Măgurele
Ziua de 29 aprilie a adus la Măgurele lansarea proiectului european intitulat « PROgrame integrate pentru creşterea şanselor de ocupare din Regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Muntenia », mai pe scurt, PROCOR. Beneficiarul acestui proiect european este « Grupul pentru Dezbatere şi Consens Social » (GDCS), asociaţie cu sediul în Măgurele. Prin suma accesată din fonduri europene, GDCS va crea un total de 43 de locuri de muncă, în 8 Structuri de Economie Socială (SES) înfiinţate.
La Măgurele, un service, printre altele
În cadrul conferinţei de presă organizate pentru lansarea proiectului, Adrian Ghilag, preşedintele Asociaţiei “Grupul pentru Dezbatere şi Consens Social” a amintit că, printre altele, antreprenoriatul este una dintre direcţiile principale ale proiectului. Ghilag a mulţumit primăriilor Măgurele, Ciulniţa, Comana şi Iepureşti pentru sprijinul acordat pentru identificarea persoanelor vulnerabile din aceste localităţi. Managerul de proiect, Carmen Andreşoi, a comunicat asistenţei faptul că grupul ţintă al proiectului este constituit din 100 persoane vulnerabile, adică, familii cu peste doi copii, familii monoparentale care trăiesc din venitul minim garantat, persoane cu dizabilităţi şi persoane de etnie roma. Pentru judeţul Ilfov, SES 7 de la Măgurele are ca scop înfiinţarea în cadrul asociaţiei a unei structuri cu activitate economica distinctă, realizarea de machete pentru elemente de decor şi astfel se creează 8 locuri de muncă. Mai mult, a adăugat Carmen Andreşoi, tot la Măgurele se va deschide o unitate de service auto cu 7 membri cooperatori. Una dintre persoanele care a intrat în proiect, Alin Savu, a spus asistenţei din Aula Facultăţii de Fizică de la Măgurele: “Fac parte din grupul vulnerabil, suntem în stadiul de demarare a achiziției echipamentelor necesare service-ului şi, în două luni, sperăm să vă invităm la inaugurare. Oferim servicii de mecanică, tinichigerie, vopsitorie şi sunt convins că veţi descoperi un service cu adevărat european.”
14 luni, după perioada de implementare
În privinţa cooperativei la care destui oameni au ridicat deja întrebări, Iordan Bârgău, consilier juridic al proiectului, a precizat: ”Scopul proiectului nu este de a înfiinţa societăţi comerciale, ci pe acelea cu caracter social. Acestea se numesc cooperative, pentru că legislaţia este aşa. Nu există patron, tot ce se câştigă este al celor care lucrează în cadrul cooperativei. Statutul creat pentru înregistrarea unei societăţi cooperative este mult mai democratic decât cel al unui SRL (societate cu răspundere limitată)”. Însă, vestea excelentă pe care a dat-o Iordan Bârgău este următoarea: “Cele 43 de locuri de muncă vor fi menţinute minimum 14 luni de la încheierea perioadei de implementare, adică încă un an după 1 ianuarie 2016, deci, 2017. Pentru menţinerea acestor locuri de muncă nu este o altă finanţare, este continuată din noile afaceri.
«Aveţi tot sprijinul DGASPC şi al meu personal»
Invitat la conferinţa de lansare, Bogdan Pîntea, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov a spus: ” Măgurele este locul care m-a adoptat de câţiva ani și de aceea sunt aici. Scopul principal al proiectului este acela de a lucra cu oamenii. În calitate de director executiv al DGASPC, subordonată CJI, salut această acţiune a grupului GDCS și sunt sigur că, în afară de persoanele care aparţin grupurilor vulnerabile, își vor găsi startul în activităţi și alte categorii sociale. Proiectul este o oportunitate importantă pe o piaţă a muncii ca aceea din zilele de astăzi, cu multe schimbări. Din poziţia pe care o ocup la DGASPC sper din tot sufletul ca persoanele vulnerabile să-și găsească sprijinul necesar vieţii, în acest proiect. Ei au nevoie de noi și noi avem nevoie de ei, căci așa este omul: trebuie să aibă grijă de cel de lângă el. Vorbim despre oameni care sunt tributari sentimentelor, slăbiciunilor. Este important ceea ce faceţi și aveţi sprijinul meu ca locuitor al orașului, dar și ca director executiv al DGASPC cu tot ce trebuie: logistică și oameni care știu ce înseamnă asistenţă socială și grup ţintă. Pentru că noi, ca direcţie, asta facem: punem la dispoziţia celor ca dvs grupul ţintă. Noi îi slujim pe acești oameni. Însă, mai este ceva important pe care trebuie să-l scot în evidenţă. După ce au beneficiat de necesarul pentru a supravieţui, persoanelor asistate li se oferă prin acest proiect o șansă de a fi reintegrate, o șansă să-și exercite și obligaţiile sociale pe care le au, nu numai drepturile pe care le avem, odată cu nașterea. Succes, în implementarea acestui proiect!”.
La conferinţa de presă a fost prezentată și Ana-Maria Ghervase (foto) care lucrează deja, de trei luni, la GDCS, ocupând în cadrul asociaţiei primul ei loc de muncă. Cunoscând-o, Bogdan Pîntea a făcut următoarea precizare : « Ana – Maria face parte dintr-un grup foarte mare de persoane asistate din judeţul lfov, de care s-a ocupat DGASPC. Ea a părăsit sistemul de protecţie cu ceva timp în urmă și acest gen de activităţi se potrivesc ca o mănușă celor care părăsesc sistemul de protecţie. Ana-Maria este exemplul care confirmă faptul că grupurile vulnerabile își găsesc sprijin, cu adevărat, în astfel de proiecte».