La finele lunii octombrie 2015, a avut loc lansarea filmului realizat în cadrul proiectului „Workcall“, un film despre semnificația verbului „a munci“. În această poveste, actorii principali au fost persoane aparținând grupurilor vulnerabile – beneficiari ai cursurilor de calificare – pentru că avem nevoie de modele noi pentru a schimba paradigme vechi. Astfel, pe parcursul proiectului, echipa de filmarea a urmărit evoluția grupelor formate din beneficiari,  în special la proba practică a programelor de formare profesională derulate în cele 3 regiuni de implementare: București-Ilfov, Sud-Muntenia și Nord-Vest.

 

„Povestea filmului a por­nit de la structura umană: atunci când faci ceva, când lucrezi, când produci, te simți parte dintr-o comunitate, te simți folositor, simți că evoluezi, astfel ai capacitatea de a te dezvolta social, mult mai puternic decât în situația în care nu ai un scop, nu ai de lucru și zilele trec fără ­nicio direcție clară“, declară Tedy Necula, regizorul acestui film.

Filmul evidențiază fap­­tul că toți avem la bază aceleași nevoi firești, care ne ajută să creștem social și spiritual. Sunt legate de siguranță, recunoaștere, comuniune. Experiența unui drum obișnuit, de la educație, la formare, la practică și aplicare poate fi cheia succesului în dezvoltarea noastră. Așa a fost dintotdeauna. Diferite au fost doar contextele și mijloacele.

În plus, filmul, care beneficiază și de subtitrare în limba engleză, subliniază importanța formării profesionale în absolut orice domeniu: pe de o parte pentru atingerea unui nivel calitativ cât mai ridicat al profesiei, iar pe de altă parte, pentru deprinderea abilităților de relaționare și comunicare în grup. De asemenea, sunt prezentate și câteva sesiuni de coaching și consiliere de grup, dar și seminarii la care au participat reprezentanți ai instituțiilor implicate în lucrul cu grupurile vulnerabile.

Prin urmare, cursurile de formare, așa cum sunt cele organizate în cadrul proiectului “Workcall”, reprezintă o punte de lansare, o metodă de auto­cu­noaștere și, cel mai important, un mod prin care cursanții simt că aparțin unui grup, că se integrează în comunitate. Pasul următor este integrarea lor pe piața muncii. Iar aici, una dintre cele mai viabile soluții o reprezintă formele alternative de ocupare a forței de muncă – regimul part-time, munca ocazională, colaborarea, “telemunca” -, prin care persoanele vulnerabile pot fi angajate într-un mod avantajos, atât pentru ei cât și pentru angajatori. O parte dintre „actorii” din filmul proiectului „Workcall” au deja un loc de muncă, iar alții se îndreaptă cu încredere și noi competențe spre o carieră de succes.

 

Proiectul “Workcall”, im­plementat de FORUM GROUP, în parteneriat cu TURDA SALINA DURGĂU S.A., Asociația EDUTECO și Agenția de Consultanță și Afaceri Română – ACAR, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, ”Investește în oameni!”, Axa prioritară 6, se derulează în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015, în regiunile de implementare București-Ilfov, Sud-Muntenia și Nord-Vest. Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele din grupurile vulnerabile prin furnizarea de servicii integrate de sprijin, servicii de informare, consiliere și orientare profesională.