• Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL), din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a constatat încetarea raporturilor contractuale dintre fundașul Andrei Marc și gruparea Ceahlăul Piatra Neamţ, ca urmare a restanţelor salariale pe care fotbalistul le are de încasat.
  •  Președintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că în cazul în care atacantul Claudiu Keșeru va fi transferat la altă echipă, atunci campioana va încerca aducerea fostului atacant dinamovist George Ţucudean, acum la Charlton (liga a doua engleză).
  •  Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus scoaterea din arest preventiv și plasarea în arest la domiciliu a acţionarilor echipei Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și a directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, acuzaţi de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.
  •  Nicolae Grigore, ultima oară la Apollon Limassol (Cipru), a semnat un contract cu Dinamo până la 30 iunie 2016, a anunţat managerul general Daniel Stanciu.
  •  Mijlocașul Costin Lazăr, care a evoluat ultima oară la PAOK Salonic, a semnat un contract valabil până în vară cu gruparea Panaitolikos, locul 5 în prima ligă elenă, a anunţat clubul grec pe contul oficial de Facebook.
  •  Alexandru Măţel a semnat un contract pe patru sezoane și jumătate cu Dinamo Zagreb, a anunţat gruparea croată, pe site-ul oficial.
  •