Se răcesc relațiile dintre președinte și  primul ministru?

În ultima vreme, premierul Victor Ponta are o atitudine cu totul „ciudată” față de instituția prezidențială. El îl ignoră, în dese rânduri, pe președintele Iohannis, luând decizii de capul lui, inclusiv în domeniul relațiilor internaționale. Ponta consideră că primul om din stat nu trebuie să fie informat cu privire la deplasările sale în străinătate, deși acest lucru ar fi firesc în cadrul relațiilor dintre instituția prezidențială și șeful Executivului.

La scurtă vreme după preluarea mandatului, președintele Klaus Iohannis a fost acuzat că îl protejează pe premierul Victor Ponta. Că îl bagă prea mult în seamă, în loc să-l țină „din scurt”, cum făcea fostul președinte. Toată această atitudine, însă, era rezultatul concepțiilor noului șef al statului, potrivit cărora, între Guvern și Președinție trebuie să existe o bună colaborare instituțională, care să contribuie la bunul mers al lucrurilor, în România. În virtutea acestor principii, derapajele premierului au fost sancționate cu destulă blândețe de către președinte. Situația în care s-a ajuns, în ultimele zile, ar putea fi caracterizată prin zicala, „Dă-i nas lui Ivan și se suie pe divan!”, iar relațiile dintre cei doi s-au răcit semnificativ.

 

Premierul pleacă oricând vrea, oriunde vrea…

…fără se se mai obosească să-l anunțe pe președinte, așa cu sunt cutumele în orice stat european „normal”. Acest lucru este confirmat de declarațiile lui Iohanis, care a afirmat că a aflat despre plecarea lui Victor Ponta la Baku „pe surse”, după ce acesta părăsise deja România, spunând că premierul nu l-a sunat nici să îl informeze că merge în Azerbaidjan, nici să îi ureze ”la mulţi ani” de ziua sa şi nici să îl anunţe că merge în Turcia, să se opereze. „Nu am mai vorbit cu dumnealui. Nu m-a sunat nici pentru Baku, nici să-mi spună «la mulţi ani», nici să-mi spună că pleacă în Turcia”, a declarat președintele. Victor Ponta a ajuns, vineri după-amiază, în Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, la coborârea din avion pe Aeroportul internaţional „Heidar Aliev”, din apropiere de Baku, premierul român fiind întâmpinat de oficiali din cadrul Ministerului azer de Externe şi de reprezentanţi ai Comitetului de organizare a Jocurilor Europene 2015, relata site-ul de ştiri Azertag.az.

 

Critici la adresa acestei deplasări

Majoritatea liderilor europeni au boicotat participarea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, pe motiv că în Azerbaidjan există grave încălcări ale drepturilor omului. Astfel, Victor Ponta a fost printre puţinii politicieni europeni prezenţi în Azerbaidjan, ţară condusă de preşedintele Ilham Aliev, vizat de critici internaţionale pentru eliminarea adversarilor politici, încălcarea libertăţii presei şi alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale. Într-o fotografie, din tribuna oficială, transmisă de presă, Ponta apare în spatele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene, care s-a desfăşurat, vineri seară, în capitala Azerbaidjanului. În preajmă se aflau și președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, caracterizat ca fiind ultimul dictator al Europei, și Recep Tayip Erdogan, controversatul președinte turc. Prezenţa premierului Ponta a fost criticată de liderii partidelor politice. De asemenea, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a spus că președintele a decis să nu mai meargă la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, după ce a constatat că toţi liderii din UE sunt reprezentaţi la un nivel foarte redus, adăugând că prezenţa premierului Victor Ponta la ceremonie este o greşeală.

 

În Turcia, la operație

După participarea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, premierul Victor Ponta a plecat în Turcia, pentru a se opera la genunchiul stâng, declarau pentru ­MEDIAFAX, surse oficiale. În timp ce premierul se afla în Turcia, luni dimineaţă, avocata lui Victor Ponta a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde ar fi urmat să se prezinte premierul, urmărit penal pentru trei infracţiuni în dosarul lui Dan Şova. Potrivit unor surse, avocata ar fi cerut o amânare cu o săptămână a audierii premierului, motivând că acesta ar urma să se opereze la genunchi.

 

În urma acestor ”escapade” ale primului ministru, întrebat de un jurnalist cum va mai coabita cu premierul, în aceste condiţii, președintele Klaus Iohannis a răspuns: ”E bună întrebarea….nu ştiu, nu am un răspuns”.