România, cea mai mare creștere economică din UE

Potrivit unei estimări preliminare a Oficiului European pentru Statistică (Eurostat), România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an, atât comparativ cu trimestrul precedent cât și cu trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit unei estimări preliminare publicată joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Grație unei creșteri economice trimestriale de 1,6%, România este lider în UE, urmată de Letonia (1,2%), Marea Britanie și Ungaria, ambele cu o creștere de 0,8%, Polonia și Bulgaria, ambele cu o creștere de 0,6%. 

1200 de păpuși nu mai ajung în Ilfov

Poliţiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit 1.200 de păpuși într-un container aflat în PTF Constanţa Sud Agigea, jucăriile fiind susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 110.000 lei dacă ar fi originale. Jucăriile au sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Ilfov. Marfa, care purta sigla distinctivă a unei mărci cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.


Dezastru hotelier

Peste 70% dintre hotelurile din România sunt de vânzare, pentru că nu sunt profitabile, a declarat vicepreședintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoș Răducan. El a afirmat că sunt de vânzare și hoteluri de 2-3 stele, dar și unele de cinci stele, afiliate la diverse lanţuri internaţionale. Gradul mediu de ocupare a hotelurilor a scăzut în ultimul an sub 30%, ceea ce face ca afacerile să fie nerentabile, pe fondul creșterii taxelor și impozitelor și a costului utilităţilor. La începutul acestui an, din cele 1.400 de hoteluri din România, 28 erau de cinci stele, 233 de patru stele, 663 de trei stele, 395 de două stele și 75 de o stea, iar șase unităţi nu erau clasificate. 

Angajații direcțiilor agricole,  în ­subordinea Consiliilor Județene 

În prezent, Ministerul Agriculturii are în subordine 42 de direcții județene, inclusiv Municipiul București, și 1.090 de angajați, însă după aprobarea proiectului de lege privind descentralizarea va rămâne cu doar 570 de persoane. Consiliile Județele vor prelua 520 de angajați odată cu trecerea din subordinea MADR a Direcțiilor Agricole, a Oficiilor județene pentru Studii Pedologice și Agrochimice, a Oficiilor de Consultanță Agricolă și a Caselor Agronomilor. 

Oficiile județene pentru Studii Pedologice și Agrochimice au în prezent 353 de angajați, iar cele patru Case ale Agronomilor care mai există la nivel de județe au 18 persoane. 

Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii va rămâne la nivel de județ cu un număr de 11 angajați, față de 25 în prezent, șase pe partea de inspecție și control și cinci pe partea de fitosanitar