ediția de la Buftea fiind a treia ocazie în care a intrat în concurs. Potrivit specialiștilor, proba se desfășoară deocamdată doar la nivel național, cu scopul de a stimula sportivele să muncească mai mult și să execute mai ușor elementele atunci când lucrează cu parteneri.
Valentin Badea, aflat la prima sa participare la Buftea în calitate de arbitru internațional, a vorbit despre evoluția gimnasticii acrobatice românești, o disciplină care, spune el, ar putea deveni sport olimpic în câțiva ani și în care România începe să se afirme. El a povestit că a reprezentat recent România și un club din țară la o cupă mondială, unde a prins trei finale și a câștigat o medalie de bronz și una de argint cu echipa, fiind implicat și în arbitraj la toate posturile unei competiții internaționale. Badea și-a exprimat încrederea că România se aliniază la nivelul internațional și că își propune participări la europenele de junioare și mondialele de senioare, precum și formarea lotului național de gimnastică acrobatică.
La rândul său, Dan Potra, medaliat olimpic și soțul organizatoarei, prezent la eveniment alături de un alt medaliat olimpic, a transmis un mesaj despre importanța mișcării. „E un semn foarte bun. Ne bucurăm că au fost foarte mulți copii și la această ediție și sperăm să o organizăm în fiecare an, cu tot mai mulți participanți. Sportul înseamnă sănătate și ține copiii departe de telefoane”, a spus acesta.
Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere a probelor de gimnastică acrobatică, momentul în care eforturile de pe covorul de concurs au fost răsplătite. Sportivii cu cele mai bune evoluții au urcat pe podium și au primit medalii, diplome, cupe și premii speciale, sub aplauzele colegilor, ale antrenorilor și ale părinților din tribune. Premiile au fost înmânate de viceprimarul Alexandru Vaida, alături de membrii juriului și de organizatori. Punctul cel mai așteptat al întregii zile a rămas însă acordarea Trofeului Nadia, distincția care a încununat ediția și care a mers către cel mai valoros sportiv al competiției, ca o legătură simbolică între generația de astăzi și performanța care a așezat România pe harta gimnasticii mondiale.
Dincolo de clasamente, evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, printr-un flashmob la care au evoluat împreună sportivii, antrenorii și organizatorii. A fost imaginea care a rezumat cel mai bine spiritul competiției și anume aceea că gimnastica nu înseamnă doar performanță și note, ci și prietenie, disciplină și bucuria de a fi pe covor, indiferent de club sau de județul din care vin sportivii.
Cu un public numeros în tribune, cu sportivi din patru județe și cu o organizare care a crescut vizibil față de debutul de anul trecut, ediția a doua a Cupei GYM Buftea a arătat că orașul are deja un loc al său printre gazdele competițiilor de gimnastică din țară. În spatele acestui parcurs stă munca Deliei Maria Potra, care a dus proiectul de la o idee la un eveniment așteptat an de an. Iar pentru sutele de copii care au intrat pe covorul de concurs, ziua petrecută la Buftea a însemnat, nu doar o întrecere sportivă, ci și o lecție despre disciplină și efort, pusă sub semnul celei care a adus gimnasticii primul 10 din istorie.






























