Conform președintelui Federaţiei Naţionale Pro Agro, Alex Jurconi, România este ţara Uniunii Europene cu cea mai mică rată de mecanizare în agricultură. „Cel puţin o jumătate de milion de români, care primesc subvenţii pentru agricultură în acest moment, lucrează pământul cu sapa. Suprafețele sunt mici, veniturile sunt mici, iar accesul la imputuri – seminţe, protecţia plantelor – este ca şi inexistent. Ei trăiesc din ceea ce cultivă cu sapa, la limita subzistenţei”, a declarat Jurconi. El a mai adăugat că mulţi dintre agricultorii români care lucrează pământul cu sapa au între 1-3 hectare şi nu au suficiente resurse financiare pentru a plăti lucrări agricole mecanizate. „Furnizorii de sape şi unelte de genul ăsta – sape, greble, furci – trăiesc foarte bine şi nu sunt pe cale de dispariţie. În străinătate, oamenii folosesc sapele doar ca hobby. În rest, toată agricultura este mecanizată. Chiar şi Bulgaria este mai mecanizată decât noi. La ei, cei care lucrează cu sapa sunt puţini, iar importanţi sunt agricultorii mari şi medii. La noi, în schimb, sunt mulţi cei care au suprafeţe mici şi le lucrează manual”, a mai spus Alex Jurconi. Potrivit datelor APIA, în România sunt înregistraţi aproximativ un milion de fermieri.