30 de elevi ai Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brănești au devenit miercuri, 12 februarie, chiar de ”Ziua meseriilor”, ambasadori ai învățământului dual, în cadrul primului eveniment ce face parte din campania „Meseria face diferenţa!”. Elevii s-au întâlnit cu ministrul Educației, Monica Anisie, care le-a înmânat și diplomele de ”ambasadori ai învățământului dual”, ocazie cu care le-a spus că dezvoltarea învăţământului profesional dual este de maximă importanță, iar modernizarea României se va putea face doar cu ajutorul educației.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 489
Ministrul Monica Anisie, a afirmat, miercuri, la întâlnirea cu elevii de la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti, că o Românie modernă se poate face numai dacă există o „Românie educată” şi a evidenţiat importanţa construirii unui parcurs educaţional prin care să se arate că meseria face diferenţa. „Ne dorim o Românie modernă. O Românie modernă se poate face numai dacă există o Românie educată, deci, dragi elevi, munciţi în spiritul Educaţiei! Construiţi-vă un parcurs educaţional în care să arătaţi că meseria face diferenţa! Ministerul Educaţiei a lansat în această perioadă o campanie de promovare a învăţământului profesional şi tehnic, dar şi a învăţământului profesional dual”, a spus Anisie. Ministrul este de părere că este foarte importantă promovarea acestui tip de învăţământ. ”Trebuie să cunoască şi colegii voştri din clasele mai mici ce înseamnă învăţământul profesional de acum şi să nu se mai raporteze la învăţământul profesional din anii trecuţi”. Oficialul a menționat că ministerul pe care îl conduce oferă tot sprijinul în acest sens. ”Îmi doresc ca toţi elevii din învăţământul gimnazial şi părinţii acestora să fie consiliaţi, ajutaţi să înţeleagă ce înseamnă, de fapt, învăţământul profesional şi tehnic şi învăţământul dual de acum, de astăzi, nu cel din trecut”, a explicat Anisie.
Ministrul Educației și Cercetării a participat la Brănești, la prima activitate de promovare a învăţământului profesional şi tehnic, cu accent pe învăţământul dual, din cadrul campaniei „Meseria face diferenţa!”. Evenimentul a evidențiat oportunităţile pe care le au elevii prin parcurgerea unui traseu profesional. Totodată a remarcat abordarea extrem de aplicată a unităţii de învăţământ care valorizează experienţa elevilor săi şi a partenerilor de practică, operatori economici, în acţiunile de promovare a învăţământului profesional şi tehnic și a celui profesional-dual. Unii dintre elevii acestui liceu au devenit, începând cu data de 12 februarie, „ambasadori” ai învăţământului profesional, tehnic şi dual, capabili să convingă viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a să aleagă ce este mai bine pentru ei, în vederea valorizării abilităţilor şi deprinderilor pe care le au. Săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educației și Cercetării va prezenta meseriile care pot face diferența. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro și edu.ro. Campania „Meseria face diferența!” se va derula în toată țara până pe data de 11 martie 2020.
Cei 30 de elevi de la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, din Brăneşti, care au devenit ambasadori ai învăţământului dual, vor merge, împreună cu profesorii lor, în localităţile din care provin – din Ilfov, dar şi din Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, ca să promoveze învăţământul profesional. Ei vor sta de vorbă cu elevi de clasa a VIII-a şi cu părinţii lor şi le vor prezenta avantajele acestui tip de învăţământ.
Potrivit specialiștilor, învățământul dual este o formă de învățământ dedicată absolvenților de gimnaziu, organizată doar în parteneriat cu operatori economici. Cursurile durează trei ani, timp în care companiile asigură pregătirea practică a elevilor, burse de studii și alte cheltuieli necesare pentru formarea profesională.
”Cheia succesului o găsiți la noi”
Marinela Culea, directorul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau”, din Brănești, a declarat: ”Suntem ambasadori ai învățământului profesional și tehnic și, de anul trecut, suntem ambasadori ai învățământului profesional dual. Cheia succesului o găsiți la noi! Suntem pentru a doua oară școală europeană și anul acesta va trebui să depunem dosarul de candidatură și ne dorim să obținem un nou titlu pentru o nouă perioadă. Suntem școală ambasador a Parlamentului European, singura ecoșcoală din județul Ilfov și singurul liceu tehnologic din cele 58 care suntem în dublă subordonare – Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii. Avem astfel posibilitatea unei surse de finanțare pentru ateliere școală, internate, dotări etc. Directorul a precizat că pentru anul școlar 2019 – 2020 a crescut numărul de clase pentru că, din 2012, tot mai mulți elevi și-au manifestat interesul de a veni la acest liceu. ”Ne-am dori ca pe domeniul electric să putem trece pe învățământul profesional dual cu fabrica Makita. Suntem în discuții, așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, a precizat directorul.
Prof. Marinela Culea a mai spus că speră ca în anul școlar următor liceul să fie total schimbat, pentru că Primăria comunei Brănești a depus un proiect pe axa POR 2014-2020 de creștere a eficienței energetice a liceului ”Cezar Nicolau”, inclusiv pentru modernizarea acestuia, cu buget de 9,637 milioane lei. Bugetul eligibil este de 7 milioane, iar diferența este asigurată de Consiliul Local. ”Ne dorim o școală mai luminoasă și atractivă, cu un spațiu de stare de bine. Tot în cadrul aceluiași proiect, va fi reabilitată, eficientizată energetic și cantina, fără dotări, pentru a cărei finanțare s-a depus proiect la Ministerul Agriculturii. Pentru cantină avem nevoie de 627.000 lei. Am primit anul acesta 175.000 lei, așteptăm diferența. Dorim o cantină modernă, cu linie de servire. Tot Primăria Brănești a depus un proiect de modernizare-dotare pentru laboratoarele didactice, ateliere școală și construire a unei sere didactice, proiectul având o valoare de 2,473 milioane lei. Finanțarea este aceptată. Vom avea atelier de lăcătușerie, seră didactică și un atelier mecanic sub sala de sport, cu rampă”, a menționat dir. Marinela Culea. În prezent, Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” dispune ca bază materială, pe lângă sălile de clasă normale, de cabinet de limba română, laboratoare de chimie, fizică, istorie, geografie, centru antreprenorial, cabinet de informatică, cabinet de psihopedagogie cu psiholog școlar, o bibliotecă dotată de guvernul Japoniei, internat, cantină, sală de sport funcțională din 2014, o sală multimedia și parteneriate cu agenții economici pentru stagiile de pregătire practică.
O provocare pentru a schimba soarta județului Ilfov
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a evidenţiat, la rândul său, că nu se poate vorbi despre dezvoltare economică dacă nu se discută despre forţa de muncă calificată şi despre calitatea vieţii. „Oamenii care vin şi învaţă trebuie să-şi găsească un loc de muncă aici, dar trebuie să-şi găsescă şi o casă în care să își dezvolte o familie. Pentru asta am găsit modelul celei mai puternice economii din Europa – economia Germaniei, care s-a dezvoltat şi pentru că a avut un sistem de educaţie dual. CJ Ilfov are un parteneriat cu Camera de Comerţ Româno-Germană. Mai avem nevoie de promovarea unei culturi. La noi, după Revoluţie, cultura a fost ca fiecare să facă o facultate, ce o face pe urmă, vom vedea. Trebuie să ne reîntoarcem la vechiul proverb românesc «Meseria e brăţară de aur», a spus Petrache. Președintele CJI s-a declarat un susţinător „fervent” al învăţământului dual. „Degeaba avem strategie de dezvoltare, dacă nu avem forţă de muncă și obligația noastră este să găsim resursele astfel încât să susținem aceste licee să funcționeze la parametrii necesari, astfel încât să producă ceea ce ne dorim să producă”, a spus el, atenționând că județul Ilfovul e singurul din România care are creştere naturală. ”Avem condiţiile să facem din Ilfov un judeţ atractiv atât pentru locuit, cât şi pentru dezvoltare personală”, a afirmat Marian Petrache. Președintele CJ Ilfov a mai spus că învățământul dual este o mare provocare: ”E provocarea pe care dacă o depășim schimbăm soarta acestui județ. E cheia succesului calității în județul Ilfov!”.
Presiune foarte mare pentru bugetul local
Niculae Cismaru, primarul localității Brăneşti a precizat că este mândru de activitatea liceului, dar a profitat de prezența ministrului Educației și a reprezentantului Ministerului Agriculturii pentru a cere susținere din partea acestor instituții. Primarul a explicat că în comuna Brănești funcționează patru licee, care înseamnă o presiune foarte mare asupra bugetului local. ”Avem nevoie de ajutor”, a spus primarul explicând că, încă din anul 2013, consilierii locali și-au pus problema de ce trebuie să aprobe finanțarea unităților de învățământ de pe raza comunei Brănești, cu nevoi atât de mari, dacă doar 10% dintre elevii acestor unități sunt din comuna Brănești, iar restul din județele vecine. ”Nicăieri în România nu este stipulat să fim ajutați. Buna funcționare a unei unități de învățământ se face din bugetele locale, de la oameni și cu sprijinul Consiliului Județean pe anumite proiecte clar definite. Nu o luați ca pe o plângere, dar este o realitate că avem nevoie de un sprijin concet. Avem cinci proiecte pe bani europeni, două aici și trei la Liceul Silvic «Theodor Pietraru», prima școală silvică din România. Avem un parc dendrologic de 3,5 ha, care va deveni atelier școală parc dendrologic. Vrem să ne mândrim cu copiii, vor veni să viziteze parcul dendrologic, dar avem o școală silvică cu grad seismic ridicat, în care trebuie investit. Toate proiectele înseamnă cofinanțare de la bugetul local de 9 milioane lei într-un an. Noi trebuie să cheltuim bani europeni până în cel târziu în anul 2023, dar sperăm ca în circa un an să terminăm. Suntem în stadiul de licitații finalizate, necontestate, cu termen de proiectare în momentul acesta care, din punctul meu de vedere, în jumătatea lunii aprilie trebuie să intrăm în forță în liceul acesta, iar la jumătatea lunii mai, în liceul silvic. Rugămintea noastră este să fim ajutați să finalizăm aceste lucrări. Există și un proiect cu Ministerul Agriculturii pentru consolidarea și repararea căminului, care are un grad seismic 1 spre 2. Îmi pare rău că trebuie să mă plâng, nu vreau să mă laud cu ce am făcut eu sau directorii. Tot ce se face în aceste unități de învățământ se face datorită directorilor și consiliilor de administrație care spun ce avem nevoie”, a semnalat Niculae Cismaru. Primarul a semnalat și faptul că, în 2014, consilierii și-au pus întrebări de ce se cheltuie atât de mulți bani, având în vedere rezultatele slabe la BAC. ”Și atunci, am avut o ședință cu toți directorii care au explicat că legea prevede primirea copilului la liceu chiar dacă nu ia capacitatea. Dar le-am spus doamnelor directoare că CL nu va mai aproba planul de școlarizare pentru anul viitor dacă nu demarează școală profesională. Iar doamna directoare a făcut primele două clase de școală profesională. Ceea ce înseamnă mare lucru, când există înțelegere între noi toți și demarăm proiecte pentru copii”, a explicat edilul.
Nu în ultimul rând, inspectorul școlar general al județului Ilfov, Adriana Stoica, a prezentat oferta educațională pentru anul școlar 2020-2021. ”Ne propunem pentru anul școlar următor, în unitățile de învățământ din județul Ilfov, 16 clase de învățământ profesional și 8 clase de învățământ profesional dual”, a spus inspectorul general.
Alături de ministrul Educației și de președintele CJ Ilfov, la eveniment au mai participat și Daniel-Tudorel Zamfir, prefectul județului Ilfov, inspectori școlari, reprezentanți ai autorităților locale și operatori economici
Elevii ”ambasadori” apreciază sistemul educațional din care fac parte
Bineînțeles că, la întâlnirea de miercuri, și elevii au fost invitați să își spună părerea referitor la sistemul educațional în care funcționează. Ei și-au exprimat entuziasmul în privința școlii și s-au declarat mândri de instituția căreia îi aparțin, declarând că vor trasnmite mai departe, celor mici, invitația de a urma această formă de învățământ pe care o consideră avantajoasă pentru devenirea lor.
Cătălin, elev în clasa a XII-a economic: ”Am ales acest liceu are calificarea pe care o doresc în viață, technician în activități economice. De mic mi-a plăcut această meserie, să țin evidența , să fac hârtii, să pregătesc hârtii pentru o anumită firmă”.
Anton, clasa XI, venit din Republica Moldova: ”Urmăresc să rămân în această țară pentru că nu mă simt deloc străin în România. Am venit la acest liceu deoarece îmi asigură atât pregătirea teoretică, cât și cea profesională. Adică la absolvire am nu doar diploma de bacalaureat, ci și de tehnician în activități economice”
Andreea Tudor a spus că visează să își deschidă propria afacere: ”Dacă voi învăța și voi persevera, voi avea și succes. Țara asta are nevoie și de oameni care sunt cu capul pe umeri”.
Alina, din Sibiu, a aflat de liceu de la verișoara sa, care a învățat tot aici și a lăudat instituția de învățământ. Eleva a fost atrasă și de faptul că poate face practică în străinătate. ”În acești patru ani am ajuns să fiu foarte mândră de liceul meu și să mă laud oriunde aș merge.
Daniel, elev în clasa a XII-a construcții: ”Mi-au oferit oportunitatea de a mă descoperi. Mă refer la perseverență, am reușit să mă descopăr în ceea ce privește dezvoltarea capacităților intelectuale, de a mă perfecționa în domeniul ales și, până la urmă, într-un fel sau altul să devin util în societate”.
Primul an cu învățământ profesional dual
Anul școlar 2019-2020 a debutat, la Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau”, din Brănești, cu cinci clase nou formate (pornind în anul 2012 de la una singură) – două clase de liceu și trei de profesională. Dintre acestea trei de profesională, două sunt în premieră, pentru învățământul profesional dual. Liceul dispune de profilele Economic și Agricultură, iar la școala profesională funcționează o clasă de clasa a IX-a – în sistem clasic, profilul Ospătar și două clase de profesional în sistem dual, de Mecanic auto și Construcții. Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” este singurul liceu din Ilfov de pe lista celor 58 de unități școlare cu dublă finanțare, adică primește bani și de Ministerul Educației și de la cel al Agriculturii. Pentru învățământ dual, funcționează din acest an școlar două clase, una cu 28 de elevi, pentru specializarea Mecanic auto, clasă sprijinită de firma SC Badsi Impex SRL, și o clasă pentru Construcții, cu 14 elevi pregătiți să devină zugravi, ipsosari, vopsitori și 14 elevi pregătiți să învețe meseria de montatori placaje. Această clasă este sprijinită de firma Terano Construct. Agenții economici acordă elevilor o bursă la aceeași valoare cu cea a bursei de la stat, obligatorie, de 200 lei/lună și asigură 3 mese/zi la cantină pentru elevii interni, echipamentul de protecție, transportul din curtea școlii la locul de practică, excursii, cursuri de dezvoltare personală și tot ce înseamnă material didactic pentru clasele respective. La clasa de mecanici auto, copiii pleacă zilnic cu autocarul pus la dispoziție de agentul economic la sediul firmei, în Pipera, unde fac pregătire. Și elevii de la ”clasa Ternano” și cei de la ”clasa Badsi” sunt sprijiniți pe toată perioada de formare de câte un tutore. Reprezentanții celor două firme au fost și ei prezenți la eveniment și și-au exprimat opiniile pozitive privind colaborarea în acest prim an școlar.