În condiţiile în care singurul spital din Ilfov este subdimensionat iar restul unităţilor medicale din Bucureşti sunt supraaglomerate pentru că deservesc şi cazurile grave din alte judeţe, construirea unui spital dotat cu aparatură de ultimă generaţie care să asigure servicii medicale de înaltă calitate pacienţilor din Ilfov şi Bucureşti, este imperios necesară. Un astfel de proiect, constituie o prioritate pentru conducerea Primăriei Capitalei.
Pentru a veni în sprijinul bolnavilor şi al cadrelor medicale care salvează vieţi, Primăria Capitalei a făcut deja primii paşi în această direcţie, alocând o parte din bani proiectului de înfiinţare a unui nou spital, la standarde europene. „Primăria Capitalei dorește să preia în administrare Centura Capitalei, să o finanțeze, să o finalizeze. De asemenea, (…) ca și proiecte, municipiul București împreună cu județul Ilfov intenționăm, și am inclus deja primele sume în bugetul actual, construirea unui spital metropolitan, care să deservească pacienții din municipiul București și din județul Ilfov, care să conțină circa 2.000 de paturi și care va costa circa 300 de milioane de euro”, explică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, citat de Agerpres.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: “Pentru pacienții din Ilfov există un singur spital, care este întotdeauna sufocat”
Edilul motivează nevoia de a urgenta lucrările de construire a unităţii medicale metropolitane deoarece, în Ilfov există un singur spital care este subdimensionat. “Acest spital este foarte necesar, deoarece pentru pacienții din Ilfov există un singur spital, care are un număr mic de paturi și întotdeauna este sufocat și foarte aglomerat, iar la Primăria Capitalei sunt în administrare 19 spitale, care de asemenea au secții suprasolicitate și foarte încărcate. Am făcut această evaluare cu cei mai buni specialiști în domeniu și avem mare nevoie de un spital metropolitan. (…) Cu forțe proprii, pentru a rezolva o necesitate stringentă, vom construi un spital metropolitan pentru metropolă”, mai spune primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, conform aceleiaşi surse.