Senatul a adoptat, pe 24 octombrie 2017, modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Iniţiativa legislativă le permite zilierilor din agricultură să lucreze maximum 180 de zile pe an, faţă de numai 90 de zile pe an, cât prevedea Legea 52/2011. Actul normativ prevede că niciun zilier nu poate presta activităţi pentru acelaşi beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepţia zilierilor care prestează activităţi în domeniul agricol, viticol, pomicol, legumicol, creşterii animalelor în sistem extensiv prin păşunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activităţi sezoniere, în cadrul grădinilor botanice, precum şi în activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe-Ionescu Şişeşti”, institutelor, centrelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sa şi a Institutelor Naţionale, a instituţiilor de învăţământ agricol şi silvic.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.375