Ediția a 29-a a campaniei de „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”, inițiată de către voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale și demarată în parteneriat cu specialiștii Institutului Oncologic din București, a avut loc pe 28 august, în orașul Măgurele. Programul s-a desfășurat la Centrul Medical din localitate și a făcut posibilă investigarea gratuită a 30 de femei.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 566, ediția print
Astfel, doamnele au beneficiat de un test Babeș Papanicolau și un control primar la sân, investigațiile fiind realizate de către experții Institutului Oncologic din Capitală. În plus, acestea au primit și cele mai bune sfaturi privind prevenirea și tratarea cu succes a leziunilor canceroase. “A fost o activitate importantă, având în vedere că majoritatea nu făcuseră niciodată un test Babeș Papanicolau. Femeile au venit cu teamă, cu frică să nu le chinuim și au plecat bucuroase. Au spus că se bucură că au făcut testul. Sperăm că vor avea rezultate bune și că vor repeta, pe viitor, această investigație importantă, care le ajută să descopere din timp o eventuală leziune premalignă și să se trateze la timp. Depistarea la timp a unei eventuale probleme și tratarea acesteia, asigură un maximum de șansă de supraviețuire”, a spus dr. Cristina Șaptefrați, specialist Obstetrică-Ginecologie.
Crește gradul de conștientizare a importanței prevenției
“Ne-am bucurat de sprijinul Centrului Medical Măgurele. Femeile din localitate s-au prezentat în număr neașteptat de mare, demonstrând astfel, creșterea gradului de conștientizare a importanței prevenției. Probleme grave de sănătate pot fi preîntâmpinate astfel, participând la aceste programe de screening ale Ministerului Sănătății”, a explicat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale. De altfel, campania a fost primită cu deosebit interes și de către specialiștii centrului medical în care a avut loc activitatea. “Este o oportunitate ca oamenii din acest oraș să cunoască că au unde să se investigheze. Prin această colaborare dintre Patriarhia Română și Institutul Oncologic București, ați făcut cunoscut în orașul nostru programul Ministerului Sănătății”, a spus dr. Alina Al Moushaly, directorul Centrului Medical Măgurele.
Alarmant! 2.000 de românce mor anul prin complicațiile cancerului de col uterin
“Activitatea desfășurată astăzi în rândul comunității noastre a fost una benefică, pentru doamnele din comunitatea noastră. Important este că ele au înțeles rolul prevenției în modul de a eradica această boală necruțătoare, cancerul. Știm că nu stăm deloc bine în statistici privind incidența cancerului de col uterin”, a spus diaconul Ionel Porojan, de la Parohia Măgurele. În România, în fiecare an, se înregistrează 4.000 de cazuri noi de cancer de col uterin și 2.000 decese cauzate de această boală. Din totalul cancerelor de col uterin diagnosticate anual în Europa, 7,5% provin din România. Numărul femeilor care au beneficiat de serviciile acestei campanii a ajuns, din ianuarie 2018 și până în prezent, la aproximativ 1.000.