Producătorii de miere vor beneficia de un program, finanţat din bugetul de stat, ce va fi implementat de anul viitor. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, care a dat asigurări că există „bani în buget” pentru susţinerea programului privind acordarea gratuită a câte unui borcan cu miere, producție românească, lunar, pentru fiecare elev din ciclul primar. Oficialul MADR a precizat că programul va demara anul viitor, de la 1 ianuarie.
Botănoiu a susţinut totodată că este „miere suficientă” pentru a acoperi acest program. „E un borcan pe care (elevul -n.red.) îl ia acasă. Îl mănâncă… Familiile defavorizate se uită la borcanul ăla de miere ca la icoană, credeţi-mă. (…) Nu îi dăm în fiecare zi câte un borcan. (…). E un borcan într-o lună. 350 de mililitri într-o lună. Nu mănâncă doar copilul acela, pentru că el îl duce acasă. Mănâncă toţi, toată familia”, a explicat secretarul de stat în MADR. El a mai spus că se are în vedere prezenţa în acest program a producătorilor locali, cu o calitate a mierii foarte bine determinată.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.401