PNCCF se desfășoară în perioada 2015 – 2023 și are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2.337 de Unități Administrativ Teritoriale situate în mediul urban și rural. Programul a fost instituit în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și al eliberării certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și, după caz, a dezbaterilor succesorale. Finanțarea pentru lucrările de cadastru general va fi asigurată din veniturile proprii ale ANCPI. Procedura de licitație deschisă privind atribuirea acordului-cadru ce are ca obiect „Servicii de înregistrare sistematică a imobilelor în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF)”, loturile 1-10, este publicată SEAP, prin anunțul de participare din 15 ianuarie 2015.

Clinceni, 1 Decembrie și Ciorogârla, în prima etapă

Potrivit ANCPI, comunele ai căror locuitori vor beneficia de cadastru general gratuit în perioada imediat următoare sunt: 1 Decembrie, Copăceni, Clinceni (jud. Ilfov), Covăsânț, Fântânele, Frumușeni, Livada, Vladimirescu (jud. Arad), UAT-urile Bethausen, Bara, Balinț, Secaș (jud. Timiș), Vermeș, Berzovia, Măureni (jud. Caraș-Severin), Pătulele, Vânjuleț, Rogova (jud. Mehedinți), Logrești, Berlești, Hurezani, Țânțăreni (jud. Gorj), Pielești, Goicea, Coțofenii din Dos, Brădești (jud. Dolj), Diculești, Făurești, Valea Mare, Fârtășești (jud. Vâlcea), Vișina, Milcov, Oboga, Vișina Nouă, Brastavățu, Vădastra (jud. Olt), Recea, Izvoru, Miroși, Căldăraru (jud. Argeș), Segarcea Vale, Lița, Ciuperceni, Traian (jud. Teleorman), Bilciurești, Dobra, Băleni (jud. Dâmbovița), Dumești, Lețcani, Movileni (jud. Iași), Sulița, Coșula, Copălău (jud. Botoșani), Cornu Luncii, Preutești, Boroaia, Forăști (jud. Suceava), respectiv Grumăzești, Bodești, Dobreni, Săbăoani, Tămășeni, Cordun (jud. Neamț).