Pe data de 15 martie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a aprobat Programul Național Apicol (PNA) pentru perioada 2017 – 2019. El a fost notificat la Comisia Europeană, în vederea analizării și aprobării prin Decizie. Potrivit acestei proceduri, după aprobarea Programului, Comisia Europeană stabilește suma alocată pentru perioada 2017 – 2019 și emite o decizie în baza căreia Guvernul României elaborează actul normativ de aprobare a sprijinului financiar și de implementare a măsurilor de sprijin notificate.
Măsuri de sprijin PNA 2017-2019:
● achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convențională, cât și pentru apicultura ecologică; ● decontarea achiziționării de stupi/cutii în vederea înlocuirii stupilor uzați în urma deplasării în pastoral ( nu mai mult de 25% din totalul stupilor deținuți de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar); ● decontarea achiziționării de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere (nu mai mult de 20% din totalul stupilor deținuți de apicultor la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului financiar, cu condiția să mențină minimum 3 ani accesoriile achiziționate); ● achiziționarea de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (ANSVSA) a unor echipamente pentru efectuarea analizelor pentru evitarea falsificării mierii și a produselor apicole și pentru determinarea zonei geografice de proveniență și a autenticității mierii; ● achiziționarea de mătci (regine) și/sau familii de albine pentru apicultura convențională sau ecologică; ● achiziționarea de maturător, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox, prin intermediul cooperativelor constituite de minimum 2 ani, conform legislației naționale, membrii cooperativei trebuind să dețină minimum 1.500 de familii de albine.
21 milioane € pentru 3 ani
Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 – 2019 este de peste 7.000.000 euro/an, respectiv 21.000.000 euro/3 ani. În anul 2013, România a notificat în PNA, pentru perioada 2014 – 2016, un efectiv de 1.550.000 stupi, pentru care s-au alocat 20.045.340 euro/3 ani. Măsurile prevăzute în PNA 2014-2016 au vizat achiziționarea de stupi, material biologic, medicamente pentru tratarea varoozei și decontarea analizelor fizico-chimice efectuate pentru determinarea calității mierii. Accesarea măsurilor și depunerea dosarelor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în vederea solicitării sprijinului financiar se poate face direct de către apicultor sau prin intermediul formei asociative.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean Ilfov informează că în data de 14.03.2016 a autorizat şi a efectuat plăţi în conturile fermierilor, în valoare de 293.096 lei. Acastă sumă reprezintă ajutorul de stat acordat pentru ameliorarea raselor, pentru trimestrul IV pe 2015.