Peste 100 de femei din comunele Dumitrana, Siliștea Snagovului, Vidra, Crețești sau Sintești au început cursurile de calificare în producția de conserve din fructe și legume, cursuri derulate în cadrul proiectului ”Anotimpuri la borcan”, implementat în Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov. Formarea profesională este gratuită, durează 360 de ore, iar diplomele obținute sunt recunoscute de Ministerul Muncii.
Obiectivul principal al proiectului, demarat de Asociația React, este atât promovarea femeii din mediul rural ca persoană activă în câmpul muncii, cât și promovarea dezvoltării durabile a comunităților rurale. Concret, 392 de persoane de sex feminin vor fi formate profesional, dintre care 36 vor fi angajate prin plasarea la angajatori, iar 18 vor fi autorizate ca producători autohtoni. În cadrul proiectului vor fi înființate trei centre culinare, dotate modern și avizate igienico-sanitar, care vor sta la dispoziția femeilor înscrise la cursuri, dar și a comunităților, pentru a produce conserve delicioase și pentru comercializarea lor ulterioară. În acest fel, este susținută dezvoltarea directă a comunităților rurale, femeile nefiind nevoite să se mute sau să facă naveta la oraș în vederea obținerii unui venit pentru familiile lor. Comercializarea de murături, gemuri, compoturi etc., produse după rețete tradiționale, bazate pe fructe și legume din grădinile sătenilor încurajează un stil de viață sănătos și orientarea consumatorilor înspre produse bio.
În proiect se pot înscrie femeile cu domiciliul în mediul rural din regiunea București-Ilfov, absolvente a minimum opt clase, fără venit.