Parteneriat pentru campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună

Animal Society și partenerul său, Four Paws International, au semnat o colaborare importantă cu reprezentanții Consiliului Județean Ilfov (CJI), care presupune derularea unor campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună, dar și programe de informare cu privire la comportamentul responsabil față de acestea.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 588, ediția print

„Este un proiect important și le mulțumim celor de la Protecția Animalelor Ilfov și Consiliului Județean Ilfov pentru alegerea unei soluții civilizate, umane, sustenabile în vederea rezolvării problemei înmulțirii necontrolate a animalelor de rasă comună. Până la rezolvarea definitivă a problemei, mai sunt mulți pași de urmat, însă suntem încrezători în această inițiativă, pe care o susținem și o promovăm ca model de urmat și pentru alte administrații locale. Îi invităm pe cei din Măgurele, Clinceni și Snagov să acționeze responsabil și să beneficieze de aceste campanii ce le sunt puse la dispoziție gratuit, pentru binele animalelor și pentru bunăstarea comunităților din care fac parte”, a declarat Anca Tomescu, președinte Animal Society.

Fără toleranță, față de euthanasiere

”Nu voi tolera niciodată eutanasierea câinilor. De ce să omorâm niște ființe, pentru că noi, oamenii, nu suntem capabili să avem grijă de ele? Mereu le spun primarilor din județul Ilfov: nu cad câini din cer. Avem câini pe străzi pentru că nu ne sterilizăm animalele de companie. Mulțumesc enorm echipei Animal Society pentru că ne dă șansa să organizăm campanii de sterilizări gratuite pentru câini și pisici! Îi încurajez pe ilfoveni să sune și să își programeze animalele în cadrul acestor campanii. Dacă vrem să trăim ­într-o comunitate civilizată, trebuie să punem cu toții umărul și să ne implicăm cu adevărat”, a declarat, la rândul său, Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. 

Unde găsiți echipa de medici?

Echipa de medici veterinari ai Animal Society este, de luni, 21 februarie 2022 și până pe 25 februarie a.c. inclusiv, prezentă în Măgurele (Strada Bujorilor, nr. 4), după care, în Clinceni (Strada Principală, nr. 107 C – Casa de Cultură Clinceni), între 28 februarie și 4 martie și în Snagov (Strada Aleea Islaz, nr. 3, în spatele Primăriei Snagov), între 7 și 11 martie. Cei interesați sunt rugați să își programeze animalul de companie pentru sterilizare, la numărul de telefon 0751.235.009.

Pe lângă campaniile de sterilizare gratuită, Animal Society, prin Centrul de Educație pentru Bunăstarea Animalelor – Câini pentru Oameni, organizează și evenimente de informare cu privire la comportamentul responsabil față de animale, cu surprize pentru cei mai responsabili cetățeni. Acestea vor avea loc în Măgurele, pe 24 februarie, în Clinceni, pe 1 martie și în Snagov, pe 8 martie.

Schimbare de mentalitate

Asociația Animal Society, cunoscută anterior sub numele de VIER PFOTEN România, este activă în domeniul protecției animalelor de peste două decenii. Animal Society stabilește parteneriate cu autoritățile locale, sprijinindu-le în vederea elaborării unui sistem uman și sustenabil de gestionare a populației de câini și pisici, desfășurând campanii de sterilizare a câinilor și pisicilor, precum și intervenții asistate de animale. Acestea au scopul de a schimba mentalitățile cu privire la animalele fără stăpân și sunt realizate cu ajutorul unor foști câini fără stăpân, care sunt implicați și în activități de terapie în beneficiul copiilor cu nevoi speciale și al vârstnicilor instituționalizați.

La Petrăchioaia, ”E gratis să faci bine”

Campania ”E gratis să faci bine”, derulată pe 1 și 2 februarie, în Petrăchioaia, a fost, de asemenea, un succes. Au fost două zile de muncă pline, care au început în zori și s-au terminat după lăsarea întunericului. Echipa medicală de la Spitalul veterinar ”Center of Hope” a reușit sterilizarea a 80 de câini și pisici de rasă comună.