Tineri ambițioși recompensați cu zeci de medalii, cupe și diplome de excelență

Zeci de tineri sportivi, părinți, susținători, sponsori și oficiali s-au întâlnit sâmbătă, 17 martie, în sala de sport a Liceului Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, din Buftea, la cea de a IX-a ediție a Cupei României la Karate-Do. Competiția s-a desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale, fiind organizată de Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, din Buftea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Județean Ilfov, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Ilfov şi Primaria oraşului Buftea.

Articol apărut în nr. 395 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

La competiţia desfă­șurată sâmbătă, 17 martie, la Buftea, sau înscris 9 cluburi, cu un total de aproape 200 de sportivi, din circuitul școlar al Ministerului Educației Na­ționale, reprezentând pa­latele și cluburile copiilor din România, respectiv cluburile sportive partenere și școli.

Am avut plăcerea să asistăm la un adevărat festival al diplomelor, cupelor și medaliilor de aur, argint și bronz, obținute de sportivi talentați și am­­­­bițioși, copii și tineri, băieți și fete, cu vârste pornind de la nu mai mult de 4 ani, și până la 19 ani. Sportivii s-au întrecut și au făcut demosntrații emo­­­­­­ționante de Kata (evo­­­­­­­­­­luție individuală, demonstrativă) și Kumite (luptă).

Așa cum de altfel ­ne-am obișnuit la com­pe­tițiile de Karate-Do desfășurate în județul Ilfov, organizarea a fost impecabilă, grație doamnei profesor Diana Dicianu, directorul Palatului Național al Copiilor și Elevilor Ilfov și profesorului Stan Mîndroasa, profesorul de karate de la Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov.

Atenție, viteză de execuție, putere de concentrare

Prof. Diana ­Dicianu ne-a declarat: ”Acest con­curs se regăsește în ca­­lendarul activităților re­­­­­­­­­­gionale ale Ministerului Edu­cației Naționale. Evenimentul a fost sprijinit de Primăria orașului Buftea, prin primarul ­Gheorghe Pistol. Avem în jur de 200 de par­tici­panți din Bucu­rești, Oradea, Roșiorii de Vede, Găești, Brașov, Lehliu și, evi­­dent, județul Ilfov.

Concursul a început cu mo­mentul emo­țio­nant care a însemnat acor­­darea a 25 de di­plome de excelență, un semn de recunoaș­tere a ca­li­tă­ților pro­­fe­sionale ale arbitri­lor și profesorilor care îi antrenează pe copii. După un sfert de oră de încălzire, pe cele două su­prafețe de competiție a început ”lupta”.

Stan Mîndroasa, profesor titular la Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov, din Buftea, la catedra de arte marțiale, ne-a declarat: ”Asistăm la o competiție de Kata și Kumite. Kata este un exercițiu pe diferite niveluri, iar Kumite este o formă de luptă între doi adversari. Tinerii sportivi trebuie să demonstreze calitățile pe care le au, munca pe care au prestat-o până la momentul competiției și cât de puternici sunt, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere spiritual. Arbitrii urmăresc calitatea mișcării, la Kata și la Kumite. Când vorbim despre calitate a mișcării, ne referim la faptul că aici sunt implicați foarte mulți factori. Este vorba de atenție, viteză de execuție, putere de concentrare, putere de decizie, atitudine și multe altele”. Senseiul ne-a precizat că cea mai mică categorie include sportivi 4 – 5 ani. La cea mai mare categorie, sportivii înscriși în concurs aveau peste 18 ani, inclusiv 19 ani. Au fost 95 de cate­gorii, structurate pe grupe de vârstă, nivel de pregătire, câte 5-6 categorii la fiecare categorie de vârstă, în funcție de greutate etc.

”Copiii au par­­ticipat practic la ambele com­petiții, și la Kata, și la Kumite pen­tru a dovedi că sunt buni, din dorința de a câștiga, de a lua medalii. Ne mândrim că la Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov avem copii care au rezul­ta­te deosebite. Avem în com­petiție copii care au participat la Campionatul European din Anglia, în anul 2015, dar și la multe alte competiții și seminarii. Sunt copii care au doar 7-8 ani, și au performanțe foarte mari”, ne-a spus profesorul de ka­rate, adăugând că, practic, ”această com­petiție este pentru Pa­latul Copiilor din Ilfov o testare pentru Campionatul european care va avea loc în 2019, în Ungaria”.

Dezvoltare mentală și fizică armonioasă

Arbitrii au avut grijă ca regulamentul de arbitraj să fie aplicat corect, competiția fiind supervizată, pentru o mai bună gestiune, de profesorul Ioan Vaida, de la Clubul Sportiv Shogunul Oradea.

”Noi profesorii, ca das­­­­­căli, urmărim dezvol­ta­­­­­rea mentală și fizică armonioasă și crearea unei generații viitoare cât mai sănătoate, cât mai educate, mai disciplinate. Aceasta este filozofia noastră”, ne-a declarat arbitrul șef al turneului de karate, prof. Ioan Vaida.

Arbitrii principali au fost Babinszki Robert și Piski Lajos, iar arbitrii judecători: Alexandra Negru, Cristian Badea, Cristian Papp și Gergely Tamas.

În clasamentul gene­ral pe cluburi, conform statisticii comisiei de organizare de la Cupa României la Karate-Do, s-au clasat: Locul 1 – Palatul Copiilor și Elevilor Oradea; Locul 2 – Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov; Locul 3 – Clubul Copiilor și Elevilor Roșiori de Vede.