Ziua comunei Tunari a fost sărbătorită în acest an cu întârziere, din cauza apariției în zonă, în vară, a unor focare de Pestă Porcină Africană, fapt ce a blocat organizarea de adunări publice.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 480
Prin urmare, ziua aleasă de autoritatea locală a fost 7 decembrie 2019, cu ocazia organizării Festivalului Tunari – Conservarea specificului local și a moștenirii comunale, activitate finanțată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, măsura 322 – ”Renovarea și dezvoltarea satelor”. Una dintre condițiile eligibilității proiectului a fost și organizarea, timp de 5 ani, a unui festival cu specific local. Și așa s-a născut, în 2016, Festivalul Tunari, care în 2019 a marcat, așadar, cea de-a patra ediție.
Prin urmare, sâmbătă, de la ora 13.00, locuitorii comunei au fost invitați la sala de sport din localitate, pentru a petrece, cu mic, cu mare, alături de artiști consacrați. Administraţia locală, condusă de Alexandru Neacșu, primar, și Cristian Niculae, viceprimar, alături de administratorul public, Marian Ion, și de consilieri locali au pregătit un spectacol artistic pe cinste. În prima parte a zilei, pe scenă au urcat elevii Școlii Gimnaziale nr. 1, Tunari. Multe momente muzicale cu tematică adecvată perioadei sărbătorilor de iarnă au fost oferite de copiii de la nivelul de învățământ primar, coordonați de învățătoarele Florentina Ciornei și Dorina Mița, și de Grupul vocal ”Flori de mac”, condus de directorul școlii, Coca Codreanu. A urmat trupa de dans ”Stars”, cu un moment extrem de apreciat de toți cei prezenți la eveniment.
Însă, ”cel mai și cel mai tare” moment dedicat celor mici a fost sosirea în mijlocul lor a ”Reginei Tik-Tok-ului”, Andra Gogan. A fost incendiar, pe scenă și în apropierea ei. Copiii au cântat alături de idolul lor, au filmat scurte clipuri pentru aplicația Tik-Tok, au dansat. O oră întreagă, la finalul căreia Andra a fost ”obligată” să semneze zeci de autografe.
Gazde primitoare, oaspeți de seamă
În continuarea spectacolului, prezentatoarea Bianca Sârbu i-a invitat în scenă pe artiștii dansatori din Ansamblul de Folclor ”Perinița”, pregătit de coregraful Liliana Comana. Costumele au fost, evident, populare, iar dansurile au încântat în aceeași mare măsură precum portul.
De la ora 16.00, atmosfera s-a încins în acordurile Orchestrei Marian Alexandru, după care, de la 16.45, s-au interpretat alături de Tavi Colen Band melodii extrem de cunoscute și îndrăgite de public. Pe scenă a urcat Emma Ștefan, ”vocea de la Radio Zu”, care a reușit să-i ridice de pe scaune pe spectatori.
Așa cum se cere într-un spectacol apreciat, a urmat partea de ”umor de calitate”, susținută de artiștii Teatrului Constantin Tănase, Vasile Muraru și Valentina Fătu. Pentru că textele pregătite nu se potriveau 100% cu vârstele copiilor prezenți în număr mare în public, artiștii au improvizat rapid și au făcut numărul și mai apreciat. Pentru că celor mici le-a făcut mare plăcere să urce pe scenă, să vorbească au artiștii, la microfon, pentru că s-au fotografiat cu cei doi și au fredonat alături de ei câteva piese muzicale cu versuri amuzante.
Finalul petrecerii a aparținut Orchestrei Marian Alexandru, alături de care au urcat, pe rând, pe scenă, soliștii Letiția Boroi, Cătălin Doinași Adina Roșca, Ruxandra Pitulice, Alina Alexandru, Andreea Hăisan, Elena Dincă, Alin Trocan.
Lumina s-a stins în sala de sport abia după ce artiștii și publicul au cântat ”La mulți ani!”, s-au făcut urări pentru un an nou cu sănătate și bunăstare și s-a promis, de ambele părți ale scenei, o petrecere, la anul, la fel de antrenantă și plină de surprize plăcute, pentru toate vârstele și gusturile!