Creditele se vor acorda mai greu în 2012
Regulamentul devine aplicabil începând cu 31 ianuarie, la 90 de zile după ce a fost publicat în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2011.
Potrivit noului regulament, data de 31 ianuarie este una maximală, iar în funcţie de cum vor trimite băncile comerciale normele proprii de creditare pentru aprobare la BNR, termenul de implementare a regulamentului ar putea fi diferit de la bancă la bancă. Clienţii băncilor care au venituri în valută, şi vor să contracteze un împrumut imobiliar sau ipotecar, vor plăti un avans minim de numai 20 la sută din valoarea locuinţei. Pe de altă parte, regulamentul prevede că la creditele de consum, perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, faţă de 10 sau chiar 15 ani, înainte de emiterea noilor condiţii de către Banca Centrală. Condiţiile de rambursare a creditului de consum în 5 ani nu se aplică la refinanţarea împrumuturilor contractate anterior. Băncile comerciale vor fi obligate să ia în calcul şi riscurile unui scenariu negativ în evaluarea gradului maxim de îndatorare al clienţilor, care includ o posibilă creştere a cursului de schimb cu 35,5-40,9 la sută, în func‑ţie de valuta împrumutului, o potenţială creştere a ratei dobânzii cu 0,6 puncte procentuale şi posibilitatea ca veniturile clientului să scadă cu 6 la sută. Programul Prima Casă nu intră sub incidenţa noului regulament, în ceea ce priveşte avansul la contractarea unui credit. Împrumuturile în acest program vor fi acordate în continuare cu un avans de maximum 5 la sută din valoarea locuinţei, fără ca valoarea aceasteia să depăşească 57.000 de euro.