Update

ISUBIF a anunțat că intervine ”cu 2 autospeciale pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscată (stuf) şi dejecţii provenite de la o fermă, deversate în 2 bataluri, pe un teren între localitățile Periş şi Dârza. Suprafaţa estimată este de aproximativ 20.000 de mp, fiind o ardere mocnită, fară pericol de extindere. Din cauza particularităţilor zonei, nu se poate înainta cu autospecialele de stingere până în apropierea locului de manifestare a incendiului. În sprijinul resurselor menţionate au mai fost direcţionate încă 4 autospeciale de stingere, de mare capacitate, în zonă fiind posibilităţi limitate de alimentare cu apă. Incendiul a fost anunţat în cursul zilei de ieri (aproximativ ora 09:00) şi au acţionat 3 echipaje de stingere. Operaţiunile au fost reluate în această dimineaţă”, precizează reprezentanții ISUBIF.

Ce a poluat? Incendierea câmpului unde se află fostele bataluri ale fostei ferme de porci Periș

”Având în vedere numeroasele sesizări ale cetățenilor din zona comunelor Mogoşoaia, Corbeanca, Periş cu privire la poluarea aerului, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov s-au deplasat în zonă, pentru verificări.

În urma controlului efectuat, astăzi, pe teritoriul administrativ al comunei Periş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, la nord-nord-vest de Comuna Corbeanca, s-a constatat prezenţa unui incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp.
Din datele obţinute de la Primăria Periş, rezultă că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci, arderea acestor resturi generând mirosul specific şi fumul înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.
Din informațiile existente în baza de date a UAT Periş, proprietarul terenului incendiat ar fi o societate aflată în insolvență, însă, viceprimarul localităţii Periş a afirmat că baza de date cu privire la proprietarul acestor terenuri nu a fost actualizată.
În vederea limitării extinderii şi lichidării focarelor de incendiu, reprezentanţii legali ai UAT Periş au dispus prezența, la locul incendiului, a doua autospeciale şi a unui excavator.
În timpul controlului, au fost impuse UAT Periş următoarele măsuri cu termene:
– identificarea proprietarul/proprietarii terenurilor în vederea sancţionării contravenţionale;
– impunerea de măsuri în vederea reducerii efectelor incendiului;
– monitorizarea şi supravegherea focarelor de incendiu, pentru limitarea efectelor produse”, au informat în această dimineață reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu.