Primarul Gabriel Dumănică a oferit peste 5.000 de daruri doamnelor şi domnişoarelor din comună
Ziua de 8 martie este dedicată sexului frumos și sărbătorită în mai multe țări ale lumii, iar în unele dintre acestea este considerată chiar zi liberă. Printre țările care celebrează femeia se numără Albania, Brazilia, Bulgaria, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Finlanda, Georgia, Grecia, India, Italia, Macedonia, Malta, Republica Moldova, Portugalia, România, Rusia sau Turcia. China este țara unde femeile au toată după-amiaza zilei de 8 martie liberă.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 492
În România, Ziua Internațională a Femeii nu a fost declarată zi liberă, dar este o zi a bucuriei, a darurilor, a petrecerii și voiei bune, mai ales dacă se întâmplă la sfârșit de săptămână, cum s-a întâmplat anul acesta. Comuna Afumați a continuat o tradiție veche de mai bine de un deceniu și a organizat o amplă campanie de sărbătorire a femeilor acestei comunități, prin daruri simbolice.
Cu sprijinul Consiliului Local și al unor sponsori din comună, Primarul Gabriel Dumănică a oferit cadouri de primăvară doamnelor și domnișoarelor din Afumați, în cinstea zilei de 8 Martie, campania derulându-se pe parcursul mai multor zile, având în vedere numărul foarte mare de sărbătorite, peste 5.000 de mame, soții, surori, fiice, iubite, prietene sau colege de serviciu.
Însoţit de aproape 50 de ajutoare care purtau în cutii cadouri dulci, Gabriel Dumănică și-a dovedit, ca în fiecare an de când este primar al comunei Afumați, grija şi aprecierea pentru femeile localități.
Primarul Gabriel Dumănică a putut fi văzut pe străzile din Afumați încă de săptămâna trecută, împărțind cadourile alături de ajutoarele sale și de viceprimarul Alexandru Marius Pascu. Ca de fiecare dată, doamnele și domnișoarele au primit cu bucurie micile cadouri, iar câteva au mai profitat, la întâlnirea de la poartă, de ”o mică audiență”.
O tradiție de 12 ani
”Începând de miercuri, în comuna noastră, s-au împărțit peste 5.000 de flori în ghivece, felicitări și bomboane pentru doamne și domnișoare. Este deja o tradiție de 12 ani în Afumați, iar eu, ca primar, o respect de circa 7 ani. S-a mers din casă în casă, echipele s-au întors, dacă doamnele nu au răspuns. Acțiunea a durat de miercuri până sâmbătă. Echipele de voluntari din cadrul Primăriei Afumați, aproximativ 50 de persoane, atât bărbați cât și femei și consilierii locali, au mers peste tot pentru a susține această activitate. Considerăm că doamnele și domnișoarele din Afumați merită aceste cadouri, cu ocazia aceste mari sărbători de 8 Martie, un gest din partea Primăriei și Consiliului Local Aumați, care s-au asigurat că sărbătoarea este marcată corespunzător. Acțiunea este așteptată și primită cu mare bucurie de doamnele și domnișoarele din comună. Ne bucurăm că putem să facem acest gest frumos cu care femeile comunității noastre s-au obișnuit în fiecare an. Avem și o componentă de sponsorizare, substanțială, campania noastră fiind o îmbinare a eforturilor primăriei, Consiliului Local și al sponsorilor”, ne-a declarat primarul Gabriel Dumănică.
Gesturi frumoase și pentru suporterele echipei de fotbal
Pentru a se asigura că nicio sărbătorită nu rămâne fără cadou, echipa primăriei a întocmit liste, astfel că, în cazul în care o doamnă nu a fost găsită acasă, voluntarii au revenit până când au reușit să ofere darul. În frumoasa zi de sâmbătă, 7 martie, Jurnalul de Ilfov a poposit la Afumați, spre finalul acțiunii. Și cum toate doamnele păreau să fi primit semnele de prețuire din partea administrației, primarul Gabriel Dumănică, ne-a propus să mergem și la stadion, să verifice dacă printre suporteri sunt și doamne care nu au primit darurile. Acolo am găsit un meci important pentru microbiștii comuntății, o confruntare între echipa comunei Afumați și Mostiștea Ulmu, din Brăila. ”Un meci de Liga a treia între ocupanta locului 2, Afumați și ocupanta locului 3, Ulmu. Un derby al seriei, în care echipa ACS Afumați ocupa locul 2 din 16 echipe”, ne-a spus primarul. Cum era de așteptat, în tribune se aflau peste 20 de suportere, care au fost plăcut surprise de gestul primarului și al echipei sale și au primit cu mare drag florile și bomboanele.