Slujbă de comemorare, depunere de coroane de flori, muzică patriotică și poezii pentru cinstirea memoriei înaintașilor căzuți de câmpurile de luptă, la zi de mare sărbătoare bisericească
Pe 10 iunie 2021, la praznicul Înălțării Domnului (40 de zile de la Paști), în comuna Berceni, au fost pomeniți cu mare cinste eroii neamului. Astfel că, la ora 14.00, în curtea Bisericii ”Sf. Nicolae” din localitate se adunaseră deja foarte mulți localnicii, elevii școlilor gimnaziale nr. 1 și nr. 2 din comună, iar în afara curții bisericii, pe Strada Înfrățirii, Detașamentul Defilare de la Batalionul 495 Parașutiști ”Căpitan Ștefan Soverth”, alături de militarii care au asigurat muzica, din Brigada 1 Mecanizată ”Argedava” așteptau începerea activităților.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 523, ediția print
La ora 14.30, colonel Nicolae Ion Marius, din partea Ministerului Apărării Naționale a salutat detașamentul de militari și s-a alăturat primarului comunei, Gheorghe Covrigea, pentru serviciul religios. Slujba a fost ținută în curtea bisericii, în fața monumentului ridicat într-un ”gloria eternă a eroilor neamului”. Părinții Nicolae Manu și Dan Caloian i-au pomenit pe aceștia – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
Imediat după slujba de comemorare, au fost depuse coroane de flori, din partea Primăriei comunei Berceni, din partea MapN și din partea Prefecturii Ilfov.
Și cum un astfel de moment nu putea să nu fie marcat și de către elevi, după depunerea de coroane a urmat un scurt moment omagial cu poezii și cântece patriotice interpretate de elevii din școlile gimnaziale nr. 1 și nr. 2 din localitate, coordonați de Nicoleta Cimpoca și Stana Martac. Ca la zi de sărbătoare, copiii s-au îmbrăcat cu ii tradiționale și au fluturat steaguri tricolore.
”Mă bucur să vă văd astăzi aici, la celebrarea Zilei Eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți, căzuți în luptă de-a lungul veacurilor, pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea și întregirea neamului. Cinstirea celor care și-au dat viața pentru sfinte idealuri se săvârșește de un secol, încă din 1920, când s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Înălțării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare națională a României. Ținând cont de libertatea în care trăim astăzi, consider că noi toți le datoram eroilor măcar acest omagiu”, a spus primarul Gheorghe Covrigea, celor prezenți, propunându-le apoi păstrarea unui moment de reculegere.
De altfel, în toate instituţiile publice şi în unităţile de învăţământ din țară s-au păstrat joi, la ora 12.00, momente de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei. Clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română au fost trase, tot la ora 12.00, în semn de neuitare, preţuire şi recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe au fost pomeniţi eroii, care „prin jertfa lor, au contribuit la afirmarea demnităţii poporului român, exprimată în dobândirea independenţei, apărarea libertăţii şi realizarea unităţii statului român. ”Din acest motiv, Catedrala Naţională din Bucureşti este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram este Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, a precizat Patriarhia. Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată sărbătoare naţională bisericească. Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Începând cu anul 1877, România a participat la confruntări militare majore, desfăşurate pe teritoriul naţional şi în afara acestuia – Războiul de Independenţă, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi, după 1990, la misiunile din teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak. Pierderile totale ale Armatei României în aceste acţiuni militare au fost estimate la peste 1,4 milioane de morţi, răniţi, dispăruţi şi invalizi.