Te simți stresat, epuizat și extrem de tensionat? Valorifică-ți timpul liber dacă vrei să-ți reîncarci bateriile. Vino la Muzeul Țăranului Român din București, să redescoperi folclorul și tradițiile neamului, într-o piesă de teatru, de excepție, pusă în scenă de regizorul și scenaristul Chris Simion. Piesa „7 blesteme… cerute, făcute și legate” este una dintre puținele reprezentații care îmbină perfect arta dansului cu cea teatrală.
„7 blesteme… cerute, făcute și legate” este o excelentă piesă de teatru cu o interpretare de excepție a unor actori desăvârșiți. Magda Catone (baba satului), Carla Maria Teaha (tânăra îndrăgostită care vrea să se mărite legându-și iubitul prin farmece), Andrei Runcanu (tânărul care este dus cu forța de iubita lui la vrăjitoare pentru a decide soarta dragostei lor), Irina Strungăreanu (sufletul fetei), Florin Munteanu (sufletul băiatului) și Gabriel Fătu (lăutarul), sunt personalitățile remarcabile ale teatrului românesc care exprimă armonic, blestemul văzut în lumina omului, de la naștere până la moarte. Concret, “7 blesteme” este un spectacol extraordinar, inspirat din vrăji și descântece care se regăsesc și astăzi, în obiceiurile și tradițiile poporului român. Marele scenarist și regizor Chris Simion a transpus în această piesă, credințele existente în folclorul autohton, într-o creație artistică dureros de realistă, dar cu accente comice care stârnesc hohote de râs și bună dispoziție.
„Piesa este inspirată din tradiții păgâne, ce se regăsesc în folclorul nostru. Este „un fel de ADN al poporului român” cum o numesc cei de la Radio Guerrilla. Nu sunt numai blesteme, ci și vrăji sau descântece: blestemul șarpelui la naștere când mama intră într-o depresie postnatală și își blesteamă copilul, descântecele de dragoste din Noaptea Sfântului Andrei, făcătura pe ursită, blestemul nașilor la nuntă, paparuda, cămașa ciumii și făcătura cu legăturile de la mort și în final, o rugăciune care este răsturnarea majoră a situației”, ne-a explicat Chris Simion, regizorul și scenaristul filmului.
Chris Simion regizor și scenarist
” Piesa este un fel de ADN al poporului român.”