⬤ Elevii ilfoveni speră să obțină rezultate cât mai bune și să treacă mai departe în fazele competiționale

”După 2 ani de pandemie au reînceput competițiile sportive școlare, respectiv Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ 2021 – 2022) la mai multe discipline sportive.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 591, ediția print

Acum, se desfășoară fazele pe județ, au fost baschetul – gimnaziu și liceu, cu echipe din Chitila, Chiajna, Buftea și Otopeni, șahul, care s-a desfășurat la Otopeni. Urmează fotbalul, rugby, badminton sau oina, de exemplu, pe 25 martie, la Chitila. De fapt, aici se vor organiza 13 competiții, și pentru asta trebuie să-i mulțumim domnului primar al orașului Chitila, Emilian Oprea, care ne-a permis să folosim Sala Sporturilor Chitila, cumva rămasă printre puținele săli neocupate cu refugiați din Ucraina. De fapt, asta este una dintre problemele care ne blochează în organizarea multora dintre competițiile sportive – faptul că nu avem suficiente săli în care să le organizăm”, ne-a declarat prof. Marian Gîrleanu, de la Școala ”Prof. Ion Vișoiu” din Chitila.

Discipline sportive și calendar competițional

Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2021 – 2022 se va desfășura până la sfârșitul lunii mai. Pentru învățământul primar (rural și urban) sunt organizate 7 competiții, pe grupe de vârstă – serbări  sportiv-culturale, alergare viteză 50 m (fete și băieți), alergare de rezistență 600 m (f/b), fotbal pe teren redus (b), fotbal pe ttren redus (f), rugby mixt și minihandbal mixt; pentru învățământul gimnazial (rural și urban) – 11 competiții – tetratlon (individual, f/b), cros (f/b), șah (individual, f/b), tenis de masă (individual, f/b), oină (f/b), baschet (f/b), volei (f/b), badminton (f/b), fotbal pe teren redus (f/b), rugby mixt și handbal (f/b); iar pentru învățământul liceal și profesional (urban și rural), ONSȘ 2021 – 2022 cuprinde 12 discipline sportive – pentatlon (individual, f/b), cros (f/b), tenis de masa (individual, f/b), baschet (f/b), fotbal pe teren redus (b), fotbal pe teren redus (f), handbal (f/b), volei (f/b), rugby mixt, oină (f), oină (b) și șah (f/b).

După ce se finalizează competițiile la nivelul județulului Ilfov, au loc etapele de zonă, unde sunt calificate locurile 1 de la fiecare disciplină sportivă (8 zone la nivel național, iar Ilfov organizează competițiile de handbal băieți, pentru unitățile de învățământ gimnazial, 6 echipe din zona III – județele Prahova, Ilfov, Teleorman, Călărași, Ialomița și Giurgiu și pentru învățământ liceal/profesional, competițiile de oină fete, de asemenea 6 echipe din zona III). Pentru etapele zonale, datele de desfășurare a competițiilor s-au stabilit de către inspectoratele școlare organizatoare.

Sportivii ilfoveni speră să obțină rezultate foarte bune și să meargă în următoarele etape ale Olimpiadei

”Ne aflăm azi, aici, pentru a participa la etapa județeană de baschet fete din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar și sperăm să obținem rezultate bune. Sportivele noastre se pregătesc de 3 ani, competiția aceasta este foarte frumoasă, este mult așteptată și sperăm să trecem în etapele superioare. La ONSȘ 2021 – 2022 participăm la 7 discipline sportive, atât cu fete, cât și cu băieți, și ne dorim să obține rezultate foarte bune. Disciplilnele unde participăm sunt fotbal, pentatlon, baschet, cros, rugby, oină și șah”, ne-a declarat prof. Mihaela Oprea, de la Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” din Buftea, înaintea începerii meciului de baschet.