Restaurată, consolidată și împodobită cu daruri alese, biserica monument istoric a fost resfinţită
Prin grija clericilor, Primăriei Balotești, Consiliului Local și Consiliului Judeţean Ilfov, lăcașul de cult își primește acum rugătorii, în haine noi
Duminică, pe 29 mai, s-a mai scris o filă din istoria comunei Balotești. Printr-o slujbă frumoasă și grandioasă, Peasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-Vicar Patriarhal, împreună cu Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, alături de un ales sobor de preoţi și diaconi a resfinţit biserica monument istoric din localitate, care a fost restaurată, consolidată și înfrumuseţată. Totodată, au primit binecuvântarea și celelalte edificii parohiale.
Articol apărut în editia print a Jurnalul de Ilfov, nr.602
Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron și Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul datează din anul 1763. Prin grija preotului paroh, a Părintelui Protopop, a Primăriei Balotești, a Consiliului Local și a Consiliului Judeţean Ilfov, în ultimii ani, lăcașul de cult a fost supus unor lucrări de reparare și restaurare a învelitorii, a faţadelor, de hidroizolare a zidurilor. Pictura murală a fost și ea restaurată și conservată. Pentru a răspunde mai bine nevoilor spirituale ale comunităţii, au mai fost construite o clopotniţă care adăpostește pangarul bisericii, două clopote, o capelă mortuară care se află în curtea cimitirului parohial și o casă praznicală unde vor fi organizate tradiţionalele agape. Duminică, pe 29 mai, în prezenţa unui număr impresionant de credincioși, în frunte cu autorităţile locale și judeţene, au îmbrăcat haina sfinţirii și toate aceste noi edificii.
Lăcașul de cult a devenit loc de curăţire
Deoarece evenimentul a avut loc în duminica a șasea de la Învierea Domnului, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul
le-a vorbit credincioșilor care au asistat la rânduielile bisericești despre simbolismul vindecării orbului ca restaurare a omului prin Botez. „Iubiţi credincioși, încă ne bucurăm în aceasta a șasea duminică după Sfintele Paști de sărbătoarea Învierii care ţine 40 de zile. Suntem în lumina Domnului nostru Iisus Hristos, în lumina lucrării Sale mântuitoare, a faptelor Sale slăvite, suntem în lumina Învierii Sale. În acest context, Sfânta Biserică a rânduit să se citească această istorisire cu orbul din naștere, lucru cu totul uimitor și iată, Domnul Hristos trecând prin mulţime l-a sesizat și nu l-a trecut cu vederea și nici Evanghelistul Ioan nu a trecut cu vederea acest episod din viaţa și lucrarea pământească a Mântuitorului și l-a consemnat spre a noastră învăţătură. Dincolo de minunea care s-a săvârșit este o pericopă cu multiple învăţături. Observăm că Domnul Hristos L-a tămăduit pe acesta. Nu era un orb care fusese atins de orbire în timpul vieţii sale de vreo boală, cataractă sau altceva, ci era un om care niciodată nu văzuse lumina acestei lumi, nu văzuse culorile, nu văzuse înfăţișarea mamei, nu văzuse nimic din frumuseţile care ne înconjoară. Era un om cu adevărat văduvit, cu adevărat de plâns. Era sărac și cerșea milă de la oamenii care treceau pe lângă el. Cei care sunt orbiţi din cauza unei boli apărute pe parcursul vieţii, poate prin tratament, prin trecerea timpului sau prin intervenţie chirurgicală, îndepărtându-se ceea ce le oprește vederea, ar putea fi ajutaţi să-și redobândească vederea. Dar aici, iată, se manifestă din plin mila Dumnezeiască și Dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care nu tămăduiește o boală, ci dă lumină ochilor unui orb din naștere. (…) Mântuitorul vine în faţa acestui orb și reamintește de crearea omului și de lucrarea de mântuire a omului. L-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului pentru că cel ce se coboară și se spală în numele Sfintei Treimi este făptură nouă, binecuvântată de Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-Vicar Patriarhal. Totodată, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că după sfinţire, biserica devine loc de curăţire. „Biserica nu este numai o podoabă a unei localităţi sau un monument istoric, ci ea devine o scăldătoare a Siloamului pentru că toţi cei care s-au botezat în numele Sfintei Treimi, în acest spaţiu au numele scrise în Ceruri. Toţi membrii bisericii sunt supuși ispitelor și greșelilor. Haina de lumină a Botezului, întinată cu diverse pete, se cere deseori curăţită, iar această curăţire se face prin harul iertării păcatelor, dăruit îndată după Înviere de Mântuitor ucenicilor Săi. Biserica în lumina Evangheliei de astăzi, devine scăldătoare a Siloamului unde vin credincioșii pentru a-și spăla ochii sufletului de temporare acoperiri ale păcatelor, dar și haina sufletului odată cu primirea iertării păcatelor, prin lucrarea Duhului Sfânt și prin asistenţa preotului căruia i s-a încredinţat această putere dată de Mântuitorul”, le-a spus Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, credincioșilor care au asistat la aceste momente de înălţare sufletească.
Daruri și distincţii pentru binefăcătorii bisericii
Pentru slujirea minunată și pentru dragostea pe care
le-a arătat-o de-a lungul timpului clericilor și credincioșilor de la Balotești, Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord i-a adus mulţumire și recunoștinţă Preasfinţitului Părinte Ieronim. Mai mult, acesta l-a felicitat cu prilejul sărbătoririi celor opt ani de la hirotonia întru arhiereu. La rândul său, părintele Iulian Popescu, parohul bisericii, i-a dăruit Episcopului un superb buchet de flori, ca simbol al iubirii și preţuirii și o icoană cu chipul Maicii Domnului spre ocrotire. Ca de fiecare dată la un eveniment de o asemenea amploare, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a venit încărcat cu daruri alese pe care le-a oferit cu dragoste și cu bucurie ctitorilor și tuturor celor ce s-au ostenit să consolideze și să modernizeze biserica monument istoric de la Balotești. Astfel, alături de felicitări și de mesajul de mulţumire din partea Preafericitului Părinte Patriah Daniel, Preasfinţitul Părinte le-a oferit câte o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul preoţilor care slujesc în această biserică, respectiv părintelui paroh Iulian Popescu și părintelui coslujitor Valentin-Cristian Anghel. Primarului comunei Balotești, Cristian Ștefan Pretorian, și președintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Thuma Hubert, le-a acordat Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. De asemenea, Consiliului Parohial al Parohiei Balotești i-a dăruit distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar Comitetului Parohial al Parohiei i-a oferit distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului. De altfel, toţi cei ce au contribuit la consolidarea și înfrumuseţarea bisericii, după putinţă, au primit daruri și distincţii.