Primarul localității Jilava, Elefterie Ilie Petre

@ Cetățenii au de ales dintre trei variante de stemă, toate realizate de specialiști în heraldică

Primaria Comunei Jilava îi invită pe jilăveni, conform Legii 52/2003, la dezbaterea și consultarea publică a proiectului de însușire a unei variante finale a stemei comunei. ”Cetățenii sunt rugați să își exprime punctul de vedere pentru alegerea soluției optime sau completări sau sugestii, în scris, la Registratura Generală a UAT Jilava până la data de 1 iunie 2020, când se va organiza și o dezbatere publică la sediul Consiliului Local Jilava”, se precizează pe site-ul instituției.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 498

Variantele de stemă (trei la număr) au fost întocmite de specialiști în heraldică, în conformitate cu legislația specifică. Astfel, în cazul variantei 1, stema se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, despicat, cu șef crenelat, roșu. În șef, dispuse în fascie, se află trei lacrimi de argint alternând cu două flori de piersic de aur cu stamine și sepale de argint. La dreapta, în câmp de argint, se află un vas antropomorf masculin, asuprind un vas antropomorf feminin, ambele tip Gumelnița, în culoare naturală. Vasul masculin tranconic, sus mai lat, are sub buză două protuberanțe-urechi cu câte o gaură, flancând o gură ovală proeminentă; brațele îndoite orizontal au palmele pe piept, cu degetele răsfirate, asuprind butonul ombilical și 3 protuberanțe sugerând sexul; vasul se sprijină pe două labe figurând picioarele goale. Vasul feminin bombat are un cap mic, rotund, bilobat, bordat de 9 perforații, un nas proeminent, incizii sugerând ochii și gura, gâtul scurt cu linii orizontale reprezentând coliere, iar corpul, cu un decolteu ântre sâni, sugerând rochia lungă decorată, cu brațele tubulare îndreptate oblic în sus. La stânga, în câmp albastru, se află un corn al abundenței din care ies 3 spice de grâu, un știulete de porumb, fructe și legume, vârfful cornului broșând peste o roată dințată solară, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu un turn crenelat, de argint.

În varianta 2, stema de compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, despicat, cu șef crenelat, roșu. În șef, în câmp roșu, dispuse în fascie se află cinci lacrimi de aur. La dreapta, în câmp de argint, se află un vas de lut – capac strachină cu perforații, asuprind un vas bombat, cu ornamente incizate în dinți de fierăstrău dispuse în pal, ambele lucrate manual, tip Gumelnița, în ciloare naturală. La stânga, în câmp albastru, se află un corn al abundenței din care ies 3 spice de grâu, fructe și legume, vârful cornului broșând peste o roată dințată solară, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu un turn crenelat, de argint.

Iar în varianta 3, stema se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, despicat, cu șef crenelat. În șef, în câmp roșu, se află cinci lacrimi de aur dispuse în fascie. În drapta, în câmp de argint, se află unvas antic de lut, tip Kantharos, bombat, cu buza lată depășind gâtul și cu două toarte lungi pornind de sub buză, baza vasului fiind cilindrică și îngustă, totul în culoare naturală, roșcată. La stânga, în câmp albastru, se află un corn al abundenței din care ies 3 spice de grâu, fructe și legume, vârful cornului broșând peste o roată dințată solară, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu un turn crenelat, de argint.

Semnificații ale elementelor reprezentative

Lacrimile amintesc de blazonul familiei Ghica, căreia i-a aparținut și moșia Jilava.

Șeful crenelat și florile de piersic amintind de ”Valea Piesicilor” – simbolizează monumentelele și istoria dramatică a zonei.

Vasele antropomorfe eneolitice, reproducând valoroase piese arheologice din situl gumelnițean de la Măgura Jilava (v.1 și v.2) și vasul reproducând o piesă arheologică de tradiție romană, lucrată la roată, aflată în prezent în Muzeul Național de Istorie a României, descoperită la Jilava în Mormântul antic nr. 13 (v.3) – reprezintă vechimea așezării, valorile ei de patrimoniu și prețuirea familiei.

Cornul abundenței simbolizează bogățiile agricole ale comunei, iar roata zimțată – industria locală.

Nu în ultimul rând, coroana murală cu un turn crenelat, de argint – este simbolul unei așezări comunale.