Primăria Pantelimon, partener pentru ”ZIUA B”

”Escapada în mijlocul naturii, experiențe inedite și prietenie!” a ajuns, săptămâna trecută, la cea de-a 8-a ediție a evenimentului ”ZIUA B”, redescoperind bucuria pedalării în natură. Unde? În parcul de aventură Cernica, în organizarea MTB Academy, având ca partener Primăria orașului Pantelimon (care a asigurat tot ceea ce a însemnat delimitarea zonei competiționale, pază, salubritate, etc). Prin urmare, toți locuitorii orașului – copiii și adulții participanți sâmbătă, 9 aprilie, la competiție, au beneficiat de gratuitate la înscrierea la acest eveniment deosebit.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 594, ediția print

Vremea a fost superbă, zona de start a fost lângă Complexul Phoenix Cernica, iar traseul a fost definitivat și pregătit pentru concurs, fără marcaj excesiv, pentru a proteja pădurea în mijlocul căreia s-a desfășurat competiția. Voluntarii i-au ajutat pe competitori, cu orientarea în teren, pe tot parcursul traseului – scurt, de 19 km, destinat copiilor sub 13 ani sau riderilor aflați la primele participări în cursele de MTB (cu următoarele curse competitive: Kids Races – nivel 4/ masculin 5-7, 8-10 și 11-13 ani și feminin 5-7, 8-10 și 11-13 ani și amatori – nivel 4/ masculin, cursă tip OPEN și feminin, cursă tip OPEN) și lung – de 38 km (curse competitive – masculin/ nivel Elite, pentru categoriile de vârstă 15-18 ani și 19+, masculin/ nivel 1, pentru categoria de vârstă 14+ ani, masculin/ nivel 2, masculin/ nivel 3 și masculin/ nivel 4, pentru categoriile de vârstă 14-18, 19-29, 30-39, 40-49 și 50+ ani și feminin/ nivel Elite, pentru categoriile de vârstă 15-18 ani și 19+, feminin/ nivel 1, pentru categoria de vârstă 14+ ani, feminin/ nivel 2, feminin/ nivel 3 și feminin/ nivel 4, pentru categoriile de vârstă 14-29, 30-39 și 40+ ani).

Evenimentul de sâmbăta trecută, care a adunat la Start circa 1.500 de participanți (aproape o treime dintre aceștia fiind copii și însoțitori ai lor) a început la ora 07.30, cu ridicarea pachetelor de participare (pentru riderii cu reședința în afara Bucureștiului), la ora 9.00 s-a dat startul pentru copii și pentru cei înscriși pe traseul scurt, iar 10.45 a fost timpul limită pentru parcurgerea traseului scurt, cu verificare la km. 9. La ora 11.00, s-a dat startul în valuri, pentru concurenții înscriși pe traseul standard (de 38 km.). Ora 11.30 a fost timpul limită pentru parcurgerea traseului scurt, verificat la km. 13 și, tot atunci a început festivitatea de premiere și tombola pentru cursele de copii. Pentru ora 14.00 s-a stabilit timpul limită pentru parcurgerea traseului standard, verificare la km. 25, iar la ora 14.30 a început festivitatea de premiere pentru adulți, urmată de tombolă.

Publicul și susținătorii competitorilor au avut la dispoziție zone de relaxare, toalete, parcare, iar pentru concurenți au fost amenajate corturi – vestiare sau garderobă, servicii de catering, puncte de alimentare cu fructe, apă, energizante, la Start, Finish și pe traseu, zonă de spălare bicilete, puncte de asistență medicală și asistență tehnică și servicii foto asigurate de profesioniști.

Potrivit organizatorilor, premiile puse în joc au fost în valoare de peste 40.000 de lei și au reprezentat vouchere din partea sponsorilor, echipamente sportive și produse alimentare sportive, tratamente medicale, diplome, medalii.

Rezultatele compe­tiției pot fi vizualizate pe ­site-ul ­ridersclub.ro, la adresa https://www.ridersclub.ro/ro/competitie-ciclism/ziua-b-2022#Rezultate.